Gavriil al Georgiei

Cuviosul Gavriil (Gabriel) al Georgiei, născut Goderdzi Urgebadze, a fost arhimandrit al Bisericii Ortodoxe Georgiene, mărturisitor și nebun pentru Hristos, care a trăit în vremea persecuției comuniste. A murit la Mțheta în 1995, iar mormântul lui este un loc de pelerinaj cu numeroși închinători. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Georgiene la 20 decembrie 2012 și este pomenit la 2 noiembrie.

Copilăria și tinerețea

S-⁠a născut la Tbilisi, la 26 august 1929, și a fost botezat de prunc, în biserica Sfintei Mucenițe Varvara din cartierul Navtlugi. Tatăl său, Vasili Urgebadze, comunist, a murit în împrejurări neclare când băiatul avea doi ani, și de aceea în familie i s-⁠a spus „Vasiko”. A pornit la școală la șase ani și a auzit, după spusele lui, numele lui Hristos la șapte; a strâns bani și a cumpărat un Evangheliar. În vremea persecuției, oamenii ascundeau icoanele prin poduri, iar Goderdzi le cerea să i le dea dacă nu le mai voiau. Aceste icoane se păstrează azi în biserica zidită de el și în turnul mănăstirii de maici Samtavro. Mama lui, Varvara, deși nu era necredincioasă, s-⁠a opus la început vieții lui religioase; mai târziu ea s-⁠a făcut monahie sub numele Ana și este îngropată lângă fiul ei, în curtea mănăstirii Samtavro. Din pricina împotrivirii mamei, a plecat de acasă și a mers pe la mănăstirile Samtavro, Svetițhoveli, Șio-⁠Mgvime, Zedazeni și Betania, aceasta din urmă rămânând cea mai însemnată pentru el.

După școală, în 1949, a fost chemat în armata sovietică. La Batumi a postit în taină și a mers la slujbe la biserica Sfântul Nicolae. După ce s-⁠a întors, în anii 1950, s-⁠a dedicat mai statornic vieții duhovnicești, ridicând în curtea casei o mică colibă în care trăia și se ruga în singurătate. A mers la Catedrala Sioni și, cu binecuvântarea Catolicosului-⁠Patriarh Melchisedec al III-⁠lea, a fost primit acolo întâi ca paznic, apoi ca citeț.

Monahul

În ianuarie 1955 a fost hirotonit diacon. La 23 februarie al aceluiași an, la mănăstirea Motsameta din Kutaisi, a primit tunderea în monahism cu numele Gabriel, în cinstea Sfântului Gavriil. La 26 februarie 1955, episcopul Gabriel Cacianidze l-⁠a hirotonit ieromonah. A slujit la Catedrala Sioni între 1955 și 1960, apoi la mănăstirea Betania, până în 1962, alături de duhovnicul său, părintele Gheorghe Mheidze. După moartea părinților Vasil și Gheorghe, în 1962, mănăstirea a fost închisă de autorități. Părintele Gabriel s-⁠a întors la Tbilisi, unde a încheiat construirea unei biserici de casă cu șapte turle, în curtea casei lui, și a slujit între 1962 și 1965 la biserica veche a Sfintei Treimi.

Mărturisirea

La 1 mai 1965, la manifestația de Întâi Mai, ieromonahul Gabriel a dat foc unui portret uriaș al lui Lenin și a spus mulțimii că nu poți închina unui om și că în locul portretului ar trebui să stea Răstignirea lui Hristos. Mulțimea l-⁠a bătut cumplit, iar cu greu a fost salvat de la moarte de militari. A fost arestat, cu falca ruptă și multe fracturi, și dus într-⁠un izolator al KGB-⁠ului. Anchetatorii au vrut să-⁠l facă să mărturisească că fapta fusese poruncită de conducerea Bisericii, dar el a refuzat și a fost bătut din nou. Cazul a fost anunțat în presa europeană și americană. În loc de pedeapsa cu moartea, a fost închis, în august 1965, într-⁠un spital de psihiatrie și eliberat după trei luni, în parte prin intervenția academicianului Avlipi Zurabașvili. A rămas preot, dar i s-⁠a interzis să slujească; a mers la biserică ca laic și a fost chemat mereu la KGB. În acea vreme a luat nevoința nebuniei pentru Hristos și a predicat pe străzi. În 1969 autoritățile i-⁠au dărâmat biserica mică, iar el a refăcut-⁠o, cu o singură turlă.

Ultimii ani și cinstirea

În 1971, prin hotărârea Catolicosului-⁠Patriarh Efrem al II-⁠lea și a mitropolitului Ilia (mai târziu Ilia al II-⁠lea), a fost numit egumen al mănăstirii de maici Samtavro din Mțheta. Spre sfârșitul vieții a ajuns foarte iubit în Georgia; i se atribuie darul înainte-⁠vederii și al vindecărilor și era vizitat zilnic de pelerini din multe țări. A predicat mai ales despre dragoste și despre sfârșitul lumii. A murit la 2 noiembrie 1995 și a fost îngropat în curtea mănăstirii Samtavro. Mărturii despre vindecări sunt legate de mormântul lui; uleiul din candela de la mormânt este socotit făcător de minuni. În 2012 Sfântul Sinod l-⁠a numărat între sfinți, iar în 2014 numele lui a intrat în calendarul Bisericii Ruse. Moaștele lui au fost așezate, în 2014, într-⁠o criptă la Samtavro. Sfântul Ioan de Shanghai l-⁠a cinstit mult.