Mihail Trubnikov

Sfântul Mucenic Mihail Trubnikov (Mihail Dormidontovici Trubnikov) s-⁠a născut în 1855. A fost căpitan de rangul al II-⁠lea în retragere și, până la lovitura de stat bolșevică, judecător de pace și conducător al zemstvei. A fost împușcat în 1918, odată cu episcopul Varsonufie (Lebedev) al Kirilovului, cu stareța Serafima (Sulimova) a mănăstirii Ferapont și cu mirenii Nicolae Burlakov, Anatolie Barașkov și Filip Marîșev.

Primăvara lui 1918, autoritățile au poruncit inventarierea averii bisericești din toate mănăstirile, iar episcopul Varsonufie a fost arestat și dus de gardiști roșii la Kirilov. Acolo l-⁠a întâlnit pe stareța Serafima și pe ceilalți arestați. Oamenii spuneau că vremea e astfel încât arestarea poate sfârși cu împușcarea. Episcopul a răspuns: „Nu mă tem de moartea cu sila, dar nu îndrăznesc să cred că Domnul mă va afla vrednic de sfârșit mucenicesc”. Toată noaptea a petrecut-⁠o în rugăciune. În duminica de 15 septembrie, pe la cinci dimineața, episcopul Varsonufie, stareța Serafima și patru mireni, între care Mihail Trubnikov, au fost scoși din închisoare și duși spre Gorițî, însoțiți de un pluton de douăzeci de călăi. În mănăstire începea liturghia timpurie; episcopul a cerut să intre să se împărtășească, dar nu i s-⁠a îngăduit. Au mers pe vechiul drum din vremea cuviosului Chiril, episcopul în față, cu toiagul în mână, stareța aproape de el, apoi mirenii. Lângă un stâlp de verstă, la cinci verste de Gorițî și două de Kirilov, călăii le-⁠au poruncit să se oprească și să iasă din drum, la dreapta. Atunci nu a mai fost îndoială că sunt duși la împușcare.

„Iată Golgota noastră”, a spus ierarhul când s-⁠a apropiat de locul de execuție. Stareța s-⁠a clătinat, iar episcopul i-⁠a întins mâna, a sprijinit-⁠o și i-⁠a spus: „Maică, prinde curaj. Ești o persoană duhovnicească, trebuie să mergem la moarte fără teamă, ca la un ospăț de nuntă, cu bucurie. Va veni vremea când ni se va pizmui”. Unul din osândiți a început să vorbească aspru împotriva celor care îi osândiseră, dar ierarhul l-⁠a oprit: „După pilda Mântuitorului, trebuie să iertăm tuturor; în viața cealaltă trebuie să trecem în pace cu toți”. Osândiții au fost așezați cu fața spre muntele Zolotuha și cu spatele spre mănăstirea Chiril-⁠Belozersk. Episcopul stătea între stareța Serafima, la dreapta, și Mihail Trubnikov, la stânga. În fiecare seară, după pavecernița, stareța Serafima cerea iertare surorilor, se închina până la pământ și zicea: „Iertați-⁠mă, nenorocita”. Acum, întorcându-⁠se spre ucigași, a spus încet: „Iertați-⁠mă, nenorocita”. Călăilor li s-⁠a părut că pe ei i-⁠a numit nenorociți, și au tras și au ucis-⁠o. Apoi au răsunat, unul după altul, cinci focuri de armă și toți au fost uciși, numai ierarhul a rămas în picioare, rugându-⁠se cu mâinile ridicate; citea ceasul de moarte, iar când l-⁠a terminat a zis „amin” și a auzit pe unul din călăi strigând: „Lasă mâinile jos”. „Am terminat”, a răspuns ierarhul, „terminați și voi”. Cu aceste cuvinte s-⁠a întors cu fața spre mănăstire, a binecuvântat-⁠o și a lăsat mâinile în jos. Atunci a urmat un foc de la mică distanță, iar episcopul a căzut mort.

Mormântul pentru cei uciși a fost săpat de negustori. În ziua aceea, monahii mănăstirii, în frunte cu egumenul Teodrit, au cerut autorităților să mute trupul episcopului în mănăstire, dar roșii au împiedicat mutarea, iar mormântul a fost acoperit la loc. În aceeași zi, seara, cu porțile mănăstirii închise, episcopul Misail (Krîlov), retras la mănăstire, a săvârșit slujba de înmormântare a celor uciși, în lipsa trupurilor.

Mihail Trubnikov este pomenit la 15 septembrie, în ziua morții, după stilul nou, odată cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare) și, la 11 iulie, cu Soborul sfinților din Vologda (zi mișcătoare).