Parascheva Matieșina

Sfânta Cuvioasă Mărturisitoare Parascheva Matieșina, monahie, s-⁠a născut la 28 octombrie 1888 în satul Peschanoe din ținutul Kameneț-⁠Podolsk, în Podolia, într-⁠o familie țărănească evlavioasă, a lui Feodor și Matrona Matieșin. Este cinstită ca monahie, diaconiță și învățătoare de cântare a copiilor, mărturisitoare în vremea prigoanei.

Copilăria și chemarea

Seara citeau Sfânta Scriptură sau vieți de sfinți. La trei ani, când a început să fie învățată cu postul, a bolnăvit după ce a cerut lapte în Postul Mare și a înțeles că postul e lucru serios; atunci a făgăduit lui Dumnezeu că nu va mai bea lapte în post. Tot atunci s-⁠a arătat în ea dragostea de slujbă și de cântarea bisericească: după ce a auzit într-⁠un Post cântarea „Aliluia”, a plâns și mai târziu a cântat-⁠o mamei din memorie. Bunicul Ambrozie a învățat-⁠o să citească în Biblie. Iubea mai ales epistolele apostolilor și Evanghelia după Ioan.

La opt ani i-⁠a murit mama, apoi bunicul și o soră mai mică, și a devenit lucrătoarea principală din casă după tatăl ei. Pe drum spre muncă cântau psalmi. Dorința de mănăstire a apărut devreme; bunica nu voia să audă. Un tânăr care o voia de soție a aflat de la ea că vrea să intre în mănăstire și a plecat pe Athos, unde s-⁠a făcut monah. Ca să se pregătească de lipsuri, Parascheva a postit mult și chiar își punea așchii în încălțăminte. În cele din urmă bunica a lăsat-⁠o să plece.

În 1907, aflând adresa unei mănăstiri misionare care primea fără danie, a plecat din casă împreună cu o prietenă și, fără bani, după multe lipsuri, au ajuns la Mănăstirea Schimbarea la Față de la Teolin, la 25 de verste de gara Grodno, unde au fost primite ca novice. Înainte să intre în mănăstire, ceruse lui Dumnezeu să-⁠i arate unde să meargă și văzuse în vis o icoană a Maicii Domnului, strălucitoare, așezată oblic pe solee, încinsă cu o panglică albastră pe care scria: În această mănăstire vei viețui. La Teolin n-⁠a găsit așa ceva. După câțiva ani a pornit spre casă și s-⁠a oprit, bolnavă de oboseală, la Mănăstirea Turkovici din Eparhia Varșovia-⁠Holm, unde era o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Când icoana a fost mutată în biserica de iarnă și așezată oblic pe solee, Parascheva a recunoscut ce văzuse în vis. În 1912 a fost primită printre surorile mănăstirii Turkovici.

Dmitrov și părintele Serafim

În 1914 mănăstirea s-⁠a retras la Moscova, apoi la Dmitrov, iar în 1918 s-⁠a întors la Turkovici; Parascheva a rămas să trimită bunurile mănăstirii, dar mănăstirea s-⁠a desființat și ea a rămas în Dmitrov, într-⁠o chirie în satul Podlipicie, slujind la biserica Icoanei din Kazan. La rugămintea unui țăran a învățat-⁠o cântare bisericească pe fiica lui, iar corul de fete a crescut până la șaizeci de membre, în două coruri. Le învăța și Legea lui Dumnezeu și cum să trăiască creștinește. Părea oarecum aspră, dar le iubea ca pe fiicele ei.

În 1920 l-⁠a cunoscut pe episcopul Serafim Zvezdinski al Dmitrovului și a devenit fiica lui duhovnicească. În 1921 el a tuns-⁠o rasoforă, fără să-⁠i schimbe numele, și a trimis-⁠o la Mănăstirea Spas-⁠Vlaherna. Credincioșii din Podlipicie au cerut-⁠o înapoi, să-⁠i învețe pe copii să citească și să cânte, iar la 25 iulie 1921 episcopul a hotărât să fie scoasă din mănăstire pentru muncă misionară, rămânând totodată între surorile Spas-⁠Vlahernei. La 27 noiembrie 1921 a fost sfințită, după rânduiala veche, diaconiță, pentru slujba în altar. În 1924 OGPU a chemat-⁠o și i-⁠a poruncit să înceteze lecțiile, dar ea a continuat să îngrijească fetele și să conducă corul. În 1928 mănăstirea Spas-⁠Vlaherna a fost închisă, dar viața ei nu s-⁠a schimbat. În Vinerea Mare din 20 aprilie 1929 a petrecut noaptea în rugăciune, citind o sută cincizeci de ori Tatăl nostru, cum primise binecuvântare, și a înțeles întâia oară că a fost cumpărată cu preț.

Arestarea și exilul

La 27 mai 1931 a fost arestată. La 28 iunie OGPU a osândit-⁠o la cinci ani de exil în Kazahstan. Înainte de plecare a avut o vedenie cu apostolii Petru și Pavel, care au binecuvântat-⁠o. La Alma-⁠Ata a lucrat ca bucătăreasă la un echipaj de exilați, care o numeau sora lor pentru grija ei. A fost apoi mutată în oraș, unde l-⁠a întâlnit pe episcopul Serafim, exilat acolo în august 1932; au fost trei luni de rugăciune și sfaturi împreună. Mai târziu a fost mutată la Barabinsk. Mânca mai ales turte din făina măcinată din spice adunate din câmp după seceriș.

Întoarcerea și ultimii ani

Exilul s-⁠a sfârșit în 1935. Slăbită și bolnavă, s-⁠a așezat la Astrahan, apoi la Kirsanov, în gubernia Tambov, iar elevele au chemat-⁠o înapoi la Dmitrov. Acolo a prins-⁠o războiul și foametea, s-⁠a îmbolnăvit de abces la plămâni și a suferit mult. Pregătită de moarte, într-⁠o noapte i-⁠au apărut a doua oară apostolii Petru și Pavel. Petru i-⁠a făgăduit vindecarea și, dându-⁠i cheile din mâna lui, i-⁠a spus: Cu aceste chei vei deschide încă ușile bisericii din Podlipicie. Din ziua aceea a început să se însănătoșească. A mers în Ucraina la rude, apoi s-⁠a întors la Dmitrov, unde descuia dimineața biserica, citea, cânta și își conducea corul. Pe oricine venea la ea o asculta cu răbdare și apoi îi răspundea.

Mai târziu boala a revenit: abces la plămân, artrită, furuncule. Și-⁠a pierdut locuința din oraș, s-⁠a mutat în satul Birlovo, a paralizat și a ajuns neputincioasă, cu dureri mari. A adormit întru Domnul la 4 decembrie 1953, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, și a fost îngropată în cimitirul din Dmitrov. Ea a trăit ce învăța pe toți: Fiți smeriți, asemenea lui Hristos Mântuitorul. La 11 septembrie 2001 i s-⁠au aflat moaștele, iar la 30 septembrie au fost mutate din Mănăstirea Boris și Gleb din Dmitrov în Mănăstirea de maici Spas-⁠Vlaherna din Dedenevo.

Este pomenită la 5 decembrie, la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse și la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova, după stilul nou.