Nicolae Rodimov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Rodimov a fost protoiereu la Arhanghelsk și a fost împușcat la 10 ianuarie 1938, la optzeci și unu de ani.

Viața

S-⁠a născut în 1856, în gubernia Arhanghelsk, în familia preotului Daniil Rodimov, care a avut zece copii, șase băieți și patru fete, dintre care cinci fii au ales preoția. A absolvit seminarul din Arhanghelsk și a fost supraveghetor la școala teologică, unde s-⁠a căsătorit cu Glafira Mihailovna, fiica unui maior al grănicerilor. În 1880 a fost hirotonit preot și numit în parohia Puia din ținutul Șenkursk, cunoscută pentru starea ei de părăginire; acolo a stat nouă ani, a înnoit biserica și curtea, a deschis o școală parohială și a predat el însuși în ea. Arhiereul l-⁠a observat și i-⁠a mulțumit, apoi l-⁠a mutat la Șenkursk, unde a slujit la mănăstirea de maici a Sfintei Treimi, a predat la școala de ținut și la școala teologică și a lucrat în consiliul protopopesc. Apoi a fost numit la Arhanghelsk: învățător de religie la școala seminarului, membru în conducerea școlii teologice și a fabricii eparhiale de lumânări, director al unei școli parohiale și rector al bisericii Treimea din Kuznecevo. Voia să cuprindă cu slujirea lui oameni de felurite ocupații și situații: vizita spitalele și orfelinatul, învăța ostașii batalionului din Arhanghelsk și ținea ore în mai multe școli profesionale. În 1908 a primit rangul de protoiereu, iar din 1916 a fost duhovnicul clerului orășenesc.

Prigoana

După lovitura din octombrie, protoiereul a condamnat deschis în biserică răsturnarea și uciderea țarului și a vorbit enoriașilor despre schimbări, spunând că puterea sovietică e trecătoare. În 1920 a fost arestat de Ceka guberniei, a stat o lună în închisoare și a fost eliberat cu pedeapsă suspendată. La începutul anilor douăzeci a vorbit împotriva renovaționismului. Arhanghelskul era loc de surghiun pentru preoții reprimați, între care mulți arhierei, și în biserica lui a slujit adesea alături de viitori mucenici. În 1930 biserica Treimea a fost închisă și transformată în cămin. Stând la poarta curții, protoiereul a privit cum se duc spre ardere icoanele; zguduirea a fost mare. Biserica Sfintei Treimi o slujise douăzeci și cinci de ani. Multă vreme, spun cei apropiați, părea pierdut. Curând a fost scos cu familia și din casa preoțească, iar casa a fost dărâmată. După închiderea Treimii a trecut la o biserică de cimitir. La sfârșitul lui 1930, la șaptezeci și trei de ani, a ieșit la pensie, dar nu a încetat slujirea păstorească și a slujit până la ultima arestare, în decembrie 1937, când avea optzeci și unu de ani. În a șasea zi de la arestare a avut loc singurul interogatoriu, în care a tăcut. I s-⁠a cerut să recunoască activitate contrarevoluționară, iar el a răspuns scurt: „Niciodată și nicăieri nu m-⁠am ocupat de vreo activitate contrarevoluționară.” La 10 ianuarie 1938 a fost împușcat.

Este pomenit la 10 ianuarie, la 1 noiembrie, în soborul sfinților din mitropolia Arhanghelsk, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.