Simeon bar Sabbae

Sfântul Sfințit Mucenic Simeon bar Sabbae a fost episcop al Seleuciei-⁠Ctesifon și, de fapt, întâistătătorul Bisericii din Persia. A primit cununa muceniciei în vremea prigoanei pornite de șahul Șapur al II-⁠lea, în Vinerea Mare, în 341 sau, după alte izvoare, în 344 sau 345, împreună cu mulți dintre ai săi. Biserica îl pomenește la 17 aprilie.

Păstorul Bisericii din Persia Simeon era fiul unui pânzar. Numele „bar Sabbae” se tâlcuiește de obicei „fiul vopsitorilor” sau „fiul pânzarului”. Avea două surori, dintre care una se numea Tarbula. În 316 a fost rânduit episcop ajutător, apoi urmaș, al lui Papa bar Gaggai la Seleucia-⁠Ctesifon, în apropiere de actuala Bagdad. Din acel scaun a păstorit creștinii imperiului persan sasanid.

Creștinii din Persia au căzut sub bănuiala șahului după ce împăratul Constantin a primit creștinismul, căci erau priviți ca prieteni ai dușmanului roman. În 339 Șapur al II-⁠lea a pus asupra lor un impozit dublu, iar strângerea lui i-⁠a fost încredințată lui Simeon. El a refuzat. Mai erau învinuiri că ar ține scrisori tainice cu împăratul și, după unii, că o adusese la creștinism pe mama șahului, Ifra Hormizd.

Mucenicia Simeon a fost arestat, cu cinci episcopi, o sută de preoți și sora lui, Tarbula. Printre cei uciși odată cu el au fost preoții Avdela și Anania, slujitorul împărătesc Pusik cu fiica lui, fecioara Askitrea, și alții. Mai înaintea lor a pătimit eunucul împărătesc Ustazan, care la început s-⁠a lepădat de Hristos, dar, mustrat de Simeon, și-⁠a mărturisit din nou credința în fața șahului.

La locul de ucidere au fost duși alături de Simeon aproape o mie de creștini, după unele izvoare 1150 sau o sută. Simeon s-⁠a dat înapoi, ca să fie ultimul tăiat și să-⁠i poată întări pe ceilalți până la sfârșit. Când preotul Anania și-⁠a pus capul pe butuc, a tremurat din tot trupul. Pusik, slujitorul împărătesc care era creștin în taină, l-⁠a îmbărbătat: „Nu te teme, bătrâne, închide ochii și fii bărbat, ca să vezi lumina dumnezeiască”. Îndată a fost chemat ca creștin, osândit și pus la chinuri, iar apoi a pătimit și fiica lui. La urmă a fost tăiat și Simeon.

Anul următor, tot în Vinerea Mare, a fost ucis eunucul preaiubit al șahului, Azat, cu o mie de alți credincioși. Șahul, mișcat de moartea lui, a oprit prigoana. Istoricul Sozomen a scris că numărul celor uciși a fost de șaisprezece mii. Un istoric arab din veacul al X-⁠lea vorbește chiar de două sute de mii.

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe sfântul Simeon la 17 aprilie ca sfințit mucenic.