Mardonie din Nicomidia

Sfântul Mucenic Mardonie din Nicomidia a pătimit în prigoana lui Dioclețian și Maximian (284-305), alături de Sfântul Sfințit Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei, de diaconul Teofil și de Dorotei, Migdonie, Petru, Indis, Gorgonie, Zenon, fecioara Domna și Eutimie. Prigoana s-⁠a înăsprit după un incendiu în palatul din Nicomidia, de care păgânii au acuzat pe creștini; numai în ziua Nașterii Domnului, până la douăzeci de mii de oameni au fost arși în biserică. Mardonie a murit atunci, ca Dorotei, Migdonie, Petru, Indis și Gorgonie, unii tăiați cu sabia, alții arși, îngropați de vii sau înecați. Zenon, ostaș, a fost ucis cu pietre și decapitat pentru că l-⁠a mustrat pe împărat; Domna și Eutimie, care îngropau mucenicii, au fost și ei uciși.

Episcopul Antim

Antim se ascunsese într-⁠un sat, la cererea turmei, și de acolo îi scria pe creștini să nu se teamă de chinuri. O scrisoare dusă de diaconul Teofil a fost prinsă, iar Teofil a murit în chinuri fără să-⁠i dea locul. Maximian a aflat mai târziu unde este și a trimis ostași; pe drum, episcopul însuși i-⁠a întâlnit, i-⁠a ospătat și le-⁠a spus cine este. Ostașii au crezut și s-⁠au botezat, dar sfântul i-⁠a silit să împlinească porunca. Înaintea împăratului a spus că nu poate fi înspăimântat de chinuri cel ce însuși dorește să moară pentru Hristos; a fost chinuit și decapitat în 302, slăvind pe Dumnezeu până la ultima suflare.

Pomenirea lui Mardonie se face la 10 ianuarie și la 16 septembrie, după stilul nou.