Mihail Tverdovski

Sfântul Sfințit Mucenic Mihail Tverdovski, preot, s-⁠a născut la 20 octombrie 1881 la Saratov, în familia preotului Constantin Nikolaevici Tverdovski (1849-1906) de la biserica Mântuitorului Schimbarea la Față. Constantin și soția sa Ana Mihailovna au avut cinci copii: Alexandra, Petru, Mihail, Nicolae și Anastasia. Toți fiii au ales mai târziu slujirea bisericească și au primit preoția. În 1884 familia s-⁠a mutat în ținutul Serdobsk al guberniei Saratov, unde părintele Constantin a slujit la biserica mănăstirii de maici Panovo, iar familia locuia în satul Davîdovka. Între 1891 și 1898 Mihail a învățat la școala teologică din Petrovsk, iar în 1904 a absolvit seminarul din Saratov și s-⁠a căsătorit cu Olga Porfirievna (născută în 1886). În aprilie 1905, prin rezoluția episcopului Ermoghen (Dolganev), a fost numit preot la biserica Arhanghelului Mihail din satul Vedeniapino, ținutul Kuznețk. În noiembrie 1906, la cererea sa, a devenit preot la biserica Kazan din satul Andreevskoe (Șilovka), ținutul Serdobsk. A primit de la episcopul Ermoghen nabederniță (20 mai 1911), iar de la episcopul Paladie (Dobronravov) skufie (1 aprilie 1916). A fost profesor de religie la școala parohială și la școala satului.

După revoluția din octombrie, țăranii din Șilovka, conduși de viitorul președinte al sovietului local, au organizat un cortegiu cu steaguri roșii, au jefuit conacul, au dărâmat capela de curând zidită, iar biserica Kazan au închis-⁠o și au desfăcut-⁠o. Din 1927 familia a trăit în satul Danilovka, unde mai funcționa biserica Acoperământului (închisă și dărâmată în 1934); în 1930 părintele Mihail locuia în satul Koleno, unde el și soția au fost lipsiți de drepturile civile. Ultima adresă în regiunea Saratov a fost satul Belgaza. Apoi familia a trebuit să părăsească Volga. El spunea: „În decembrie 1932 am venit în raionul Kolomna al guberniei Moscova din satul Belgaza, ținutul Volga de Jos. Am plecat de acolo din pricina greutăților materiale, pentru că stăteam aproape flămând. Pe noi, clerul, nu ne lasă deloc în pace, ne prigonesc și moral, și fizic, ne pun impozite peste puteri, ne trimit în exil. În ianuarie 1933, după slujbă, m-⁠au întrebat de ce am plecat de acasă și cum trăiește poporul în patria mea. La noi în patrie este o foamete cumplită, poporul a sărăcit atât, că e înfricoșător să te uiți la el”.

Din decembrie 1932 a slujit la biserica Adormirii din satul Andreevskoe, raionul Kolomna. La 25 aprilie 1933 a fost arestat și pus la închisoarea din Kolomna, sub învinuirea de a face „printre populație agitație sistematică antisovietică și defetistă, prezicând apropiata prăbușire a puterii sovietice”. La 27 mai 1933 troica OGPU a regiunii Moscova l-⁠a osândit la trei ani de privațiune de libertate, cu trimitere în Kazahstan. La începutul lui august a ajuns la dispoziția secției OGPU Aktiubinsk, iar la 19 august a fost trimis să-⁠și ispășească exilul în raionul Ubagan, districtul Kustanai. Condițiile exilului au fost astfel încât, deși la arestare, după adeverință, era sănătos, la 1 ianuarie 1934 a fost recunoscut invalid, incapabil de muncă fizică grea, cu inflamație cronică a rinichilor cu edeme, arterioscleroză și miocardită. La 12 februarie 1936 mărturisitorul istovit a fost eliberat și s-⁠a întors în Rusia. În februarie 1937 s-⁠a așezat în satul Zagorie, raionul Maksatiha, regiunea Kalinin, și a slujit la biserica de lemn a Schimbării la Față.

Noua arestare a urmat la 8 septembrie 1937. Secția raională Maksatiha a UNKVD l-⁠a pus sub pază sub învinuirea de agitație antisovietică, în cadrul îndeplinirii Ordinului operativ al NKVD nr. 447 din 30 iulie 1937, care prevedea împușcarea a o mie de oameni în regiunea Kalinin. La percheziție s-⁠a luat corespondența de familie. A doua zi a fost interogat. Dintre rude a numit pe fratele său, preotul Nicolae Tverdovski, și pe sora sa, Alexandra Konstantinovna Leabjeva, soția preotului Alexei Ivanovici Leabjev. La întrebarea ce activitate contrarevoluționară a făcut printre populație, a răspuns: „Eu, Tverdovski, nu am făcut printre populație activitate contrarevoluționară. Mai mult nu pot adăuga”. Patru zile mai târziu, la 13 septembrie, anchetatorul a încercat a doua oară să-⁠l frângă, cu mărturiile a trei „martori” care semnaseră, ca sub dictare, „confirmări” că ar fi făcut agitație antisovietică. În acest protocol este o singură întrebare: dacă se recunoaște vinovat. A răspuns: „În învinuirea ce mi se aduce nu mă recunosc vinovat, și explic că, locuind în satul Zagorie, nu am făcut activitate contrarevoluționară”. În aceeași zi s-⁠a întocmit actul de acuzare.

La 15 octombrie 1937 troica UNKVD a regiunii Kalinin l-⁠a osândit la pedeapsa capitală. Părintele Mihail a fost împușcat la ora unu noaptea, la 17 octombrie 1937, în așezarea Maksatiha. A fost proslăvit între noii mucenici și mărturisitori ruși de Soborul Arhieresc din 13-16 august 2000. Soția lui, Olga Porfirievna, murise deja. Aveau trei copii: Constantin (născut la 22 iunie 1908), ofițer, mort în februarie 1942 în zona lacului Ladoga, și două fiice, Olga (1917) și Alexandra (născută la 19 martie 1919), despre a căror soartă nu se știe nimic.

Este pomenit la 17 octombrie, în ziua morții, după stilul nou, odată cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare), la 18 iulie cu Soborul sfinților din Tver (zi mișcătoare) și la 12 septembrie cu Soborul sfinților din Saratov (zi mișcătoare).