Martinian de la Zografu

Sfântul Cuvios Mucenic Martinian de la Zografu a fost unul dintre cei douăzeci și șase de monahi ai mănăstirii Zografu de pe Athos, arși de latini pe 10 octombrie, între 1274 și 1284, pentru că nu au voit să primească unirea cu Roma.

În 1274 împăratul Mihail al VIII-⁠lea Paleologul a încheiat unirea cu Roma, dar mai toate mănăstirile athonite au refuzat cu tărie să vândă Ortodoxia și i-⁠au mustrat pe cei care căzuseră. Din această pricină Sfântul Munte a fost lovit de năvălirile oștilor latine și ale mercenarilor, care au chinuit mulți monahi. Mănăstirea Zografu, locuită de bulgari, era mai vulnerabilă, fiindcă împăratul nu voia să-⁠și întoarcă grecii împotriva lui și își răzbuna mânia pe mănăstirile de alt neam.

Aflând în chip minunat că oștenii se apropie de mănăstire, egumenul Toma a spus frăției că cine voiește să se mântuiască să fugă, iar cine voiește mucenicia să rămână. Au rămas douăzeci și șase: egumenul Toma, monahii Varsanufie, Chiril, Mihei, Simon, Ilarion, Iacov, un alt Iacov, Iov, Ciprian, Sava, Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Ioasaf, Ioanichie, Pavel, Antonie, Eufimie, Dometian, Partenie și patru mireni lucrători ale căror nume nu se cunosc. S-⁠au închis în turnul mănăstirii. Ajunși, ostașii latini au dat foc turnului. Cât ardea, mucenicii lui Hristos cântau psalmi și acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și așa și-⁠au dat sufletele lui Dumnezeu la 10 octombrie.

Este pomenit în ziua mobilă din jurul datei de 4 iulie, în Soborul cuvioșilor athoniți, după stilul nou.