Nicolae Aristov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Aristov a fost diacon la Zagorsk (Serghiev Posad), fost fotograf, și a fost împușcat la 10 iunie 1931 pentru că a pomenit împărații la slujbe.

Viața

S-⁠a născut în 1872 în satul Strahovo, din ținutul Kașira, gubernia Tula, într-⁠o familie de nobili. Tatăl, Stepan Aristov, avea o moșie la Strahovo și peste cinci sute de desetine de pământ la Ovecikino. Nicolae a urmat gimnaziul și în 1895-1896 a fost administrator de moșie la un proprietar din ținutul Tula. Îl atrăgea fotografia artistică, așa că a intrat ucenic la un atelier din Serghiev Posad, iar în 1900 și-⁠a deschis atelier propriu în orașul Aleksandrov. Cu soția sa, Lidia, a avut două fiice; la nașterea celui de-⁠al treilea copil soția a murit, iar peste jumătate de an a murit și pruncul. Nicolae a rămas văduv și și-⁠a crescut singur fetele în evlavie și iubire de Biserică. Una dintre fiice s-⁠a îmbolnăvit de meningită și a rămas toată viața cu urmările bolii.

În 1917 s-⁠a mutat cu fiicele la Serghiev Posad și a deschis un atelier de fotografie, dar l-⁠a părăsit în 1929, când i s-⁠a limpezit mărimea nimicirii țării, iar restul vieții a vrut să-⁠l dedice Bisericii. În iulie 1930 a fost hirotonit diacon la biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Serghiev Posad, redenumit Zagorsk, iar la 5 aprilie 1931 a fost arestat și închis la Butîrka, în Moscova.

Mucenicia

La interogatoriu diaconul Nicolae a spus că nu a vorbit împotriva puterii și că socotește că trebuie să ne rugăm pentru ea, ca pentru statul în care trăim, ca să se ușureze soarta Bisericii și să se oprească prigoana, și că a fost arestat pentru că s-⁠a dăruit slujirii lui Dumnezeu. A fost acuzat că ar fi făcut parte din filiala din Zagorsk a unei organizații contrarevoluționare și ar fi făcut agitație monarhistă, adică, citind cu glas tare numele împăraților ruși de pe pomelnicele de morți. Pentru OGPU asta a fost de ajuns. La 6 iunie 1931 colegiul OGPU l-⁠a condamnat la moarte, iar la 10 iunie a fost împușcat și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută, la cimitirul Vagankovo din Moscova.

După execuție, fiicelor li s-⁠au dat lucrurile rămase și un bilet în care le ruga pe cea mică, Nadejda, să nu o părăsească pe sora bolnavă. Nadejda avea douăzeci și trei de ani și era învățătoare. Directorul școlii i-⁠a spus: „Ați fost văzută în biserică, ori biserica, ori școala.” Ea a ales Biserica fără șovăire și a plecat din școală. Curând după moartea tatălui, surorile au primit în casă familia unui protoiereu arestat, Vladimir Medveduc. Nadejda a trăit apoi cu liniște și evlavie, îngrijind-⁠o pe sora ei.

Nicolae Aristov este pomenit la 10 iunie, la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, și la 5 septembrie (zi mobilă), în soborul sfinților din Moscova, după stilul nou.