Mina Șelaev

Cuviosul Mucenic Mina Șelaev a fost arhimandrit, misionar al Edinoverie (a credincioșilor de același rit), un cărturar autodidact care a lucrat toată viața pentru împăcarea vechilor credincioși cu Biserica Rusă. S-⁠a născut la 15 septembrie 1882 în satul Peresvetovo, lângă Moscova, și a fost împușcat în toamna lui 1937, în regiunea Novosibirsk. Soborul Arhieresc din august 2000 l-⁠a proslăvit ca cuvios mucenic. Este pomenit la 22 octombrie.

Copilăria și învățătura

Pe numele de mirean Ivan Vlasovici Șelaev, s-⁠a născut într-⁠o familie în care tatăl, din țărani, a ajuns meșter priceput la Moscova și a deschis o mică fabrică de ciucuri. Căsnicia părinților s-⁠a destrămat în 1885, când Ivan avea trei ani, iar sora lui șase; mama s-⁠a făcut slujitoare în casa unei familii bogate din Moscova ca să-⁠i crească și să le dea învățătură. La 23 martie 1896, la paisprezece ani, a absolvit cu succes cursul de patru ani al școlii orășenești Petrovsko-⁠Piatnițkoe. Până în 1906 a muncit în feluri de locuri; între 1902 și 1906 a fost turnător de aramă la o fabrică din Moscova. Mama lui, adânc credincioasă și smerită, i-⁠a sădit dragostea de Dumnezeu și de Biserică, iar el a învățat singur Sfânta Scriptură, moștenirea Sfinților Părinți, teologia dogmatică ortodoxă și istoria Bisericii, și și-⁠a făcut o bibliotecă personală, pe care a socotit-⁠o toată viața bogăția lui cea mare.

Învățătorul și misionarul

Vedea în învățătură și în predica poruncilor mântuitoare chemarea lui; a luat examenele ca extern la școala duhovnicească de pe lângă mănăstirea Zaikonospasski din Moscova și la 11 noiembrie 1906 a primit atestatul de învățător la școala parohială, apoi între 1906 și 1910 a fost învățător la școala mănăstirii. Fiind un susținător ferm al vindecării schismei vechilor credincioși prin Edinoverie, s-⁠a hotărât să-⁠și dedice viața acestui țel: din 23 august 1910 până în 1913 a fost învățător la școala mănăstirii Sfântul Nicolae a Edinoverie din Moscova, unde, în vacanțe, ținea discuții publice cu vechii credincioși, cu succes, datorită temeiniciei cunoștințelor lui. Un rol hotărâtor l-⁠a avut apropierea de starețul mănăstirii, egumenul Mina Șustov, el însuși venit din vechii credincioși, care a lăsat mai multe lucrări misionare. Moartea lui, la 17 aprilie 1911, a fost o mare pierdere pentru Ivan Vlasovici, care a devenit un urmaș vrednic al lucrării lui și a primit în monahism același nume, Mina.

În 1914 a primit trei numiri de la episcopul Amvrosie Smirnov, vicar al Riazanului: la 19 august, psalt la biserica icoanei Semnului din satul Znamenskoe, apoi misionar în două ținuturi din Egorievsk, și membru al frăției misionare Sfântul Gheorghe din Egorievsk. La 11 februarie 1915, pentru lucrarea lui printre vechii credincioși, episcopul Dimitrie Sperovski i-⁠a mulțumit. La 5 aprilie 1915 a fost primit novice la mănăstirea Spasski din Riazan, iar la 12 aprilie, în ziua Sfântului Mucenic Mina al Palestinei, a fost tuns în monahism cu numele Mina. La 15 aprilie a fost hirotonit ierodiacon, iar la 26 aprilie numit misionar de județ al Riazanului, iar la 20 septembrie 1915 a fost hirotonit ieromonah. La 10 iunie 1916, „pentru osârdia și râvna în lucrarea misionară”, a primit binecuvântarea episcopului Dimitrie. Rodul principal al lucrării lui l-⁠a văzut în împăcarea vechilor credincioși cu Biserica Rusă, și după aprecierea arhipăstorilor din Riazan a izbutit în mare măsură. La 1 ianuarie 1917 a fost numit misionar eparhial, iar la 23 ianuarie a primit brâul. În 1919 starețele mănăstirii Alexandro-⁠Mariinski din ținutul Egorievsk, Anatolia, l-⁠a cerut ca preot al mănăstirii, în locul protoiereului Ioan Skvorțov, plecat la odihnă, iar el a cerut să slujească la mănăstire, venind de acolo la Riazan pentru lucrarea misionară; cererea a fost încuviințată la 8 octombrie 1919. A slujit acolo până în 1921, când mănăstirea a fost închisă și funcția de misionar a fost desființată.

Anii prigoanei

După închiderea mănăstirii s-⁠a așezat la Riazan, în pavilionul bisericii Sfântul Nicolae din Iam, și, ca egumen și apoi arhimandrit, a slujit uneori ca preot în parohiile din Diagilevo, Berezniki și Nikuliči. Ultima lui slujire parohială a fost la biserica Tihvin din Nikuliči, închisă în 1935. Nu a lăsat nici lucrarea misionară: în decembrie 1935 au venit la el vechi credincioși „beglopopovți” din satul Kaverino să-⁠l cheme preot la biserica lor, iar el a răspuns că este cu putință doar dacă ei se unesc cu Biserica Patriarhală pe temeiul Edinoverie. Arhiepiscopul Iuvenalie Maslovski a primit bucuros vestea și a binecuvântat începutul, spunând că unirea tuturor curentelor vechilor credincioși cu Ortodoxia este de dorit pentru toată Biserica, împărțită în chip artificial în curente, cu singurul scop al nimicirii ei. Nu a apucat să ducă la capăt această lucrare, fiindcă a fost curând arestat. Rămas fără slujire parohială, a continuat predica sub chipul cerșetoriei, nu numai printre vechii credincioși, ci și printre țărani și colhoznici din Diagilevo, Nikuliči, Hambușevo și Golenčino, îndemnând oamenii să nu uite pe Dumnezeu și Biserica, să cinstească sărbătorile și să nu-⁠i îngrozească prigoana. Credincioșii din aceste sate îl ajutau în taină, iar cu binecuvântarea arhiepiscopului Iuvenalie săvârșea slujbe în casele oamenilor. Avea și darul tămăduirii; acest dar a ajuns mai târziu unul dintre capetele de acuzare. Până la arestare a păstrat marea lui bogăție, biblioteca duhovnicească, din care dădea cu dărnicie credincioșilor.

La 5 ianuarie 1936 a fost arestat, între douăzeci și șapte de clerici, în procesul „activității contrarevoluționare a arhiepiscopului Iuvenalie Maslovski”. I se imputa că „a vizitat sistematic pe Maslovski”, a făcut agitație antisovietică în popor despre prigoana Bisericii, a dat spre citire cărți din biblioteca lui religioasă și s-⁠a ocupat de vindecarea bolilor. A stat în închisoarea din Riazan până la 6 aprilie 1936. La anchete a rămas ferm, fără a defăima pe nimeni, și și-⁠a spus părerea fără viclenie. La 4 aprilie 1936 toți cei douăzeci și șapte au primit pedepse diferite; el, cinci ani de lagăr. La 6 aprilie a fost trimis la Mariinsk și, împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Andreev, fost paroh al bisericii Întristaților din Riazan, a fost trimis la filiala Suslovo a lagărului din Siberia de Vest.

Sfârșitul

Un an și jumătate mai târziu, în septembrie 1937, în lagărul de la Suslovo s-⁠a început un dosar pentru existența în lagăr a unui grup contrarevoluționar condus de arhiepiscopul Serafim Samoilovici al Ugliciului. Grupului i se imputau sabotarea lucrărilor și propaganda contrarevoluționară și religioasă. Au fost trași la răspundere cincisprezece oameni, dintre care doisprezece au fost osândiți la moarte de troica NKVD din regiunea Novosibirsk, între ei Sfântul Sfințit Mucenic Serafim Samoilovici, Cuviosul Mucenic Mina Șelaev și Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Andreev. Sentința a fost executată. Soborul Arhieresc Jubiliar din 13-16 august 2000 l-⁠a proslăvit ca cuvios mucenic. Pomenirea lui se face în ziua mutării la Domnul, 22 octombrie, în Soborul sfinților din Kemerovo, din Moscova, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, și în Soborul sfinților din Riazan.