Nicolae Cobranov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Cobranov a fost protoiereu la Moscova, gânditor și poet, și a murit împușcat la 31 decembrie 1937, după ani de surghiun și de lagăr.

Slujirea la Moscova

S-⁠a născut la 10 mai 1893, în satul Blagoveșcenie din ținutul Dorogobuj, gubernia Smolensk, în familia diaconului Iacov Cobranov. A terminat în 1913 seminarul din Smolensk și a urmat trei ani dreptul la Universitatea din Varșovia. În 1918 a ajuns în Crimeea, unde a fost cântăreț la catedrala din Simferopol, apoi iposiacon al arhiereului Tauridei. În 1920 a fost hirotonit diacon pentru biserica Crucii din Simferopol, în 1921 preot. La retragerea armatei lui Wrangel a hotărât să rămână în Rusia și a slujit într-⁠un sat din ținutul Melitopol. În 1922 a slujit o jumătate de an la Mănăstirea Novospasski din Moscova, iar în 1923 a fost trimis la biserica din satul Voskresenskoe, ținutul Mojaisk. În 1925 ierarhia l-⁠a numit rector al bisericii Sfintei Treimi din Kojevniki, în Moscova, și a fost ridicat la rangul de protoiereu. Biserica, ridicată în 1689, era înconjurată de fabrici, avea puțini enoriași și puțini bani, iar preoții numiți aici căutau să plece cât mai repede. În 1925 fusese închisă și stătuse două săptămâni fără slujbe când a fost numit părintele Nicolae. El a început prin a înființa în jurul bisericii o parohie vie.

A făcut apel la enoriași pentru reparații, scriind că „pieirea sfintelor locașuri este pieirea cinstei credinței noastre”, a slujit adesea și a predicat la toate slujbele, a organizat convorbiri teologice duminica seara cu profesori cunoscuți, a adus în biserică icoane făcătoare de minuni, a întemeiat o societate de donatori statornici pentru reparații și o obște a surorilor. La adunarea parohială, cu al treilea an de slujire, a dat seama de fondurile cheltuite și a răspuns zvonurilor că ar folosi banii bisericii pentru stațiuni sau pentru slujbe prea fastuoase.

Arestările

La 28 octombrie 1929 a fost arestat și închis la Butîrka. La interogatoriu a explicat obștea surorilor și strângerile de fonduri, dar ancheta a văzut în ele un „grup de credincioși organizat pentru propagandă antisovietică sub steag bisericesc”. La 20 noiembrie 1929 Consfătuirea Specială l-⁠a condamnat la trei ani de lagăr și a fost trimis la Solovețki, apoi în surghiun. După întoarcere, în 1935, a fost arestat din nou la 27 aprilie 1936 și închis la Butîrka, învinuit că ar fi organizat o mănăstire ilegală și slujbe ilegale în casa unei starețe. A negat acuzațiile, spunând doar că nu e de acord cu politica puterii în privința religiei, pentru că ea nimicește bisericile și prigonește pe cei nevinovați. Anchetatorul i-⁠a spus că și soția lui îl crede nebun din cauza religiei, dar el nu a cedat. La 16 mai 1936 a început o grevă a foamei fără termen, cerând eliberarea. La 21 mai 1936 Consfătuirea Specială l-⁠a condamnat la cinci ani de lagăr. A fost dus la Ukhtpechlag, în orașul Cibiu, apoi la punctul Șor, unde la 1 decembrie 1936 a început o nouă grevă a foamei, cerând izolare sau surghiun. Starea lui a fost atât de grea, încât a fost internat la infirmerie. La 15 iulie 1937 a încetat greva, după ce procurorul a promis că i se va îndeplini cererea de izolare. Deși foarte slăbit, a fost scos de la infirmerie la lucru obștesc, iar la 27 august 1937 a fost închis în izolatorul de anchetă, învinuit de agitație antisovietică. La 11 septembrie, când a fost interogat, a refuzat să semneze hotărârea și a spus că e un om cu convingeri proprii, care spune ce gândește, și că îi este indiferent dacă i se dă temniță pe viață sau moarte, dar libertate nu vrea. În aceeași zi ancheta s-⁠a încheiat. La 29 septembrie 1937 troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte, iar la 31 decembrie 1937 a fost împușcat și îngropat într-⁠un loc necunoscut.

Cobranov a trimis copiilor lui duhovnicești versuri, din libertate și din lagăr, iar unul dintre ele îndeamnă să te rogi în ziua fericirii, înaintea unei nevoințe grele, în nenorocire, când te tulburi, când îndurii ocara, în primejdie, când ceri pentru cei dragi, pentru dușmanul rău, când slăbesc puterile, când te înalți, la mormântul scump, în ispită, când te-⁠ai biruit pe tine, în clipa de întristare, ca Dumnezeu să te ierte.

Este pomenit la 31 decembrie, la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, la 11 februarie, în soborul sfinților komi, la 23 august, în soborul noilor mucenici de la Solovețki, la 5 septembrie (zi mobilă), în soborul sfinților din Moscova, și la 8 decembrie, în soborul sfinților din ținutul Smolensk, după stilul nou.