Iuri Novițki

Sfântul Mucenic Iuri (Gheorghe) Novițki (1882-1922) a fost un mirean, istoric al dreptului și profesor la Universitatea din Petrograd, președintele consiliului Societății parohiilor ortodoxe unite din oraș și sprijinitor al mitropolitului Veniamin. A fost împușcat la 13 august 1922 în urma procesului din Petrograd pentru împotrivirea la confiscarea odoarelor bisericești. Biserica Ortodoxă Rusă l-⁠a trecut între noii mucenici în 1992. Se pomenește la 31 iulie (13 august).

Formarea

S-⁠a născut la Uman, în gubernia Kiev, într-⁠o veche familie nobiliară, de proveniență poloneză. Tatăl, absolvent al Universității din Petersburg, a fost judecător de pace. În tinerețe a crescut în casa unchiului său, filosoful Orest Novițki, profesor la Universitatea din Kiev și la Academia Teologică. A absolvit primul gimnaziu din Kiev, apoi facultatea de drept a Universității Sfântul Vladimir (1908), a fost rămas la catedră în 1911 și a studiat la Göttingen. A lucrat și ca anchetator judiciar și a participat la ancheta uciderii lui Stolipin, scriind un raport critic la adresa generalului Kurlov. În 1911 a înființat un adăpost pentru orfanii deținuților exilați, în 1912 un tribunal pentru minori la Kiev, iar între 1910 și 1914 a lucrat în închisoare în Patronajul deținuților. Din 1913 a fost docent la Kiev, din 1914 la Petersburg și apoi profesor, ținând cursuri de istoria dreptului vest-⁠european și rus, a procuraturii și a legislației presei. Era iubit de studenți. A scris despre dovezile judiciare după Statutul lituanian și despre dreptul la răzbunare în Dreptatea Rusă, iar monografia lui, Istoria dreptului penal rus, terminată în 1922, s-⁠a pierdut. A fost prieten cu istoricii Priselkov și Karsavin și cu sociologul Sorokin și a strâns bani pentru familiile profesorilor arestați. A fost și organizator al unui institut de educație pentru copii cu dizabilități și, în 1919, a ajutat la întemeierea unei universități muncitorești la Kostroma.

Viața bisericească

Era credincios din copilărie, slujise ca băiat în altar și citea și cânta la strană. Sub influența lui Dostoievski a fost un adversar activ al pedepsei cu moartea și un susținător al socialismului creștin. A fost membru al consiliului Academiei Teologice din Petrograd și a fost ales președinte al consiliului Societății parohiilor ortodoxe unite din Petrograd, înființată cu sprijinul mitropolitului Veniamin. Socotea inadmisibilă politizarea societății. A fost printre cei care pledau pentru compromis cu autoritățile în chestiunea ajutorării flămânzilor, prin donații de bunăvoie.

Procesul și mucenicia

Arestat în 1922, a fost din 10 iunie unul dintre principalii acuzați în procesul din Petrograd pentru rezistența la confiscarea odoarelor bisericești. S-⁠a purtat foarte calm, cu răspunsuri limpezi. N-⁠a recunoscut vinovăția, ci a descris amănunțit lucrarea consiliului pe care îl conducea, în care erau doar chestiuni bisericești și de viață parohială. A încercat să ia asupra lui o parte din vina atribuită preotului N. K. Ciukov, viitorul mitropolit Grigorie, ca să-⁠i scape viața pentru copiii lui mici. În ultimul cuvânt a spus că, dacă pentru această pricină trebuie o jertfă, este gata să primească moartea fără murmur și cere numai ca ceilalți să fie cruțați. Apărătorul Ravici a spus că toată viața lui a luptat împotriva pedepsei cu moartea. A fost condamnat la moarte și a fost împușcat la 13 august 1922, împreună cu mitropolitul Veniamin, arhimandritul Serghie (Șein) și avocatul I. M. Kovșarov. Martorul spune că, înainte de împușcare, a plâns.

Cinstirea

A fost trecut între noii mucenici în 1992, la Sinodul arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse. Din 2013 facultatea de drept a Universității din Kostroma îi poartă numele, iar în 2026 a început ridicarea unui monument pentru juriștii noi mucenici în parcul Polustrovski din Petersburg.