Marcu Tăcutul

Cuviosul Marcu Tăcutul de la Sarov este unul dintre cei mai cunoscuți nevoitori ai Pustiei Sarov, uneori numit înaintemergătorul duhovnicesc al Cuviosului Serafim de Sarov. Schimonahul Marcu a fost foarte cinstit între pelerini. S-⁠a născut în 1737 în familia de negustori Aksenov din Kursk și a primit numele Mihail. Copilul a crescut închis și tăcut, nepotrivit pentru viața lumii, iar la douăzeci de ani a plecat la Pustia Sarov. Acolo au ieșit la iveală trăsături de nebunie pentru Hristos. Uneori ciudățenia vorbelor lui tulbura frații mănăstirii și părea nepotrivită și necuviincioasă pentru un monah. În plus, nu putea sta într-⁠un loc: trăia când în mănăstire, când o părăsea și se așeza în pădure. Dar în cuvintele lui se observa înainte-⁠vedere, și de aceea egumenul Sarovului i-⁠a hărăzit o chilie deosebită în mănăstire.

În 1784 Mihail a fost tuns monah cu numele Metodie. Aproape îndată a plecat să se pustnicească în pădure, unde, pe malul râului Sarovka, lângă un izvor, i s-⁠a așezat o chilie. Lângă chilie și-⁠a făcut grădină, iar legumele le împărțea celor ce veneau la el. Tot lor le împărțea chibrituri pe care le făcea cu mâna lui. Pentru sine nu lua nimic afară de lumânări. „Cele de prisos nu sunt niciodată de folos”, spunea bătrânul. Primind schima, a căpătat un nume nou, Marcu. Schimonahul vorbea foarte rar, mai des răspundea la întrebări scriind cu cărbune pe perete sau cu un băț pe nisip, de aceea i s-⁠a zis Marcu Tăcutul. Doar câțiva frați erau învredniciți regulat de vorba lui, între ei Cuviosul Serafim de Sarov. Se povestește că pe vremea când Serafim trăia la pustnicia depărtată, Marcu îl vizita uneori. Serafim îl cinstea atât de mult pe schimonahul Marcu, încât a cerut să fie îngropat lângă el.

Marcu Tăcutul s-⁠a săvârșit în 1817 și a fost îngropat lângă altarul catedralei Adormirii.

Este pomenit la 10 august, după stilul nou, în Soborul sfinților din Tambov.