Nicolae Golîșev

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Golîșev a fost preot în satul Krutini, lângă Egorievsk, și a fost împușcat la Butovo la 17 februarie 1938.

Viața

S-⁠a născut la 3 mai 1882, în satul Gubino din volostul Așitkovo, ținutul Bronnițî, gubernia Moscova, în familia țăranului Vlasie Golîșev. A terminat în 1893 școala zemstvei din Așitkovo. Între 1903 și 1914 a fost contabil la fabrica Bardîghin din Egorievsk, apoi ajutor de contabil la primărie și, până în 1920, șef al secției de contabilitate și casierie. Aceasta a fost ultima lui slujbă lumească. La 22 martie 1920, când Biserica trecea prin prigoană, a spus hotărât că vrea să slujească lui Dumnezeu și a fost hirotonit diacon pentru catedrala Adormirii din Egorievsk.

Revoluția a adus nu numai prigoană, ci și schismă și tulburare. După ce Patriarhul Tihon a fost arestat, în mai 1922, protopopul Egorievskului, preotul Nicolae Svetlov, a propus clerului să-⁠l pomenească în slujbe noua Conducere Bisericească Superioară în locul patriarhului; diaconul Nicolae, supunându-⁠se, a fost între cei care s-⁠au alăturat renovaționiștilor. În mai 1923 a luat parte la sinodul lor, care l-⁠a osândit pe Patriarhul Tihon. După eliberarea patriarhului, diaconul și-⁠a recunoscut cu amărăciune greșeala și vina față de Biserică și a cerut iertare patriarhului, care l-⁠a primit în împărtășire de rugăciune și i-⁠a dat binecuvântarea să slujească din nou la catedrala Adormirii. La 15 august 1929 a fost hirotonit preot pentru biserica Sfântului Nicolae din satul Krutini. A slujit acolo doar vreo un an și jumătate; sosit în sat, OGPU a început să adune informații despre el.

Arestările

Unii săteni au spus că preotul Golîșev a venit să destrame colhozurile și să facă agitație antisovietică, că a adunat în jurul lui un grup de „elemente antisovietice”, călugărițe, un chiabur și surghiuniți, care discutau în odaia paznicului sau în biserică formele de luptă împotriva colectivizării, și că la slujba de joi seara îi îndemna pe credincioși la răbdare, spunând: „Ce să facem, așa o fi voia lui Dumnezeu, răbdați, va veni o vreme mai bună.” Toamna lui 1930, călugărițele care strângeau cartofi și secară pentru preot ar fi spus că preotul e strivit de impozite. La 3 februarie 1931 a fost arestat, apoi un grup de maici și doi mireni, toți închiși la Butîrka. La interogatoriu a spus: „Cu politica puterii sovietice, o putere fără Dumnezeu, nu sunt de acord, dar mă rog ca Dumnezeu s-⁠o lumineze… Nu mă recunosc vinovat. Nu am făcut agitație împotriva mișcării colhozurilor.” A refuzat să semneze procesul-⁠verbal de inventariere a averii și a scris în loc că e o prigoană împotriva lui ca slujitor. La 25 februarie 1931 OGPU l-⁠a condamnat la cinci ani de lagăr, iar pe maici și pe un mirean la trei. A fost trimis în lagărele Vișera din Urali. Întors, a slujit la aceeași biserică. În 1935 a primit crucea pectorală.

În vara lui 1937, după reluarea prigoanei, NKVD a adunat din nou informații despre el. Au fost chemați un felcer necredincios și sora lui, președinta consiliului bisericesc, la înmormântarea tatălui lor. Felcerul a spus că părintele a ținut o predică în care, după el, mai întâi împotriva puterii și apoi împotriva copiilor neîncrezători ai defunctului. La 19 ianuarie 1938 părintele Nicolae a fost arestat și interogat. Întrebat de calomnii, a răspuns că nu a calomniat niciodată; a recunoscut doar că le ceruse credincioșilor ajutor bănesc de sărbători, fără să facă atacuri la adresa puterii. Nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 2 februarie 1938 troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte, iar la 17 februarie a fost împușcat și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută, pe poligonul Butovo.

Este pomenit la 17 februarie, la 29 mai (zi mobilă), în soborul noilor mucenici de la Butovo, și la 5 septembrie (zi mobilă), în soborul sfinților din Moscova, după stilul nou.