Mihail Lectorski

Sfântul Sfințit Mucenic Mihail Lectorski, protoiereu, s-⁠a născut la 9 noiembrie 1872 în familia unui preot din Kuban. A absolvit seminarul teologic din Stavropol în 1892 cu titlul de student. A fost hirotonit diacon și numit pe un loc de diacon-⁠învățător în stanița Dinskaia, unde a fost învățător la școala bisericească cu o singură clasă. În august 1893 a fost hirotonit preot și trimis în satul Blagodatnoe, unde a fost conducător și profesor de religie la școala parohială până în februarie 1896. Apoi, la cerere, a fost mutat în stanița Voronejskaia, la școlile de băieți cu două clase și de fete cu o clasă. Din 13 mai 1906 a fost mutat, la cerere, la biserica Sfântului Andrei din stanița Novotitarovskaia. A fost paroh al bisericii locale și duhovnic al clerului din districtul al doilea, din 5 aprilie 1913.

Părintele Mihail era un minunat om de familie. Soția lui, Ecaterina Vladimirovna (născută la 24 noiembrie 1872), i-⁠a dăruit patru copii: Alexandru (1895), Nadejda (1898), Olga (1905) și Vladimir (1910). Pentru râvna pastorală a primit nabederniță (1900), skufie (1905) și camilafcă (6 mai 1910), a primit binecuvântarea arhipăstorească și diploma pentru strădania de a înființa o bibliotecă-⁠sală de lectură pe lângă școala bisericească (1908), iar în 1897 a luat parte la primul recensământ general al Imperiului Rus ca șef de sector și a primit mulțumirea împăratului și medalia de bronz.

În noaptea de 25 spre 26 septembrie 1921, în stanița Novotitarovskaia, protoiereul Mihail Lectorski a fost arestat de prima brigadă de cavalerie a diviziei Ciongar a lui Budionnîi, sub învinuirea de agitație contrarevoluționară, și adus împreună cu mulți cazaci arestați în stanița Briuhovețkaia, la secția specială a Armatei a 9-a bolșevice. Timp de o lună și jumătate, deținuții au trăit în condiții nenorocite, au dormit pe paie, au fost mâncați de purici și păduchi, încât cel care l-⁠a zărit din întâmplare pe părintele Mihail, de patruzeci și nouă de ani, l-⁠a găsit un bătrân foarte slab, de-⁠abia mergând. Sentința troicii secției speciale a fost scurtă: moartea.

Când un grup de patruzeci de ostatici a fost dezbrăcat până la cămăși, cazacii au început să-⁠l roage: „Părinte, spovedește-⁠ne”. Preotul i-⁠a spovedit și le-⁠a iertat păcatele, spunând: „Cu sângele vostru vă veți împărtăși, iar acum iertați-⁠mă pentru ce am greșit”. Când a început să slujească molifta, au început să-⁠i lovească cu paturile armelor, iar pe părintele Mihail cel mai tare. Apoi le-⁠au legat mâinile, i-⁠au aruncat în căruțe și i-⁠au dus în afara stanței, la o groapă de lut. Cazacul care zăcea lângă părintele Mihail a izbutit să-⁠și dezlege mâinile și le-⁠a dezlegat și pe ale părintelui: „Acum hai să fugim”, a șoptit el. Dar părintele a răspuns: „Te binecuvântez să fugi, eu nu mai am putere”. Cazacul a fugit. Când bolșevicii au văzut că dintre toți cei osândiți numai preotul avea mâinile dezlegate, l-⁠au supus la chinuri cumplite.

La 27 octombrie 1921, la ora zece seara, toți ostaticii au fost împușcați, iar printre grămada de trupuri se deosebea trupul schilodit al părintelui Mihail. Au fost oameni care au văzut toate acestea. Este pomenit la 27 octombrie, în ziua morții, după stilul nou, odată cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare) și, la 3 octombrie, cu Soborul sfinților din Mitropolia Kubanului (zi mișcătoare).