Mihail Piataev

Sfântul Sfințit Mucenic Mihail Piataev, preot, s-⁠a născut în 1891 în satul Mackasî, districtul Kuznețk al guberniei Penza, în familia țăranului Maxim Piataev. După școala sătească a învățat la Moscova, apoi s-⁠a mutat la Saratov, unde a predat limba și literatura rusă. La Saratov a cunoscut-⁠o pe viitoarea soție, Eufrosinia Frolovna, dintr-⁠un neam de negustori saratoveni, Ivanov, cu șlepuri pe Volga. Tatăl ei, om cu reguli aspre, a dat studii numai fiilor, iar fiicele le-⁠a învățat treburile casei.

În vremea aceea guvernul imperial, continuând reformele lui Stolîpin, se ocupa energic de mutarea țăranilor ruși spre răsărit, în Siberia. Odată cu țăranii se mutau în Siberia preoți, învățători, medici și meșteri. Astfel a ajuns Mihail Piataev cu familia la Omsk. La început a continuat să predea, apoi a hotărât să-⁠și închine viața slujirii Domnului. În 1917 a intrat citeț la catedrala Înălțării Sfintei Cruci din Omsk, ca să fie hirotonit mai târziu, dacă va fi voia lui Dumnezeu. A început războiul civil neînduplecat. În 1918 orașul a fost ocupat de roșii; gardiștii roșii, lepădați de credință, au intrat călare în catedrală și au început să spargă tot ce le-⁠a ieșit în cale. Curând după aceste întâmplări, tot în 1918, arhiepiscopul Silvestru (Olșevski) l-⁠a hirotonit diacon în aceeași catedrală. Până în 1921 a slujit ca diacon la Omsk, apoi a cerut episcopului să-⁠l mute la sat, fiindcă cu familia numeroasă îi era greu să se hrănească, și a fost trimis la biserica Bobotezei din satul Malokrasnoiarka. Locul era retras, departe de orașele mari și de căile ferate, dar oamenii erau evlavioși și înstăriți; în sat trăiau câteva familii de negustori. Înainte să intre în sat gardiștii roșii, capii familiilor au plecat, ca să scape de răzbunare; din toți negustorii a rămas acasă numai Vasile Sevastianov, care spunea: „De ce să fug din satul meu natal?”. Gardiștii l-⁠au prins, i-⁠au pus în față soția și copiii și i-⁠au tăiat capul pe butuc sub ochii lor.

În 1923 diaconul Mihail Piataev a fost hirotonit preot. Părintele Mihail își iubea mult parohia. Pentru săraci săvârșea botezuri, cununii și înmormântări fără plată. Oamenii veneau la el și din alte parohii, nu atât pentru slujbele fără plată, cât pentru că îndrăgiseră pe păstorul râvnitor și învățat, mereu gata să sară în ajutorul oricărui suferind. Darurile pe care le aduceau enoriașii mai bogați le dădea săracilor. Mulți dintre cerșetori găseau la el sprijin și hrană. Pentru aceasta prindea el însuși pește și îl împărțea în cea mai mare parte săracilor. Odată, prinzând pește, l-⁠a înghețat, l-⁠a pus într-⁠un sac și l-⁠a lăsat în tindă. Deodată a auzit din tindă un zgomot bănuitor; ieșind, a văzut doi cerșetori care, furând sacul, se băteau pentru pește. Surprinși, s-⁠au speriat, iar unul a zis: „Părinte Mihail, iartă-⁠ne”. „Bine, Vasea, te iert, dar nu se face așa, e păcat; vi-⁠l dau eu așa”. Preotul i-⁠a dus în casă și i-⁠a zis soției să-⁠i hrănească, căci au înghețat. Eufrosinia Frolovna le-⁠a pus pe masă ciorbă și altă mâncare.

Biserica din Malokrasnoiarka avea două posturi de preot, iar în 1928 a fost numit aici un al doilea preot, părintele Ioan Kuminov. Sfântul Sfințit Mucenic Ioan s-⁠a născut în 1865 în satul Kulikovskoe, districtul Tiukalinsk al guberniei Tobolsk, în familia țăranului Ivan Kuminov. În 1877 familia s-⁠a mutat la Omsk. Aici Ivan Ivanovici a absolvit seminarul învățătoresc și, după examen la gimnaziul clasic din Omsk, a fost numit inspector al școlilor populare din districtul Tara. În această slujbă a rămas până în 1922, când a fost hirotonit preot. A slujit în bisericile eparhiei Omsk, iar în 1928 a fost trimis la biserica Bobotezei din Malokrasnoiarka.

Sfârșitul lui 1929 a adus colectivizarea în Siberia și odată cu ea arestări și deportări de familii de țărani și arestări ale clericilor. Au trecut doar șapte ani de la luarea obiectelor bisericești din 1922 și se ridica deja o nouă prigoană împotriva Bisericii. La începutul lui 1930, starostele bisericii Bobotezei, Petru Borodin, a venit la cancelaria secției administrative raionale cu o cerere pentru a se îngădui procesiunea la „iordan” de Bobotează, 19 ianuarie, ca întotdeauna. Cererea nu era scrisă în formă. Funcționarul i-⁠a dat un model. Borodin a răspuns că nu se pricepe și că trebuie să vină preotul. Venind după un timp, părintele Mihail a cerut buletinul cu instrucțiunea despre drepturile și îndatoririle asociațiilor religioase, ca să se conducă după lege. Funcționarul l-⁠a întrebat de ziarul „Izvestia” cu hotărârea Comitetului Executiv Central, iar el a răspuns că ziarul îl primesc. A mai cerut șefului secției aprobare pentru o adunare a membrilor comunității la 5 ianuarie, pentru realegeri. Șeful i-⁠a dat încuviințarea și s-⁠a oferit să anunțe sfatul sătesc, să trimită un reprezentant. Aceeași zi, după trei ceasuri, părintele a adus înapoi buletinul și a spus că a copiat instrucțiunea.

La 3 ianuarie, Timotei Meliohov a venit la Dorotei Grișmanov, fost membru al consiliului bisericii, cu listele credincioșilor pentru reînregistrarea comunității, spunând că i le-⁠a dat părintele Mihail. În loc să colaboreze, Grișmanov s-⁠a dus la sfatul sătesc și a spus că la 3 ianuarie, noaptea, a venit în satul Bolșerecie preotul Mihail Piataev și a trimis oameni pentru o oarecare înregistrare fără știrea sfatului. La 5 ianuarie membrii sfatului au întocmit un act: „Socotind vizitele nocturne ale popilor ca suspecte în legătură cu colectivizarea, și făcute fără știrea sfatului, am hotărât să alcătuim acest act spre a fi dat secției administrative pentru cercetare și tragere la răspundere”. La slujba Crăciunului în biserica Bobotezei a slujit părintele Ioan Kuminov, iar părintele Mihail a condus corul. La sfârșitul Liturghiei, părintele Ioan a rostit o predică în care i-⁠a îndemnat pe tineri și pe părinții lor să meargă mai des la biserică și să se roage lui Dumnezeu: „Trimiteți-⁠vă copiii la biserică, să se roage acolo lui Dumnezeu. Nu ascultați pe cine vă spune ce vă spune, că și așa v-⁠au copleșit cu impozite peste puteri și acum fac agitație și vor să vă înșele”. Auzind aceste cuvinte, părintele Mihail a simțit că se poate întâmpla ceva rău. Așa a fost: o enoriașă, Daria Barkova, ieșind din biserică, a început să le spună tuturor că părintele Ioan a ținut o predică antisovietică. Femeile au sfătuit-⁠o să nu răspândească asemenea zvonuri, căci preoții ar putea fi arestați, dar ea nu s-⁠a potolit. Mai târziu, chemată la interogatoriu, a mărturisit mincinos că „Kuminov face sistematic agitație antisovietică”.

După sărbătoarea Crăciunului, un împuternicit OGPU a interogat țărani. Cei mai mulți au refuzat să mintă împotriva preoților. Au depus mărturie președinții sfatului sătesc și ai colhozului și soțiile lor. Părintele Mihail vedea că autoritățile vor să-⁠l aresteze. Avea un prieten din copilărie, care lucra în miliția din Moscova; când noua putere s-⁠a afirmat ca putere antiortodoxă, i-⁠a scris: „Mihail, mi-⁠e foarte milă... ai fost învățător, acum ai ajuns preot. Nu te gândi la rău, nu-⁠ți spun asta fiindcă ar fi rău despre cler, ci fiindcă nu e vremea potrivită pentru slujitorii altarului. Îți propun să vii la Moscova și să te angajezi iar învățător. Te ajut să găsești serviciu și locuință”. Cu două zile înaintea arestării, soția lui, Eufrosinia, i-⁠a amintit scrisoarea și i-⁠a spus să plece. „Nu, Eufrosinia”, a răspuns părintele Mihail, „nu plec nicăieri, am făcut jurământ. Cum să trădez pe Dumnezeu și poporul? Niciodată. Știu că merg la moarte sigură, dar așa e voia lui Dumnezeu. Tu vei crește toți copiii și, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi vei educa, nu vei pierde nici unul”. „Dar câți copii...”, a spus soția. „Ei bine, ce să faci, îi vei crește... cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Preoții au fost arestați curând după Crăciun și duși la închisoarea din Kainsk. În închisoare cei anchetați au fost chinuiți crunt: li se smulgeau cu cleștele dinții cu coroane de aur, erau bătuți fără milă, încât multora li s-⁠au scos toți dinții și li s-⁠au rupt coastele. Anchetatorul OGPU i-⁠a bătut necruțător pe preoți, iar odată a poruncit ironic paznicilor să toarne peste părintele Mihail conținutul unui vas de noapte. Dar, în ciuda chinurilor, păstorii au refuzat să facă mărturii mincinoase, cum cerea anchetatorul, care îi silea să semneze că preoții și membrii consiliului bisericesc organizau pe țărani în lupta împotriva colhozurilor și a puterii sovietice. Părintele Mihail a spus anchetatorului că slujește în Malokrasnoiarka din 1921, întâi ca diacon, din 1923 ca preot, și că împreună cu Kuminov nu au luat parte la nimic împotriva legii, ci și-⁠au făcut doar datoria religioasă; în predici a vorbit numai din Sfânta Scriptură, iar părintele Kuminov predică mai des, dar tot numai după cărți duhovnicești, și nu vorbește niciodată despre putere și măsurile ei. Părintele Ioan Kuminov a spus că predica de Crăciun fusese închinată exclusiv Nașterii lui Hristos, cu un adaos despre viața trează și despre mersul mai des la biserică, și că la sfârșit îi îndemnase pe credincioși să se supună legilor. La 7 februarie 1930 deținuții au luat cunoștință de actul de acuzare: preoții ar fi folosit prejudecățile țăranilor needucați și, cu sprijinul părții înstărite a satului, ar fi făcut activitate contrarevoluționară, înspăimântându-⁠i cu zvonuri provocatoare despre apropiata cădere a puterii sovietice, „pe temeiul Scripturii”. Părintele Mihail a scris: „Nu mă recunosc vinovat. Am umblat două zile prin sate. Listele credincioșilor le-⁠am făcut din porunca verbală a miliției, pentru reînregistrarea comunității. La părintele Ioan Kuminov am mers acasă numai pentru treburi bisericești”.

La 21 februarie troica OGPU i-⁠a osândit la moarte pe preoții Mihail Piataev și Ioan Kuminov, iar familiile lor la exil în nord. La 28 februarie, părintele Mihail a avut o întâlnire, printre gratii, cu fiica cea mare, Ana, sosită la Kainsk. A rugat-⁠o: „Ana, dă-⁠mi coada ta”. Ea i-⁠a întins coada prin gratii, iar ea a fost apoi toată udă de lacrimi. „Tată, de ce plângi?”, a întrebat ea. „Îmi este foarte greu pentru că sunteți atât de mulți și rămâneți singuri”. În noaptea aceea Ana a visat că Maica Domnului îl împărtășește pe părintele Mihail dintr-⁠un potir de aur. S-⁠a trezit cu gândul că tatăl va fi eliberat și a alergat bucuroasă la închisoare cu pachetul. „Piataev?”, a întrebat paznicul. „L-⁠au împușcat chiar în noaptea aceasta”.

Preoții Mihail Piataev și Ioan Kuminov au fost împușcați la 28 februarie 1930 și îngropați într-⁠o groapă comună necunoscută din Kainsk. Este pomenit la 28 februarie, în ziua morții, după stilul nou, odată cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare), la 26 februarie cu Soborul sfinților din Mitropolia Omskului și la 1 martie cu Soborul sfinților din Mitropolia Novosibirskului (zi mișcătoare).