Nicon Beleaev

Sfântul Cuvios Mucenic Nicon Beleaev a fost arhimandrit și egumen al Mănăstirii Staro-⁠Golutvin și a fost împușcat la Butovo la 10 decembrie 1937.

Învățătorul

În lume Gheorghe Nikolaevici Beleaev, s-⁠a născut la 15 august 1886 în satul Savelievo din ținutul Serpuhov, gubernia Moscova, în familia preotului Nicolae Nikolaevici Beleaev. A terminat în 1902 școala teologică din Kolomna, în 1908 seminarul din Moscova, și a fost numit învățător la școala din satul Cașnikovo, cu internat, unde a fost nu numai învățător, ci și înțelept educator și părinte iubitor al copiilor; trăia atât de strâns cu ei, ca într-⁠o familie mare, încât nu se mai gândea la una a lui. A crescut și pe părinții copiilor, înființând o frăție a Treimii și a Sfântului Alexie împotriva beției și, pe lângă ea, un cerc misionar. Pentru cerc a cerut cărți și broșuri arhiepiscopului Nicon (Rojdestvenski), cu care avea legături vechi; în februarie 1917 arhiepiscopul i-⁠a scris: „Mă bucur că se deschide cercul vostru misionar. Să vă ajute Dumnezeu… Nu se mai poate dormita. Lupii dau târcoale.”

În martie 1918 a fost hirotonit preot, dar a rămas învățător în școală până în august 1918, când tatăl lui, preot la biserica Sfintei Treimi din satul Protopopovo, s-⁠a îmbolnăvit greu și el a fost numit acolo. Arhiepiscopul Nicon i-⁠a scris la 20 noiembrie 1918: „Timpul e înfricoșător: se văd semnele antihristului… Dar sunt numai semnele de afară ale marii întristări a Bisericii. Rămânerea de la credință prevestită de Apostolul Pavel se săvârșește sub ochii noștri… Mă gândesc și să nu citească rândurile acestea slujitorii antihristului; mai bine arde scrisorile… Inima mi-⁠a slăbit foarte tare… Voi, care v-⁠ați închinat lui Dumnezeu singur, dați-⁠vă în întregime slujirii Lui.”

Preotul

Ca preot, părintele Gheorghe a hotărât să nu ceară nimic pentru slujbe, ci să primească doar ce dau enoriașii. În parohie erau însă și un citeț și un paznic, așa că în august 1919 a organizat o strângere de alimente pentru întreținerea lor. După ce alimentele fuseseră adunate și duse la staroste, au venit reprezentanții puterii, au rechiziționat totul, iar el a fost arestat și dus la Kolomna; peste trei zile i s-⁠a spus că e condamnat la două săptămâni de muncă silnică. Întors în sat, a început cu și mai multă râvnă slujirea: predica zilnic, în fiecare duminică seara ținea convorbiri religioase, aduna copiii pentru lecții de religie și i-⁠a dăruit fiecăruia o mică Evanghelie. În martie 1920, când i s-⁠a propus o dezbatere publică cu necredincioșii, a refuzat: „Adevărul nu are nevoie de apărare, iar nebunii care se ridică împotriva adevărului își vor sparge singuri capetele goale de zidurile lui.” Informatorii locali n-⁠au izbutit să afle ce se face în parohie; unul scria că treburile popii se fac atât de tainic, încât nu poate pătrunde în cercul lui. În ianuarie 1921 un informator a raportat că pe pridvorul bisericii atârnă un afiș: „Religia este lumina poporului.” După Paștile lui 1921, în satul Sâcevo, după moliftul pascal, preotul a strigat „Hristos a înviat.” și au răspuns doar ortodocșii, nu și credincioșii de rit vechi; atunci le-⁠a ținut tuturor o predică înflăcărată, spunând că dușmanul comun este necredința și că trebuie să se unească împotriva ei, iar la sfârșit toți au răspuns „Adevărat a înviat.”

La 4 noiembrie 1921 i s-⁠a făcut percheziție, a fost arestat și închis la Butîrka. La interogatoriile GPU a spus: „M-⁠am dăruit cu totul slujirii bisericești… Socotesc o datorie a conștiinței mele să mă supun puterii existente. Puterea țaristă a căzut ca un copac cu rădăcinile putrede. Preotul nu este azi cetățean cu drepturi depline… pe mine, așa cum sunt, nu mă întristează deloc, pentru că aș voi să mă dăruiesc cu totul slujirii bisericești.” La 7 februarie 1922 a fost condamnat la surghiun nehotărât în gubernia Arhanghelsk; la 25 februarie a ajuns sub escortă la Arhanghelsk și a fost trimis mai departe la Mezen, unde nu a găsit de lucru și nu i s-⁠a îngăduit să caute în afara orășelului. A scris Crucii Roșii că învinuirea nu e pentru o faptă concretă, ci pentru orientarea contrarevoluționară în genere, deși activitatea lui era doar slujirea preoțească. Nu i s-⁠a îngăduit întoarcerea acasă, doar „deplasarea liberă în limitele guberniei Arhanghelsk”.

Monahul

În 1925 s-⁠a întors, și episcopul Teodosie (Ganițki) de Kolomna, pentru întărirea vieții duhovnicești în Mănăstirea Staro-⁠Golutvin, i-⁠a propus să primească tunderea și să conducă frăția monahală; a consimțit, iar în august 1925 episcopul l-⁠a tuns cu numele Nicon, l-⁠a ridicat la rangul de arhimandrit și l-⁠a pus egumen. În 1929 a început o nouă prigoană, cu scopul închiderii tuturor mănăstirilor; Staro-⁠Golutvin a fost închisă, iar la 14 mai 1929 OGPU l-⁠a arestat, învinuindu-⁠l de agitație antisovietică în predici. La interogatoriu a spus că în sărbători citește o rugăciune scrisă în Mănăstirea Petrovski din Moscova, care cere ca păstorii ortodocși să fie păziți, oile lui Hristos păstrate, lupii îndepărtați; prin lupi înțelege pe toți cei care se ridică împotriva Bisericii și credinței, între ei și ateii activi. La 26 iulie 1929 Consfătuirea Specială l-⁠a condamnat la trei ani la Solovețki, iar la 9 august 1932 i-⁠a adăugat, fără judecată, trei ani de surghiun în Ținutul de Nord.

Întors, a fost numit la biserica Celor Trei Ierarhi din satul Belo-⁠Omut, apoi la biserica Sfântului Vlasie din Volokolamsk, unde în 1936 a fost amendat cu două sute de ruble pentru că înmormântase un enoriaș fără înregistrarea morții. În 1937, la cererea NKVD, secretarul sovietului orășenesc a dat despre el o caracterizare: „Duce în oraș o lucrare vie între oamenii bisericii, ținând felurite adunări și mobilizându-⁠i pentru propagandă religioasă.” La 27 noiembrie 1937 a fost arestat și închis la Volokolamsk. Un vecin a spus: „Casa lui este vizitată sistematic de slujitori din sate, în apartamentul lui au loc adunări contrarevoluționare tainice. Beleaev a vorbit în primăvara lui 1937 despre legea vânzării libere a pâinii, pe care puterea nu o respectă; în noiembrie 1937, trei colhoznici din Cenți au bătut la casa lui, iar el a spus: «Mă vor aresta curând comuniștii; vă rog, veniți mai rar la mine.» «La puterea sovietică nu e adevăr în nimic și nu va fi; m-⁠au judecat de trei ori fără vină; la fel va fi și cu noua constituție.»” La 28 noiembrie anchetatorul l-⁠a interogat; părintele Nicon a spus: „Nu fac parte dintr-⁠o organizație contrarevoluționară și nu m-⁠am ocupat niciodată de activitate contrarevoluționară antisovietică.” La 5 decembrie 1937 troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte, iar la 10 decembrie arhimandritul Nicon a fost împușcat și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută, la Butovo.

Este pomenit la 10 decembrie, la 29 mai (zi mobilă), în soborul noilor mucenici de la Butovo, la 23 august, în soborul noilor mucenici de la Solovețki, și la 5 septembrie (zi mobilă), în soborul sfinților din Moscova, după stilul nou.