Nenoca

Sfânta Cuvioasă Nenoca (Ninnoc) a fost o fecioară venită din Britania, care a ajuns stareță în Bretania și a adormit în jurul anului 467. Povestea ei se păstrează în Viața Sfintei Ninnoc, scrisă în jurul anului 1130 și păstrată în cartularul abației Sainte-⁠Croix din Quimperlé. Pentru că Viața este pusă la îndoială, anii rămân nesiguri.

Potrivit Vieții, s-⁠a născut în Țara Galilor, fiind fiica regelui Brychan și a Meneduc, care au avut paisprezece fii plecați ca misionari. Părinții au făgăduit Bisericii a zecea parte din averea lor dacă li se dă un copil care să moștenească, iar acel copil a fost Ninnoc. La cincisprezece ani, un prinț scoțian a cerut-⁠o de soție, dar ea, care auzise predica Sfântului Germain (Germanus) de Auxerre, a vrut să se dăruiască lui Dumnezeu. După ce Germain a stăruit pe lângă tatăl ei, el i-⁠a îngăduit dorința și a trimis-⁠o în Bretania cu o corabie, bani și slujitori.

În Bretania a fost primită de regele Gueric și i s-⁠a dat un loc pe coasta de sud. Acolo a întemeiat o mănăstire dublă, de bărbați și de femei, al cărei așezământ a fost numit Lannennoc, după ea (aproape de Ploemeur). A învățat pe localnici metode noi de lucrare a pământului și i-⁠a îndemnat să sădească copaci, iar femeile maltratate au găsit adăpost la ea. A trăit în mănăstire aproximativ treizeci și opt de ani și a adormit după o scurtă boală. Se crede că mănăstirea a fost nimicită de vikingi în secolul al IX-⁠lea sau al X-⁠lea.

În Bretania este pomenită la 4 iunie ca fecioară și stareță; calendarul ortodox o trece la aceeași dată, pe stil nou. Pe icoane este înfățișată adesea cu un cerb la picioare. Mai este cunoscută și sub numele Gwengustle.