Maiol de Cluny

Sfântul Cuvios Maiol de Cluny (Majolus, Mayeul) a fost al patrulea egumen al mănăstirii Cluny, în Franța, născut în jurul anului 906 și adormit la 11 mai 994. A reformat multe mănăstiri, a fost sfătuitor al împăraților și al papilor și este pomenit la 11 mai; unii îl pomenesc și la 29 aprilie, împreună cu alți patru dintre cei dintâi egumeni ai Clunyului.

Tatăl lui, Fulcher, venea dintr-⁠o familie bogată din Avignon, iar mama se numea Raimodis. Pe la 916 a fugit de pe moșiile familiei din pricina războaielor feudale și s-⁠a așezat la rude, la Mâcon. Părinții i-⁠au murit de timpuriu. A studiat artele liberale la Lyon, a devenit canonic, apoi arhidiacon la Mâcon și a fost hirotonit preot acolo. Își învăța gratuit mulțimea de clerici și își făcuse un mic oratoriu de partea cealaltă a râului, unde se retrăgea la rugăciune. Era blând, nu mințea, nu clevetea și nu lingușea. Când Besançonul a avut nevoie de un episcop, mulți l-⁠au chemat, dar el a refuzat.

Pe vremea unei foamete, în timp ce se ruga pentru cei care cerșeau, au apărut dinaintea lui șapte monede de aur. De teamă să nu fie o cursă a vrăjmașului sau un ban pierdut, nu a vrut să se atingă de ele, dar când a aflat că nimeni nu le cere, a cumpărat cu ele hrană pentru cei flămânzi.

A intrat apoi la Cluny, unde egumen era Aymard, care l-⁠a pus „armarius”, adică păzitor al cărților și al rânduielilor, apoi bibliotecar. Povestirea spune că, la întoarcerea de la Roma, tovarășul său de drum s-⁠a îmbolnăvit; Maiol a rămas trei zile lângă el, iar în a treia noapte a visat un bătrân cu părul alb care i-⁠a amintit porunca apostolului Iacov pentru bolnavi. S-⁠a trezit, l-⁠a uns cu untdelemn sfințit, iar monahul s-⁠a însănătoșit. Întâmplarea s-⁠a aflat la Cluny, iar frații l-⁠au prețuit și mai mult.

În jurul anului 948 a ajuns ajutor al egumenului Aymard, care orbise și l-⁠a propus ca urmaș. Maiol a refuzat, dar apoi a visat că Sfântul Benedict îi spune să primească sarcina. Pe la 954 a devenit egumen. În vremea lui s-⁠a clădit Cluny II, între 955 și 981, după jefuirile ungurilor din 953. Se spune că atunci au fost aduse la Cluny moaște ale apostolilor Petru și Pavel.

În 972, pe când se întorcea de la curtea imperială din Pavia, călugării din suita lui au fost prinși de arabii din Fraxinet. Răscumpărarea s-⁠a strâns repede, dar populația Provenței s-⁠a ridicat apoi împotriva tâlharilor, iar contele Guillaume i-⁠a învins la Tourtour, deschizând trecătorile alpine.

Împăratul Otto I și soția lui, Adelaida de Burgundia, l-⁠au prețuit. În 971 a întemeiat, cu sprijinul Adelaidei, mănăstirea San Salvatore din Lombardia. În 974 Adelaida și Otto al II-⁠lea l-⁠au chemat în Italia ca să-⁠l facă papă, dar a refuzat. Pe la 980, la Pavia, a ajutat la împăcarea dintre Otto al II-⁠lea și mama sa.

A reformat multe mănăstiri germane la cererea lui Otto cel Mare și a primit conducerea altora, între care Sant'Apollinare in Classe, lângă Ravenna, San Giovanni Evangelista din Parma, Romainmôtier și Saint-⁠Germain din Auxerre. Sub el a început să se închege rețeaua de mănăstiri aflate sub conducerea Clunyului, urmată de Odilon și de Hugo. Viețile lui, scrise de monahul Syrius și de Odilon, îl descriu ca om al rugăciunii și al singurătății, care făcea binele în taină, citea mereu în călătorie, vorbea puțin, nu cerea cinste, mânca la masa celor puternici ce mâncau și ei și purta haine nici sărăcăcioase, nici scumpe.

Viețile îi pun în seamă multe minuni de vindecare. Este îngropat la priorat în Souvigny, alături de Odilon.