Ioan Exarhul

Sfântul Ioan Exarhul (Ioan Exarhul Bulgariei) a fost cărturar, scriitor, tâlcuitor și traducător bulgar, una dintre figurile de seamă ale Școlii Literare de la Preslav, la sfârșitul veacului al IX-⁠lea și începutul celui de-⁠al X-⁠lea. A lucrat în vremea țarului Boris I și a fiului său, Simeon I (893-927). Se pomenește la 31 iulie (după alte izvoare, la 13 august; într-⁠un manuscris al Evangheliei din Biblioteca Națională a Serbiei se dă ca dată 13 februarie).

Ce se știe despre viața lui

Știrile despre viața lui sunt puține și se rezumă mai ales la presupuneri, dar mărturii sigure arată că a fost colaborator al țarului Simeon în lucrarea de luminare. Moștenirea lui literară arată o cunoaștere desăvârșită a limbii grecești, de aceea se socotește că și-⁠a primit învățătura în Imperiul Bizantin (după unii, la Constantinopol, împreună cu viitorul țar Simeon). Din unele locuri din Hexaimeron se vede că a fost unul dintre cei mai învățați oameni ai vremii: știa slava, greaca și ebraica, avea adânci cunoștințe de Sfânta Scriptură și cunoștea atât scrierile Sfinților Părinți, cât și pe filozofii Greciei vechi. Făcea parte din generația de cărturari bulgari care a urmat după Chiril și Metodiu.

Se discută ce înseamnă porecla „Exarhul”. Unii istorici socotesc că ar arăta că a fost arhiepiscop al Bulgariei; după o ipoteză susținută de Trendafil Krăstanov, Ioan ar fi stat la Roma ca sol al cneazului Boris I încă din 866, ar fi primit mai târziu de la papa Ioan al VIII-⁠lea titlul de exarh al Bulgariei și, după moartea lui Metodiu, i-⁠ar fi urmat ca arhiepiscop al Moraviei. După alții, porecla nu are legătură cu rangul episcopal. Se știe încă o părere, după care ar fi fost conducătorul bibliotecii și al unui grup de învățați și traducători și, ca locțiitor al arhiepiscopului grec, ar fi condus treburile bisericești din partea de răsărit a peninsulei, unde era reședința țarului. S-⁠au făcut și încercări de a-⁠l identifica cu Cernorizețul Hrabăr sau cu Sfântul Ioan de la Rila.

Lucrările lui

Ioan a tradus în slavonă o parte din Expunerea exactă a credinței ortodoxe a Sfântului Ioan Damaschin (numită „Cerurile”), în jurul anului 893 sau 895, cu o prefață explicativă scrisă de el însuși, și Capetele filozofice (Dialectica) ale aceluiași sfânt, precum și gramatica grecească a Damaschinului despre cele opt părți ale vorbirii și câteva cuvântări, tălmăcite în parte și adaptate limbii slave. A alcătuit Hexaimeronul (Șestodnev), tâlcuire a primelor capitole din Facere, folosind scrierile lui Sever din Gabala, ale Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, dar și ale lui Aristotel, Platon și alții. În compilație se află nu doar traduceri din autori bizantini (în primul rând Vasile cel Mare), ci și părți originale, între care primele texte slave de medicină și astronomie, care dau mărturii prețioase de primă mână despre Imperiul Bulgar sub Simeon I: Ioan descrie palatul regal și pe conducătorul bulgar, cu veșmântul lui, boierii, împărțirea socială a societății bulgare și alte lucruri asemenea. Cel mai vechi manuscris păstrat al Hexaimeronului este făcut în 1263 de Teodor Gramaticul la mănăstirea Hilandar.

A scris o serie de cuvântări și predici pentru praznicele bisericești, între ele Cuvânt la Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos; i se mai atribuie Cuvânt la Schimbarea la Față și lucrarea Din povestirea evanghelică. Sub numele preotului Ioan, pe care cei mai mulți cercetători îl socotesc același cu Ioan Exarhul, s-⁠au păstrat câteva predici: Cuvânt de laudă la Sfântul Ioan Teologul, două cuvântări la Nașterea Domnului, la Botez, la Întâmpinarea Domnului, la Înălțare, la Schimbarea la Față, la Paști și altele.

Pomenirea

Pe lângă cinstirea Bisericii Ruse, care l-⁠a canonizat, numele lui îl poartă o stradă din cartierul Lozenets din Sofia și licee din Varna și din Vrața.