Nicolae Liubomudrov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Liubomudrov a fost preot în satul Lațkoe, gubernia Iaroslavl. S-⁠a născut în 1862 în satul Iurkino și a fost împușcat în 1918. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse, prin Sinodul Arhieresc din 20 august 2000, l-⁠a trecut între sfinții sfințiți mucenici, pentru cinstire în toată Biserica. Ziua exactă a morții lui lipsește în fișă.

S-⁠a născut în satul Iurkino, ținutul Pošehonie, în familia unui citeț. A terminat școala teologică din Pošehonie și seminarul din Iaroslavl. În 1887 a fost trimis să slujească în satul Lațkoe, unde a trăit aproape treizeci și doi de ani. A fost un adevărat păstor sufletesc al enoriașilor săi, iar toată viața lui acolo a fost împlinită cu slujirea turmei. A predat religia într-⁠o școală de trei clase a zemstvei, a înființat în sat prima bibliotecă-⁠sală de lectură din partea locului, în care a adunat cărți duhovnicești și morale, clasici ruși, cărți pentru copii, ziare și reviste. A organizat un cor bisericesc armonios, în care cântau și toți copiii lui. Părintele Nicolae era bine cunoscut și prețuit de arhiepiscopul Iaroslavlului și al Rostovului Tihon, viitorul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii.

În 1918 a fost împușcat de un detașament de pușcași letoni, pe baza unui denunț al comitetelor sătenilor săraci. Țăranii apropiați lui l-⁠au sfătuit să se ascundă o vreme și i-⁠au oferit adăpost: „Părinte, intră în orice casă și vei fi în siguranță”. Dar părintele Nicolae, nesocotindu-⁠se vinovat cu nimic față de putere și nevrând să-⁠și lase turma și să dea prin fuga lui prilej de bănuieli, a răspuns că nu a făcut nicio crimă și nu se teme de nimic.

La cererea de a fi îngropat după obiceiul creștin a treia zi, comitetul de plasă a trimis porunca de a-⁠l îngropa îndată și fără nicio slujbă. Un țăran a dat un sicriu gata făcut, în care a fost pus părintele Nicolae. Sofia Petrovna l-⁠a îmbrăcat în rasă, epitrahil și camilafcă și i-⁠a pus în mâini o cruce de lemn de la Athos. Deși era interzis, mulți enoriași care îl cinsteau au venit să-⁠și ia rămas bun.

Soția lui, Sofia Petrovna Liubomudrova (născută Diaconova, 1862-1951), din familie de preot, a pătimit și ea pentru credință: în 1919 a fost arestată pentru „agitație împotriva puterii sovietice” și a stat două luni în închisoare la Iaroslavl, până când învinuirea a fost retrasă din lipsă de dovezi. Au avut patru fii și patru fiice. Nepotul lor, Marc Nicolaevici Liubomudrov, a ajuns publicist, critic de teatru și profesor, iar strănepotul, Alexei Marcovici Liubomudrov, doctor în filologie și scriitor.