Nicolae Tarbeev

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Tarbeev a fost protoiereu la Krasnîi Iar, pe Volga de jos, și a fost împușcat la 8 ianuarie 1931 împreună cu preotul Nicolae Zalevski și cu diaconul Mihail Smirnov.

Nicolae Tarbeev

S-⁠a născut în 1875 în orașul Cernîi Iar, într-⁠o familie de orășeni. În 1896, absolvind gimnaziul din Astrahan, a fost numit învățător la școala parohială de pe lângă biserica Kazanskaia din oraș. La 31 mai 1898 a fost hirotonit diacon pentru biserica Sfintei Treimi din satul Sredne-⁠Pogromnoe, și a trecut extern examenul de seminar. A fost mutat apoi la Nikolskoe, la Vladimirovka, în 1906 la biserica de cimitir Sfântul Ilie din Krasnîi Iar, iar în 1907 la biserica Intrării în Ierusalim din același oraș, în locul lui Nicolae Zalevski, care la rândul lui l-⁠a înlocuit la biserica Sfântului Ilie. Amândoi au lucrat în Frăția Chiril și Metodie, schimbându-⁠se unul pe altul la conducerea depozitului ei de cărți. În 1910 a fost hirotonit preot pentru satul Kiselevo, apoi mutat la Zavetnoe, iar în 1915 la biserica Donskaia din stanița Kosikinskaia, unde a fost și secretar al secției de pământ. În 1919, după ce bolșevicii l-⁠au împușcat pe preotul din Vladimirovka, Gavriil Bogdanov, a fost numit în parohia lui. A slujit acolo până în 1928, răbdând confiscarea odoarelor și zbuciumul renovaționist și respingând cu tărie încercările „bisericilor vii” de a pune mâna pe parohie. În 1928 arhiepiscopul Filip (Stavițki) l-⁠a trimis la Krasnîi Iar. Renovaționiștii ocupaseră bisericile Acoperământului și Sfântului Ilie și voiau să atragă consiliul catedralei Vladimir. Odată cu venirea lui lucrurile s-⁠au îndreptat; el a știut să câștige respectul oamenilor, iar bisericile renovaționiste s-⁠au golit. Era ajutat de diaconul Mihail Smirnov (născut în 1880 la Astrahan, fiul unui preot, citeț la catedrală din 1906, diacon din 1922).

Dosarul

Renovaționiștii nu s-⁠au dat bătuți și au recurs la denunțuri și calomnii. Pe de altă parte, ceckiștii pregăteau un dosar împotriva unei „grupări chiaburo-⁠monarhiste”, condusă de fostul pristav al poliției, Victor Kliukovski, pe baza unui portret ponosit al împăratului Nicolae al II-⁠lea, găsit la el. Un cleric renovaționist a spus că părintele Tarbeev ar fi format în jurul lui, sub chip de slujire, un nucleu contrarevoluționar de călugări „de sută neagră”, între care preotul Nicolae Zalevski din Vatajnoe, diaconul Mihail Smirnov și câteva monahii, care ar fi lucrat împotriva colectivizării și a altor campanii. Celor din cler li s-⁠au atribuit vorbe ca „renovaționiștii sunt agenți ai GPU” și „vor veni vremuri când renovaționiștii vor fi spânzurați împreună cu comuniștii”. Dosarul a cuprins treizeci și opt de oameni: douăzeci și cinci de chiaburi, trei mijlocași, un fost pristav, un slujbaș, trei clerici și cinci bisericești, iar cei trei clerici, Nicolae Zalevski, Nicolae Tarbeev și Mihail Smirnov, au fost socotiți în „vârful conspiratorilor”. La 17 decembrie 1930 troica OGPU a Ținutului Volga de Jos i-⁠a condamnat la moarte, împreună cu încă patru acuzați. Totuși au fost ținuți mult în închisoare.

Sfârșitul

Fiul cel mic al părintelui Nicolae Zalevski venea mereu de la Krasnîi Iar la Astrahan să-⁠i aducă pachete. Când a venit la 9 ianuarie, un paznic i-⁠a spus să nu mai aducă, căci nu-⁠i vor mai trebui, și i-⁠a dat cizmele și sacul cu care fusese luat părintele. Un bărbat din Krasnîi Iar, care fusese în aceeași celulă și a fost eliberat în ianuarie, a povestit: părintele Nicolae a stat tare în închisoare; paznicii au vrut să-⁠i ia crucea de preot, dar el a spus: „Nu voi ați atârnat crucea, nu voi o veți scoate.” Au fost ținuți până la Crăciun. În noaptea marelui praznic, părintele Nicolae a hotărât să slujească utrenia Nașterii, sprijinit de ceilalți clerici. Au cântat tare, fără să se ascundă, deși paznicii strigau și băteau în ușă, și au sfârșit slujba, iar toți deținuții din celulă s-⁠au rugat cu ei. A doua zi dimineața, preotul Nicolae Zalevski și ceilalți clerici au fost chemați cu lucrurile; au plecat și nu s-⁠au mai întors. Execuția a fost datată 8 ianuarie, la ora unsprezece și cincisprezece, „în afara orașului, într-⁠un loc care garantează secretul deplin”.

Este pomenit la 8 ianuarie, la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, și la 24 mai, în soborul sfinților din mitropolia Astrahan, după stilul nou.