Nicolae Dmitrov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Dmitrov a fost protoiereu în satul Zavidovo din gubernia Tver, o pildă de milostenie și statornicie, și a fost împușcat la Tver la 8 martie 1938.

Viața

S-⁠a născut la 14 mai 1878, în satul Kuntsevo, lângă Moscova, în familia preotului Lavru Dmitrov, bulgar de neam. A absolvit seminarul din Moscova în 1900 și a lucrat ca învățător în satul său. Mai târziu a cunoscut-⁠o, prin intermediul verișoarei sale, pe Ecaterina, fiica preotului Nicolae Rozanov din Zavidovo, bolnav de paralizie; ea a primit să se căsătorească, dar a cerut să fie amânată nunta un an, ca să termine gimnaziul. Nunta a avut loc în 1908, iar în 1909, în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, Nicolae Lavrovici a fost hirotonit preot pentru biserica din Zavidovo, unde a purtat cu răbdare crucea slujirii până la mucenicie. Biserica avea o parte de iarnă și una de vară, iar parohia cuprindea satul și satele din jur, unele la douăzeci și cinci de verste. Enoriașii l-⁠au îndrăgit pentru bunătate, pentru dăruire și pentru slujire fără cusur. Chiar și atunci când puterea necredincioasă i-⁠a luat calul, mergea pe jos la satele îndepărtate ca să împărtășească bolnavii. Cu soția au avut patru copii, pe care i-⁠a crescut în dragoste de Dumnezeu și de Biserică. Pe lângă preoție, muncea la câmp împreună cu copiii și, văzând o bătrână singură pe ogor, le spunea: „Haideți, băieți, s-⁠o ajutăm.” Pe săraci îi chema mereu la masă, iar copiii au învățat și ei să dea.

Prigoana

În vremea prigoanei a trebuit să-⁠și vândă casa și să cumpere o cocioabă, ca să poată plăti impozitele care creșteau în fiecare an. Mulți ani autoritățile l-⁠au îndemnat să părăsească biserica și să renunțe la rang, făgăduind să-⁠i anuleze impozitele, dar el răspundea mereu: „Nu voi pleca niciodată din biserică și nu-⁠mi voi lepăda rangul.” În anii prigoanei a fost ridicat la rangul de protoiereu. În 1930, când a fost arestat celălalt preot din Zavidovo, protoiereul Grigore Raevski, i s-⁠a cerut mărturie mincinoasă, dar a refuzat și a spus că părintele Grigore nu s-⁠a arătat cu nimic împotriva puterii. În 1932 i s-⁠a cerut să taie și să predea o sută cincizeci de metri cubi de lemne în trei luni; copiii plecaseră de acasă și nu avea cine să-⁠l ajute, așa că a scris o plângere, iar autoritățile locale i-⁠au jumătățit norma. În 1933, neputând plăti impozitele, a fost arestat și condamnat la un an de lagăr. Întors, a fost amenințat din nou cu arestarea, până când în 1937 a fost arestat părintele Grigore Raevski.

În noaptea de 8 februarie 1938 a fost arestat și părintele Nicolae, deși era grav bolnav. Soția l-⁠a pregătit și l-⁠a petrecut, iar el, deși bolnav, rămânea treaz sufletește și o îndemna să nu se lase doborâtă, să nu se depărteze de Biserică și de credință. A doua zi a fost interogat și a spus că nu a făcut agitație contrarevoluționară; întrebat de ce își strânsese o valiză cu rufe încă din 1930, a răspuns că știa de atunci că va fi arestat, iar în 1937 își cumpărase rufărie înadins. La 6 martie troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte, iar la 8 martie 1938 protoiereul Nicolae Dmitrov a fost împușcat în închisoarea din Tver și îngropat într-⁠un mormânt comun necunoscut al unuia dintre cimitirele orașului.

Este pomenit la 8 martie (zi mobilă), la 18 iulie (zi mobilă), în soborul sfinților din Tver, la 5 septembrie (zi mobilă), în soborul sfinților din Moscova, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.