Zosima de la Solovki

Sfântul Zosima de la Solovki (mort în 1478) a fost unul dintre întemeietorii mănăstirii Solovki, pe insulele din Marea Albă, în nordul îndepărtat al Rusiei. Biserica îl pomenește ca pe un cuvios care a așezat o obște în una dintre cele mai aspre pustietăți ale țării.

Pustnicul și insula

Originea lui nu este cunoscută cu precizie. Se spune că s-⁠a născut în ținutul Novgorodului, în satul Tolvuia (după alte versiuni la Șunga), pe malul lacului Onega. După ce i-⁠au murit părinții, înainte de 1436, a ales viața de pustnic. La gura râului Suma l-⁠a întâlnit pe monahul German, care trăise mai înainte împreună cu Sfântul Savatie pe insula Solovki. Savatie murise în 1435, iar German se întorsese pe țărm. Cei doi au ajuns pe insulă în 1436 și și-⁠au făcut o chilie din bușteni.

Viețile povestesc războiul pe care i l-⁠au adus demonii, arătându-⁠i-⁠se în chip de șerpi, de șopârle și de scorpioni. Curând au început să vină ucenici, între care monahul Teodosie și pescarul Marcu, care a primit numele Macarie. Ei au ridicat biserica Schimbării la Față. Pentru slujba din biserică le trebuia un antimis, pe care l-⁠au cerut arhiepiscopului Iona al Novgorodului. În jurul lui Zosima s-⁠au adunat douăzeci și doi de frați, care fierbeau sare și prindeau pește.

Egumenul

La început mănăstirea a fost condusă de egumenul Pavel, trimis de arhiepiscop, apoi de Teodosie. Abia după plecarea amândurora, frații l-⁠au ales egumen pe Zosima, iar arhiepiscopul Iona l-⁠a întărit. Vara, frații erau chinuiți de țânțari, iar în timp ce îi afumau, biserica pe care o zideau a ars. Zosima nu a văzut în aceasta un semn de la Dumnezeu, ci o încercare a diavolului, și a poruncit să continue zidirea bisericii Adormirii și a trapezei. În mănăstire a fost primită rânduiala Ierusalimului.

În 1465 a mutat moaștele Sfântului Savatie de pe râul Vîg în mănăstirea sa. Pentru nevoile obștii a mers la Novgorod, unde, după unele izvoare, a fost primit de vestita Marfa Posadnița, care ar fi dat mănăstirii o carte de danie pentru insulele Solovki, Anzer și Muksoma. Mai târziu s-⁠a socotit însă că documentul nu putea fi dat de ea și că este o falsificare a monahilor din Solovki. Încă din vremea lui, mănăstirea a primit mari danii din partea Novgorodului și a ajuns una dintre cele mai bogate din Rusia.

Cinstirea

A trecut la Domnul la 17 aprilie 1478. A fost canonizat de un sinod bisericesc în 1547, când i s-⁠a alcătuit și slujba. La 8 august 1566 moaștele sale au fost mutate în paraclisul catedralei, închinat Sfinților Zosima și Savatie. Viața lor a fost scrisă de egumenul Dosoftei al Solovkiului, în parte din amintirile sale, în parte după povestirile monahului German; în 1503 mitropolitul Spiridon al Kievului i-⁠a dat o formă literară, iar în această formă a intrat aproape neschimbată în Minei. În vremea răscoalei de la Solovki (1657-1676), cinstirea celor doi sfinți s-⁠a răspândit mult între credincioșii de rit vechi.

Sfântul Zosima este pomenit la 17 aprilie și la 8 august.