Macarie din Libia

Sfântul Mucenic Macarie din Libia a fost ars de viu pentru Hristos la Alexandria, în vremea lui Deciu (249-251). Era libian de neam și era un om vrednic de numele său, adică „fericitul”, primind fericirea făgăduită de Domnul tuturor celor prigoniți pentru El.

Pagina Azbyka îl pomenește împreună cu alți mucenici din aceeași prigoană. Cel dintâi a fost bătrânul Iulian, bolnav de gută, care nu putea nici să stea în picioare, nici să umble și a fost adus la judecător de două slugi. Una s-⁠a lepădat îndată de Hristos, iar cealaltă, Cronion sau Evnie, a mărturisit tare credința împreună cu Iulian. Cei doi au fost purtați pe cămile prin Alexandria, bătuți neîncetat, iar în afara cetății au fost arși pe un foc puternic, în fața poporului. Ostașul Beza (Vis), care îi apărase de furia gloatei, a fost prins și tăiat cu sabia. Macarie, libian de neam, nu a putut fi înduplecat de judecător, nici cu cele mai stăruitoare îndemnuri, să se lepede de Hristos, și a fost ars de viu. Aceeași soartă au avut Epimah și Alexandru, iar Sfânta fecioară Amonaria a răbdat chinuri alese; după ei au mai pătimit treisprezece mucenici, în anii 249-251.

Pomenirea lor se face la 12 noiembrie, după rânduiala greacă. Numele lui Macarie nu se află în Mineiul de azi al Bisericii Ruse.