Mavrichie din Nicopole

Sfântul Mucenic Mavrichie din Nicopole a fost unul dintre cei patruzeci și cinci de mucenici care au pătimit în Nicopole, cetate din Armenia, în vremea împăratului Liciniu (307-324), împărat împreună cu Constantin cel Mare. Liciniu a prigonit cumplit pe creștini în partea de răsărit a stăpânirii lui și a dat poruncă să fie chinuiți și omorâți toți cei ce nu se întorc la păgânătate.

Când a început prigoana la Nicopole, mai bine de patruzeci de ucenici ai lui Hristos au hotărât să se înfățișeze de bunăvoie prigonitorilor, să mărturisească pe Fiul lui Dumnezeu și să primească chinurile. Mărturisitorii erau conduși de Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie și Alexandru, cunoscuți pentru viața lor virtuoasă. Dregătorul Lisie a rămas uimit de unanimitatea și curajul lor, a încercat să-⁠i înduplece, dar ei au respins toate argumentele lui, dovedind că zeii păgâni sunt netrebnici. Au fost loviți peste față cu pietre, apoi puși în fiare și aruncați în temniță.

În temniță, sfinții se bucurau și cântau psalmii lui David. Leontie îi întărea pe frați, povestindu-⁠le despre vitejia celor ce pătimiseră înaintea lor. A doua zi, după un nou refuz de a jertfi idolilor, au fost iarăși chinuiți. La miezul nopții, pe când cântau psalmi, li s-⁠a arătat un înger al Domnului, iar temnița s-⁠a luminat. Îngerul le-⁠a spus că nevoința lor se apropie de sfârșit și că numele lor sunt scrise în ceruri. Doi paznici, Menea și Virilad, au văzut ce s-⁠a întâmplat și au crezut în Hristos. După chinuri cumplite, sfinții au fost arși în foc, iar oasele lor au fost aruncate în râu (în jurul anului 318). Oameni evlavioși le-⁠au găsit și le-⁠au păstrat, iar mai târziu, când Biserica a căpătat libertate, pe acel loc s-⁠a ridicat o biserică în numele celor patruzeci și cinci de mucenici.

Mavrichie este pomenit la 23 iulie, după stilul nou, împreună cu ceilalți mucenici din Nicopole.