Maxim Rumianțev

Sfântul Mucenic Maxim Rumianțev (mort în 1928) a fost un nebun pentru Hristos din ținutul Kostroma. Născut în anii 1850 într-⁠o familie de țărani din satul Vandîșki, a rămas orfan la zece ani și a plecat la cincisprezece în pribegie. După aproape treizeci de ani s-⁠a întors în satul natal; nu știa carte, dar cunoștea pe dinafară slujba bisericească și purta de mult nevoința nebuniei.

Chipul nebuniei lui

Umbla tot anul desculț, cu mai multe cămăși una peste alta, și nu se spăla niciodată; dacă i se dădeau ghete, le umplea cu hârtie ca să-⁠i fie greu să meargă. Locuia pe la fratele lui, la familia Gruzdev, care îl cinstea, sau oriunde îl ducea Dumnezeu. Prietenul lui, preotul Nicolae Jitnikov, l-⁠a îndemnat odată să se încălzească într-⁠o baie, și el a stat în ea îmbrăcat, „fiindcă mi-⁠ai spus să mă încălzesc, nu să mă spăl”. Oamenii râdeau de el, iar copiii aruncau cu pietre, dar el răbda cu blândețe.

Darurile lui

Nu vorbea cu nimeni direct, ci ca despre sine, și totuși adevărul se împlinea. Lui Andrei Gruzdev, plecat la război în 1914, i-⁠a spus la revedere, și acesta s-⁠a întors viu; pe fiica lui, Vera, a numit-⁠o mireasa lui Hristos, și ea a rămas fecioară. Preotului Grigorie Averin i-⁠a prevestit arestarea, și preotul a fost într-⁠adevăr împușcat în lagăr. A simțit un foc în sat înainte să-⁠l vadă cineva și a știut cine îi luase pesmeți din sac. Despre mănăstirea de maici din Kineșma a spus că totul se va risipi, și în anii douăzeci ea a fost închisă și prefăcută în închisoare. Disprețuia banii, nu avea nicio grijă pământească, iar de laude fugea, prefăcându-⁠se și mai nebun.

Episcopul Vasile al Kineșmei îl socotea cel mai apropiat de Dumnezeu dintre toți nevoitorii pe care îi cunoscuse. Odată, când l-⁠a găsit fumând și mâncând înainte de Împărtășire, episcopul s-⁠a îndoit și a oprit pentru o vreme pe fiii lui duhovnicești să-⁠i ceară sfat. La a doua chemare Maxim a venit nemâncat, iar după spovedanie îndoielile s-⁠au risipit. Slujba Paștilor o cânta toată acasă, bucurându-⁠se.

Arestarea și moartea

Președintele primului colhoz din acele locuri, Vasili Sorokin, și fiul lui nu-⁠l iubeau și scriau denunțuri. În iarna lui 1928 a venit la el un milițian, care a spus că nu-⁠i pare rău, dar că s-⁠a scris contra lui o a treia cerere. Unei femei care întreba unde se duce, Maxim i-⁠a răspuns: „La împărat, la masă”. A fost chinuit în închisoarea din Kineșma, ținut pe rând în căldură și în frig, apoi mutat în alt oraș, unde se afla și preotul Jitnikov. Acesta, martor al morții lui, a scris credincioșilor din Kineșma că Maxim a murit ca un mare drept.

Este pomenit la 13 august, după stilul nou, la 20 iunie în Soborul sfinților din mitropolia Ivanovo și în ziua mobilă din jurul datei de 7 februarie în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse.