Paraschiva (Dîbova) din Starobilsk

Fericita Paraschiva din Starobilsk (în lume Praskovia Semionovna Dîbina, 1867-1942) a fost monahie și nebună pentru Hristos în ținutul Luhansk. A fost proslăvită local în eparhia Severodonețk (Biserica Ortodoxă Ucraineană), prin hotărârea Sinodului din 19 iunie 2014, și a fost cea dintâi sfântă a regiunii Luhansk; este pomenită la 17 (30) octombrie, în ziua morții ei, și în Soborul Sfinților din Starobilsk, la 14 (27) mai.

S-⁠a născut la 27 octombrie 1867 în satul Novoahtîrka, ținutul Starobilsk, într-⁠o familie de țărani, ca fiica cea mare a lui Simeon și a Melaniei Dîbin, care au mai avut patru copii. Din copilărie a arătat darul înainte-⁠vederii. La doisprezece ani, pe când păzea vitele, a avut o vedenie despre care nu a spus nimănui, iar după aceea a fugit la Mănăstirea de maici din Starobilsk. Părinții au venit după ea de trei ori și de trei ori ea s-⁠a ascuns, știind dinainte sosirea lor.

La Starobilsk a primit monahismul, cu numele Paraschiva, după Sfânta Paraschiva din Serbia, și a luat asupra ei nevoința nebuniei pentru Hristos. A fost în mănăstire între 1879 și 1924. După închiderea acesteia a trecut la mănăstirea de maici Adormirea-⁠Serafim (Razdabarovo) din ținutul Kupiansk, unde a rămas până în 1928. Când și această mănăstire a fost închisă, a început să cutreiere satele împreună cu câteva novice. Oamenii, auzind de înainte-⁠vederea ei, îi aduceau hrană și haine, dar ea le împărțea aproape pe toate celor lipsiți. A vindecat mulți bolnavi, iar pe unii a refuzat să-⁠i vindece, spunând că altfel nu s-⁠ar mântui. De mai multe ori a fost închisă, pentru mărturisirea cuvântului lui Dumnezeu, câteva luni.

În 1933 a fost arestată din nou și exilată la Kotlas, în regiunea Arhanghelsk; două novice, Ana și Nadejda, au venit după ea. Când deținuții erau mutați în alt loc, a spus că l-⁠a văzut pe Sfântul Gheorghe Purtătorul de biruință, care i-⁠a poruncit să se întoarcă în Ucraina. A ieșit din coloana deținuților și paznicii nu au luat seama. După lungi rătăciri s-⁠a stabilit la Lisicansk, unde a fost arestată în 1938 și ținută în închisorile din Makeevka și Artiomovsk. A prevestit începutul unui război lung și greu.

Ultimii ani i-⁠a petrecut la Lisicansk și a trecut în pace la Domnul la 30 octombrie 1942. A fost îngropată nu la cimitir, ci în curtea casei în care locuise, și a lăsat porunca să nu se așeze în casă familii și să nu se țină animale, fiindcă locul este de rugăciune. Astăzi, pe acel loc stă o capelă închinată Sfintei Paraschiva a Serbiei. În 1992 a început refacerea Mănăstirii din Starobilsk, așa cum prorocise ea. La 30 octombrie 2008 i-⁠au fost aflate moaștele neputrezite, mutate la Starobilsk.

Documentele pentru canonizare au fost pregătite în martie 2013 de comisia eparhiei Severodonețk și trimise comisiei sinodale. Sinodul a binecuvântat proslăvirea ei locală la 19 iunie 2014, iar la 6 octombrie 2014 mitropolitul Onufrie a săvârșit Liturghia cu rânduiala proslăvirii, în catedrala Nașterii Domnului din Severodonețk. La 23 decembrie 2014 Sinodul a trecut-⁠o în calendarul Bisericii, cu pomenirea la 17 (30) octombrie. Rămășițele ei sunt socotite sfinte moaște.