Macarie al Corintului

Sfântul Macarie Notaras, mitropolit al Corintului (1731-1805), a fost ierarh, cărturar și duhovnic, una dintre căpeteniile mișcării colivarilor și, alături de Sfântul Nicodim Aghioritul, făuritorul Filocaliei grecești. Biserica îl pomenește pe 17 aprilie.

S-⁠a născut în 1731 în Trikala Corintiei și a primit la botez numele Mihail. Tatăl său, Gheorghe, era un fruntaș al ținutului, iar mama se numea Anastasia. Familia Notaras dăduse Bisericii ierarhi cunoscuți, între care Hrisant Notaras, și era înrudită cu Sfântul Gherasim al Cefaloniei. După școala din locul natal, la cincisprezece ani a plecat în Cefalonia, la învățătorul Eustatie (1746-1750), apoi a ajuns la mănăstirea Megaspileon din Peloponez. Între 1758 și 1764 s-⁠a întors acasă și a predat fără plată copiilor din ținut.

În 1764 a fost ales, prin votul clerului și al poporului, în scaunul Corintului, în locul lui Partenie, și a primit numele de Macarie. În 1770, când a izbucnit mișcarea din Moreea susținută de ruși, a fugit după eșecul ei în Zakynthos, deși se pare că nu luase parte activă la pregătirile ei. Patriarhia Ecumenică, silită de Poarta Otomană să înlocuiască episcopii fugari din ținuturile răsculate, i-⁠a cerut să demisioneze. El a refuzat și a rămas cu titlul de fost mitropolit al Corintului.

Au urmat ani de rătăcire prin lumea greacă: Cefalonia, din nou Zakynthos, Hydra (1773-1774), unde l-⁠a cunoscut pe Nicodim Aghioritul, apoi Chios (1775-1776) și, în 1777, Sfântul Munte. Acolo a dat, fără să vrea, prilejul izbucnirii disputei colivarilor, refuzând să facă pomenirea de morți într-⁠o duminică la mănăstirea Cutlumuș. Adversarii colivarilor l-⁠au pârât patriarhului Sofronie, iar sfântul a plecat dezamăgit spre Chios, unde a primit o scrisoare aspră din partea patriarhului. Tot sursele sârbe spun că a fost izgonit din Athos pentru că ținuse partea colivarilor.

După Chios a ajuns la Patmos, unde a învățat câțiva ani copii, apoi la Smirna, unde l-⁠a cunoscut pe Ioan Mavrogordat. Împreună cu Sfântul Nicodim a alcătuit cele cinci volume ale Filocaliei, tipărite la Veneția în 1782. Această publicație de texte duhovnicești ale Sfinților Părinți a dus la o înnoire a mișcării isihaste în Biserica Ortodoxă.

A scris și alte lucrări, între care „Noul Limonariu” și tratatul despre împărtășirea deasă cu Sfintele Taine, care aparține aceluiași curent colivar. A trecut la Domnul la 17 aprilie 1805, pe insula Chios. Biserica Ortodoxă l-⁠a trecut în rândul sfinților, iar pomenirea sa se face în fiecare an la 17 aprilie.