Nicolae Ponomarev

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Ponomarev a fost diacon în satul Șogrîșskoe, din ținutul Irbit, și a fost ucis de bolșevici în vara anului 1918.

S-⁠a născut în 1867. După școala populară, în 1885 a fost numit citeț și a slujit la biserica Sfântului Nicolae din satul Osințevo, ținutul Irbit. La 18 septembrie 1902 a fost mutat la biserica Sfântului Nicolae din satul Șogrîșskoe, din același ținut, unde și-⁠a petrecut tot restul vieții. Satul era menționat în acte încă din prima jumătate a veacului al XVII-⁠lea, ca Satul Sogrîșskaia, de la cuvântul „sogra”, mlaștină, fiind înconjurat de mlaștini de turbă. Biserica de piatră a Sfântului Nicolae, cu paraclise ale Icoanei de la Kazan și ale Sfinților Mucenici Flor și Lavru, fusese ridicată cu banii enoriașilor în prima treime a veacului al XIX-⁠lea. La începutul veacului al XX-⁠lea satul avea, împreună cu cele din jur, vreo patru mii de locuitori, între care nu era niciun schismatic sau sectar, lucru rar la Urali. Oamenii făceau mai ales agricultură, tăiau lemne, făceau cărbune și scoteau turbă.

Viața satului a curs liniștită pentru citețul Nicolae Ponomarev. În august 1916 a fost învrednicit să fie hirotonit diacon și a rămas la același loc, la Șogrîșskoe; avea atunci aproape cincizeci de ani. Slujirea lui nu a mai durat mult: peste doi ani, în 1918, a primit moartea mucenicească din mâinile bolșevicilor.

Puterea sovietică s-⁠a instalat în ținutul Irbit la începutul lui februarie 1918 și sovietele de volost și de sat au început să se poarte dușmănos față de slujitorii bisericii; au urmat arestări. În vara lui 1918 Uralul a ajuns în zona luptelor, iar în ținutul Irbit s-⁠a introdus starea de război. Frontul se apropia de Șogrîșskoe, la câțiva kilometri de Egorșino; în preajma satului s-⁠a întețit teroarea roșie: la Egorșino fusese ucis cu cruzime părintele Constantin Slovțov, la Kopteloskoe părintele Nicolae Udințev, la Pokrovskoe părintele Platon Gornîh împreună cu doi enoriași, iar preotul din Sarafannoe, Florentie Troițki, a fost arestat de două ori.

Aceeași soartă a avut-⁠o și diaconul Nicolae Ponomarev. La 28 iulie (10 august) 1918, de praznicul Icoanei Maicii Domnului de la Smolensk, a fost trimis la muncă obștească la gara Egorșino și curând a fost ucis de bolșevici. Data și locul exact al morții nu sunt cunoscute, dar se poate crede că a avut loc ori în sat, ori la gară, între 28 iulie (10 august) și sosirea trupelor albe, la 8 (21) septembrie. Albii au găsit în sat o priveliște tristă: biserica Sfântului Nicolae fusese pustiită, cutiile sparte, banii și covorul luate, locuința preotului jefuită, iar un ostaș roșu a folosit chivotul de argint pentru Sfintele Taine luat de acolo ca să țină tutun. La sfârșitul lui 1918 sau începutul lui 1919 numele lui a fost trecut în lista celor uciși în 1918 din clerul eparhiei Ekaterinburg, alcătuită ca să fie pomeniți în toate bisericile și mănăstirile eparhiei. În 2002 a fost proslăvit în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei din eparhia Ekaterinburg.

Este pomenit la 10 august, la 11 februarie, în soborul sfinților din Ekaterinburg, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.