Vasile de la Kineșma

Sfântul Vasile de la Kineșma (Vasili Kineșemski), în lume Veniamin Serghievici Preobrajenski, a fost episcop al Kineșmei, apoi al Ivanovo-⁠Voznesenskului și al Viaznikilor, un arhiereu mărturisitor al Bisericii Ruse din veacul al XX-⁠lea. S-⁠a născut la 7 ianuarie 1876 la Kineșma, în familia unui protoiereu, și a adormit la 13 august 1945 în satul Birilusi din ținutul Krasnoiarsk, după ani de surghiun și lagăr. A fost cărturar, profesor, pedagog și predicator, iar scrierile lui, mai ales „Tâlcuirile la Evanghelia după Marcu”, se citesc și azi. A fost trecut între sfinți în august 2000, dar soarta cinstirii lui după 2012 a rămas neclară.

Copilăria și studiile

A intrat în 1885 la școala duhovnicească din Kineșma, pe care a terminat-⁠o în 1890 cu rezultate de frunte, apoi la seminarul din Kostroma, de unde în 1896 a fost trimis pe cheltuiala statului la Academia Duhovnicească din Kiev. A terminat-⁠o în 1900 ca candidat în teologie, cu lucrarea „Paterikul sciticesc slavo-⁠rus”. Între 1901 și 1910 a predat la seminarul din Voronej teologia polemică, istoria și combaterea schismei ruse și a sectelor locale. În acea vreme a scris lucrarea „Despre Paterikul sciticesc”, cu care a dobândit titlul de magistru în teologie. În 1910-1911 a studiat la Londra, aprofundând cultura europeană, și cunoștea bine limbile străine, vechi și noi. Cât a stat în Anglia, a fost atras de mișcarea cercetășească și a vorbit personal cu întemeietorul ei, Robert Baden-⁠Powell, și l-⁠a ascultat la prelegeri.

Întors în Rusia, a predat limbi străine și istorie universală la gimnaziul de băieți din Mirgorod, iar din 1914 latina la gimnaziul Petropavlovski din Moscova, în acei ani absolvind și institutul pedagogic. După o călătorie specială în Anglia în 1914, unde a studiat amănunțit metoda cercetășească, au apărut două cărți ale lui despre cercetași, socotite cele mai bune la primul congres al cercetașilor din 1915, care a hotărât să fie făcute cunoscute în toate școlile și liceele Rusiei. A participat la două congrese de cercetășie dinainte de revoluție, iar într-⁠o carte din 1917 a adaptat sistemul „scouting” pentru Rusia ortodoxă.

Se povestește că într-⁠o vară, plimbându-⁠se cu prietenii cu barca, aceasta s-⁠a răsturnat. Pe punctul să piară, s-⁠a rugat lui Dumnezeu să-⁠i păstreze viața, făgăduind că se va închina cu totul slujirii Bisericii. În clipa aceea a văzut o scândură lungă și groasă, s-⁠a prins de ea și a ieșit la mal, iar toți ceilalți au murit.

Slujirea la Kineșma

În toamna lui 1917 s-⁠a întors la Kineșma și s-⁠a făcut cântăreț la biserica Înălțării, unde slujea bătrânul lui tată. În curând a început să înființeze în oraș și în împrejurimi cercuri ortodoxe, al căror scop principal era studiul Sfintei Scripturi. La 16 iulie 1920, la Kostroma, arhiepiscopul Serafim Meșceriakov al Kostromei și al Galițului l-⁠a hirotonit preot celibatar. În 1921 a primit tunderea în monahism cu numele Vasile, după Sfântul Vasile cel Mare. În același an a fost arestat de Ceka guberniei Ivanovo-⁠Voznesensk ca „nesigur politic”, în chip de ostatic în zilele răscoalei din Kronstadt.

Episcop

La 14 septembrie 1921 a fost hirotonit episcop de Kineșma, vicar al eparhiei Kostroma, de către arhiepiscopul Serafim, episcopul Ierofei Pomerantev al Ivanovo-⁠Voznesenskului și episcopul Sevastian Vesti al Nerehtei. A trăit în sărăcie mare la marginea orașului, într-⁠o mică baie, dormea pe podeaua goală cu un buștean sub cap. Era un predicator talentat, iar predicile lui aduceau în biserică mulțime de oameni. Când a început foametea la Nijni Novgorod, îi îndemna în predici pe credincioși să ia în casă copiii rămași orfani. El însuși a închiriat o casă în care a așezat cinci fetițe orfane și le-⁠a dat o educatoare, o creștină cucernică. A înființat cercuri duhovnicești ortodoxe, care uneau credincioșii, în care se studiau Sfânta Scriptură și învățătura Bisericii. A fost un potrivnic hotărât al mișcării reînnoitoare, ceea ce a atras ostilitatea autorităților.

La 4 martie 1923 a fost numit episcop de Ivanovo-⁠Voznesensk, dar n-⁠a putut sta mult în scaunul acela. Delegatul OGPU scria la 22 martie 1923 că, pentru a paraliza stăruința lui de a ridica sentimentul religios în mase, între care avea mare înrâurire, ar fi bine să fie trimis din guvernământul Ivanovo-⁠Voznesensk într-⁠un loc îndepărtat al RSFSR. În mai 1923 a fost arestat și trimis pe doi ani în așezarea Ust-⁠Kulom din ținutul Zîrian. În iulie 1925 s-⁠a întors la Kineșma și și-⁠a adunat în jur fiii duhovnicești, dar după jumătate de an autoritățile i-⁠au cerut să părăsească orașul. A trăit în satul Anapol, într-⁠o casă ridicată de ucenicul lui, Alexandru Ciumakov, care l-⁠a însoțit în amândouă surghiunurile.

Din 1926 a fost episcop de Viazniki, vicar al eparhiei Vladimir. Potrivit mitropolitului Serghie Straghorodski, numirea era provizorie, căci episcopul nu se putea întoarce la Kineșma să-⁠și conducă vicariatul. Despre șederea la Viazniki a scris: „Mă simt deocamdată liniștit aici: fii duhovnicești încă nu-⁠mi iau, căci nu sunt sigur de ședere îndelungată. Griji administrative sunt foarte puține.” La Viazniki a încheiat „Tâlcuirile la Evanghelia după Marcu”. În primăvara lui 1927 a fost trimis la Kineșma. În același an a fost numit episcop de Ivanovo, dar n-⁠a intrat în conducerea eparhiei, căci autoritățile l-⁠au trimis la Kineșma, iar în iulie 1927, ca să nu se întărească „tihonovismul reacționar”, l-⁠au silit să plece la Kostroma.

Împotriva Declarației mitropolitului Serghie

A privit cu ochi răi „Declarația” din 29 iulie 1927 a mitropolitului Serghie, care chema la loialitate deplină față de puterea sovietică. A fost de partea mitropoliților Agafangel Preobrajenski și Chiril Smirnov. La 19 noiembrie 1928 colegiul OGPU a hotărât să fie trimis pe trei ani în Ural. El și fiii lui duhovnicești au fost găsiți vinovați, între altele, că „nu se mulțumeau cu înrobirea duhovnicească a straturilor înapoiate de credincioși, mai ales a femeilor, ci le atrăgeau în cercuri și surorii”. A ispășit surghiunul în satul Malorecika, la 25 de kilometri de orașul Taborovo, unde slujea zilnic.

După întoarcere, din 1932 a trăit la Orel. În martie 1933 a fost iarăși arestat și trimis cu etapa la închisoarea din Kineșma. A fost condamnat la cinci ani de închisoare (împreună cu el a fost osândit și ucenicul lui credincios, Alexandru Ciumakov) și a stat într-⁠un lagăr lângă Rîbinsk, unde a lucrat la construcția unui canal. În ianuarie 1938 a fost eliberat și a trăit la Rîbinsk, apoi în satul Kotovo din regiunea Iaroslavl, la Iraida Tihova. A format un mic cerc religios și a slujit pe ascuns într-⁠o biserică mică făcută într-⁠o baie.

Ultima arestare și adormirea

La 5 noiembrie 1943 a fost iar arestat și închis în temnița internă din Iaroslavl. În ianuarie 1944 a fost dus cu etapa la Moscova, în închisoarea internă a NKVD, apoi în închisoarea Butîrka, și condamnat la cinci ani de surghiun. Era atunci grav bolnav, iar după citirea sentinței a avut un puternic atac de inimă. A fost trimis la închisoarea din Krasnoiarsk, apoi în depărtatul sat Birilusi, unde a murit la 13 august 1945. Înainte de moarte a cerut unei monahii surghiunite în același sat să citească canonul pentru ieșirea sufletului. Când ea a citit ultima rugăciune, sfântul a spus singur, cu glas ferm, „Amin” și s-⁠a odihnit în liniște.

Canonizarea și cinstirea

Numele lui a fost trecut într-⁠o listă provizorie de noi mucenici și mărturisitori la pregătirea canonizării făcute de Biserica Rusă din Străinătate în 1981, dar lista cu numele său a fost publicată abia la sfârșitul anilor 1990. La 18 octombrie 1985 i-⁠au fost aflate moaștele și aduse la Moscova, apoi mutate în mănăstirea de maici Vvedenski din Ivanovo. În 1993 a fost trecut între sfinții cinstiți local ai eparhiei Ivanovo, iar în august 2000 Sinodul arhieresc jubiliar al Bisericii Ruse l-⁠a proslăvit între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei. În 2011 s-⁠a deschis la Kineșma, lângă biserica Înălțării Domnului, un paraclis al Sfântului Vasile.

În iunie 2012 moaștele au fost luate din mănăstirea Vvedenski de egumenul Damaschin Orlovski, secretarul comisiei sinodale pentru canonizări, pe temeiul unei dispoziții a patriarhului Chiril, și duse într-⁠un loc nedezvăluit; în aceeași vreme mănăstirii i-⁠au fost date moaștele sfințitului mucenic Vladimir Vvedenski. În calendarul de masă al Bisericii Ruse, tipărit în acel an, pomenirea lui la 31 iulie (13 august) și 5 (18) octombrie lipsea, ca și numele altor 35 de noi mucenici, și nici nu apare în soborul sfinților mitropoliei Ivanovo din 2015. Totuși, nici Sfântul Sinod, nici Sinodul arhieresc din februarie 2013, singurele care pot hotărî canonizări sau decanonizări în numele Bisericii, n-⁠au hotărât să-⁠l scoată din rândul sfinților. Andrei Kuraev a socotit că s-⁠ar putea să fi fost descoperite documente noi, cu fapte ce nu s-⁠ar potrivi cu purtarea cuvenită unui sfânt la interogatoriu, iar Tihon Șevkunov, care a privit cu părere de rău acest pas, a spus că reprezentanții comisiei au arătat că nu e o „decanonizare”, ci o cercetare suplimentară.

La 4 aprilie 2014 s-⁠a deschis la Kineșma un muzeu al Sfântului Vasile, într-⁠o clădire care reia întocmai conturul casei arse în care a slujit în anii surghiunului. Între exponate sunt rasa, cădelnița, manuscrise și alte lucruri personale păstrate peste cincizeci de ani în familiile fiilor lui duhovnicești.

Scrierile

A lăsat teza „Despre Paterikul sciticesc”, cărți despre educația cercetașilor, între care „Cercetașii” (Moscova, 1915 și 1917) și „Educația morală a cercetașului”, și mai ales „Tâlcuirile la Evanghelia după Marcu”, tipărite de mai multe ori de la 1996 încoace, precum și culegeri de sfaturi, între care „Sămânța iubirii” și „Alfabetul duhovnicesc”.