Memnon

Cuviosul Memnon Făcătorul de Minuni a fost egumen al unei mănăstiri din Egipt, cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică. Este pomenit la 28 aprilie (în bisericile slave și în cea română, la 29 aprilie).

Este greu de stabilit în ce veac a trăit; în Lavsaiconul lui Paladie, scris în 419-420, numele lui lipsește, iar Mineologhionul împăratului Vasile al II-⁠lea, din 979-989, îi pune viața la 28 aprilie. Din tinerețe a năzuit la viața de nevoință, în rugăciune și muncă neîncetată; prin posturi grele a ajuns la biruința duhului asupra trupului, apoi a fost egumen al unei mănăstiri, unde a povățuit pe frați cu înțelepciune și cu băgare de seamă. Din nevoința lui a primit darul înainte-⁠vederii. Se povestește că, la rugăciunea lui, în pustie s-⁠a deschis un izvor, a pierit lăcustele care nimiceau semănăturile, iar cei care sufereau naufragiu și-⁠l chemau în ajutor se izbăveau; a vindecat și boli fără leac. După moartea lui, doar chemarea numelui gonea lăcustele și risipea orice meșteșugire a duhurilor rele. Pentru minunile lui a primit numele de „Făcătorul de Minuni”.

Izvoarele grecești mai noi spun că, după o tradiție puternică din Cipru, ar fi fost cipriot: există satul Agios Memnon din Famagusta, cu biserica lui, iar numele lui se află în calendarul Bisericii Ciprului. După o altă tradiție locală, ar fi fost un refugiat din Palestina, venit în Cipru după prigoana sarazinilor, și s-⁠a nevoit în locul numit Vounarkes, la vest de Famagusta. În Mineiul slav, slujba lui este împletită cu cea a celor Nouă Mucenici din Chizic, iar cântările lui sunt trei stihiri la „Doamne, strigat-⁠am”, glasul al 8-lea, un canon în glasul al 4-lea și un sedealnă în glasul al 8-lea.