Nichita Slavul

Sfântul Sfințit Mucenic Nichita Slavul a fost ieromonah la Muntele Athos și a pătimit la Serres, în Macedonia, la 4 aprilie 1808, în seara Sâmbetei Mari.

Slav de neam din Albania, s-⁠a nevoit la sfârșitul veacului al XVIII-⁠lea la Athos, în mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon, unde a fost tuns și hirotonit ieromonah. Dorind liniștea, s-⁠a mutat la schitul Sfintei Ana. Ardea de dorința de a sluji lui Hristos prin mărturisire, așa că, pentru a-⁠i răspunde pe potrivnicii creștinismului, a mers în orașul Serres. A stat o vreme într-⁠o mănăstire de acolo, pregătindu-⁠se pentru lupta ce-⁠l aștepta.

Într-⁠o zi s-⁠a apropiat de moscheea lui Ahmet-⁠pașa, care fusese cândva biserica Sfintei Sofia. Acolo locuia un învățător musulman cu ucenici. Părintele Nichita i-⁠a propus unuia dintre ei, șchiop, vindecarea, dacă va crede în Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat, și se va boteza. Șchiopul a spus învățătorului său, care l-⁠a chemat pe monah; acesta a repetat cele spuse, așa că a fost dat în mâna conducătorului orașului ca unul care învață împotriva credinței lor. Și înaintea lui a mărturisit pe Hristos și a fost aruncat în temniță. Apoi, înaintea unor învățați și râvnitori ai islamului, a spus că credința creștină a fost propovăduită prin dogme drepte de doisprezece oameni săraci și neînarmați, apostolii, și întărită prin minuni, și că, deși prigonită de mulți tirani, va rămâne neînvinsă până la sfârșitul veacurilor. Despre întemeietorul islamului a vorbit aspru, numindu-⁠l înșelător, și i-⁠a plâns pe cei necredincioși rămași în rătăcire. A fost silit prin amenințări să primească islamul, dar a mărturisit cu tărie credința în Hristos. În închisoare a îndurat chinuri crunte: capul i-⁠a fost strâns în șuruburi, i s-⁠au bătut ace sub unghii, iar atârnat cu capul în jos a fost ars cu foc. A răbdat totul cu mare răbdare și nu a încetat să-⁠L slăvească pe Hristos. În cele din urmă a fost osândit la moarte și spânzurat în seara Sâmbetei Mari. În noaptea aceea credincioșii au văzut o lumină mare, care lumina toate împrejurimile.

Creștinii i-⁠au răscumpărat trupul și l-⁠au îngropat. La 19 februarie 1809, ieromonahul Constantin de la mănăstirea din Serres și medicul Nicolae din localitate au scris Rusicului, mănăstirii ruse Sfântul Pantelimon de la Athos, despre nevoința mucenicului.

Pomenirea lui se face la 20 mai, în soborul cuvioșilor părinți ai Mănăstirii Sfântul Pantelimon de la Athos, și la 4 iulie (zi mobilă), în soborul cuvioșilor athoniți, după stilul nou.