Veniamin al Petrogradului

Sfântul Sfințit Mucenic Veniamin, în lume Vasili Pavlovici Kazanski, a fost mitropolit al Petrogradului și al Gdovului, între 1917 și 1922, și a fost ucis de autoritățile sovietice la 13 august 1922. A condus rezistența nonviolentă a Bisericii împotriva legilor antireligioase. Biserica Rusă l-⁠a canonizat în 1992, împreună cu alți mucenici executați odată cu el. Este pomenit la 13 august.

S-⁠a născut la 17 aprilie 1873 la Nimenski Pogost, în ținutul Kargopol, gubernia Olonețk, în familia preotului Pavel Kazanski. Ca cel mai bun absolvent al seminarului din Olonețk, în 1893 a fost trimis pe cheltuiala statului la Academia Duhovnicească din Sankt Petersburg, pe care a absolvit-⁠o în 1897, cu lucrare despre arhiepiscopul Arcadie al Oloneței ca luptător împotriva schismei. În 1895 a fost tuns monah și hirotonit ierodiacon, iar în 1896 ieromonah. A predat Sfânta Scriptură la seminarul din Riga, a fost inspector la Holm și la Sankt Petersburg, rector al seminarului din Samara, ca arhimandrit, din 1902, și al seminarului din Sankt Petersburg din 1905. În 1910 a fost sfințit episcop de Gdov, vicar al Petersburgului, de mitropolitul Antonie Vadkovski. A slujit adesea în bisericile cele mai îndepărtate și sărace din suburbiile capitalei, la fabricile Putilov și Obuhov, a organizat fundația de binefacere a Maicii Domnului pentru ajutorarea femeilor părăsite și a fost numit „episcopul neobosit”.

După arestarea mitropolitului Pitirim, a condus eparhia ca episcop de Gdov, iar în 1917 a fost ales de cler și de popor arhiepiscop al Petrogradului, primul episcop ales în chip democratic în Biserica Rusă. Apoi a fost ridicat la rangul de mitropolit. La începutul puterii sovietice, țara era lovită de foamete. Mitropolitul a cedat statului averile bisericești, cu condiția să rămână danii, supravegheate strict de cler și de credincioși, ceea ce a mulțumit autoritățile locale. A susținut o poziție hotărâtă împotriva creării arbitrare a unei biserici schismatice, așa-⁠numita „Biserică Vie”, și aceasta a fost pricina judecății lui. Biserica din Petrograd a trăit sub el o reînnoire duhovnicească. În războiul civil a ținut o poziție apolitică, oferind, în timpul campaniei antireligioase, ca, dacă statul nu atinge moaștele Sfântului Alexandru Nevski, să suspende pe orice preot din eparhia lui care ar ajuta mișcarea albă. Dar Biserica și statul sovietic aveau viziuni opuse asupra lumii.

A fost judecat într-⁠un proces de paradă, condamnat la moarte și împușcat de poliția secretă la 13 august 1922, împreună cu arhimandritul Serghie (Șein), profesorul Iuri Novițki și juristul Ioan Covșarov. La proces a încheiat apărarea făcând semnul crucii și spunând: „Slavă Ție, Doamne și Dumnezeul meu, pentru toate”. Comuniștii, temându-⁠se de o răscoală a muncitorilor din Petrograd, care îl iubeau, au răspândit vestea că a fost dus la Moscova, dar el fusese împușcat. Cei patru au fost canonizați în aprilie 1992.