Agapet I

Sfântul Agapet I a fost episcop al Romei de la 13 mai 535 până la 22 aprilie 536, când a trecut la Domnul la Constantinopol. A păstorit mai puțin de un an, dar scurta lui păstorire s-⁠a petrecut în mijlocul unor întâmplări grele pentru Biserică: războiul dintre Imperiu și goți și o dispută în jurul scaunului patriarhal al capitalei. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 17 aprilie (calendar vechi, după Mineiul; 30 aprilie pe stil nou civil), ca apărător al credinței Sinodului de la Calcedon.

Începuturile și alegerea

Era roman de neam, născut pe la anul 490, fiul preotului Gordian, ucis în încăierările de pe străzile Romei din vremea papei Symmach. Agapet a ținut partea acestui papă, a fost hirotonit diacon (poate încă din 502) și a ajuns arhidiacon al Romei. O sursă românească adaugă că a adunat o bogată bibliotecă a Sfinților Părinți lângă biserica Sfinților Ioan și Pavel. Se spune și că l-⁠a ajutat pe Casiodor la întemeierea mănăstirii de la Vivarium.

A fost ales episcop după moartea papei Ioan al II-⁠lea. Primul lui gest a fost unul de împăcare: în fața clerului adunat a ars anatema pe care Bonifaciu al II-⁠lea o rostise împotriva rivalului său răposat, Dioscur, sub învinuirea de simonie, și care se păstrase în arhivele Bisericii Romei.

Călătoria la Constantinopol

În anul 535 armata lui Iustinian, condusă de Belizarie, a început recucerirea Italiei de la goți. Regele Teodahad, înspăimântat, l-⁠a rugat pe papă să meargă la împărat și să-⁠l îndemne să renunțe. Biserica Romei era atât de săracă, încât Agapet a trebuit să zălogească vasele ei sfinte ca să plătească drumul. A pornit în plină iarnă, cu cinci episcopi și o suită mare, și în februarie 536 a ajuns în capitala Răsăritului.

Misiunea politică a eșuat: pregătirile lui Iustinian erau prea înaintate ca să fie oprite. Papa s-⁠a ocupat însă numaidecât de o chestiune de credință. Scaunul patriarhal era ocupat de Antim, care își părăsise scaunul de la Trapezunt și fusese așezat la Constantinopol de împărăteasa Teodora, împotriva protestelor ortodocșilor. Clerul din oraș l-⁠a învinuit că este uzurpator și eretic. Agapet i-⁠a cerut o mărturisire de credință scrisă și întoarcerea la scaunul de mai înainte, iar când Antim a refuzat, l-⁠a caterisit.

Împăratul l-⁠a amenințat pe papă cu surghiunul. După tradiție, Agapet a răspuns că venise dorind să vadă un împărat preacreștin și găsise un Dioclețian, dar că amenințările nu-⁠l înspăimântă. În cele din urmă Iustinian a cedat și a dat o mărturisire scrisă a credinței ortodoxe, pe care papa a primit-⁠o. Agapet l-⁠a hirotonit apoi personal pe noul patriarh ales cu cuviință, Mina, lucru nemaifăcut până atunci de un episcop al Romei.

Minunile

Sinaxarele ortodoxe adaugă că pe drumul spre Constantinopol Agapet a întâlnit un om olog și mut. Sfântul l-⁠a vindecat de olăgie, iar omul, după ce s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine, a început să vorbească. În capitală se spune că a vindecat și un cerșetor orb. A luat parte la un sinod local din Constantinopol, unde a apărat cu râvnă învățătura ortodoxă împotriva ereziei lui Sever. (Unele izvoare ortodoxe îl numesc pe Teodoric drept regele care l-⁠a trimis; trimisul istoric a fost Teodahad.)

Adormirea și cinstirea

Curând după aceea Agapet s-⁠a îmbolnăvit și a adormit întru Domnul la 22 aprilie 536, după o păstorire de aproximativ zece luni. Trupul său a fost dus la Roma într-⁠un sicriu de plumb și așezat în bazilica Sfântul Petru. Au rămas patru scrisori ale sale: două către Iustinian, una către episcopii Africii și una către episcopul Cartaginei. Unele izvoare catolice îi țin pomenirea la 20 septembrie, iar Martirologiul Roman și Bisericile răsăritene îl pomenesc în ziua adormirii. Atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Romano-⁠Catolică îl cinstesc ca sfânt.