Nicolae Rozov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Rozov a fost protoiereu la Romanov-⁠Borisoglebsk, în gubernia Iaroslavl, și a murit într-⁠un lagăr din Urali la 23 decembrie 1938.

S-⁠a născut în 1892, în satul Voronie din gubernia Kostroma, în familia unui funcționar poștal. După seminarul din Iaroslavl a fost citeț, iar în 1916 a fost hirotonit preot pentru catedrala Înălțării Crucii din orașul Romanov-⁠Borisoglebsk. După un an a trecut la catedrala Învierii. În 1930 a primit rangul de protoiereu, iar în 1938 a fost arestat.

Mai întâi l-⁠au învinuit de „puternică influență” asupra enoriașilor, prin care ar fi „obținut o mare frecvență” a bisericii. Într-⁠adevăr, autoritatea preotului era foarte mare și nu s-⁠a micșorat nici după arestare. Starostele catedralei, prevenit că e primejdios să mai lucreze în biserică, a răspuns că părintele lui duhovnicesc, părintele Rozov, fostul rector, l-⁠a lăsat să nu părăsească catedrala până la închiderea ei și că, fiind credincios, trebuie să împlinească această poruncă, nicio represiune neputându-⁠l face să-⁠și lase postul. Mai departe părintele Nicolae a fost învinuit de activitate subversivă: predici care osândeau ateismul, neacceptarea închiderii bisericilor, „atragerea muncitorilor și colhoznicilor în comunități religioase”, „îndepărtarea de tot ce e sovietic”, „chemări la botez”, răspândirea literaturii bisericești, creșterea copiilor în duh religios, ajutorarea clerului surghiunit și închis și a familiilor celor reprimați și altele. Sfințirea solemnă a bisericilor luate de la renovaționiști era socotită atac antisovietic; slujbele la domiciliu, „armă eficace împotriva ateismului și comunismului”; rugăciunea pentru ploaie, „folosirea unei presupuse calamități pentru întărirea religiei în popor”; frecvența bisericilor era dovada unei lucrări de dezagregare a colhozurilor.

Protoiereul Nicolae Rozov a fost condamnat la opt ani de lagăr. În timpul anchetei a stat la închisoarea din Iaroslavl, unde a fost supus unor chinuri crude, dar nu a semnat nicio mărturie. În octombrie 1938 a ajuns în lagărul din așezarea Katomîș, lângă Solikamsk, și a murit acolo la 23 decembrie al aceluiași an.

Este pomenit la 23 decembrie, la 14 februarie (zi mobilă), în soborul sfinților din mitropolia Perm, la 3 iunie, în soborul sfinților din Simbirsk, la 5 iunie, în soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.