Pavel Lazarev

Sfântul Sfințit Mucenic Pavel Lazarev, preot, s-⁠a născut la 19 noiembrie 1877 în orașul Kolîvan, de pe Ob, în familia unui orășean. A învățat la școala veterinară și de felceri din Tomsk, iar între 1900 și 1903 a fost felcer într-⁠un divizion de artilerie. În 1904 era dirijor de cor la biserica Sfântul Nicolae din Nikolsk-⁠Ussuriisk. În 1908 s-⁠a căsătorit cu Claudia Nikolaevna și au avut patru copii: Evgheni, Lev, Varvara și Militina. Putea continua afacerea familiei, împreună cu frații săi, cunoscuți ingineri constructori ai ținutului, dar a cerut arhiepiscopului Eusebiu al Vladivostokului să-⁠l primească în slujire: Am o atracție de nebiruit către slujirea bisericească. Fără studii de seminar, a primit ascultarea de citeț, apoi a organizat cântarea și corul la mănăstirea de maici din Ussuriisk, iar în 1912 a fost hirotonit diacon și în 1915 preot. În 1918 a fost preot la biserica Sfânta Treime din satul Antonovka, regiunea Primorie.

Părintele Pavel strângea de la enoriași ajutoare în alimente pentru săraci și le ducea el însuși celor în nevoie, și învăța copiii credința și Legea lui Dumnezeu. Într-⁠o zi, în timpul slujbei, au intrat în biserică câțiva oameni înarmați, au hulit pe Mântuitorul și au batjocorit cele sfinte; preotul a ieșit calm și a continuat cădirea. Poporul a prins curaj, iar partizanii nu au îndrăznit să-⁠l aresteze atunci. Dar peste câteva zile, în ajunul Pogorârii Duhului Sfânt, un sătean l-⁠a prevenit că noaptea vor veni partizanii roșii și i-⁠a propus să se ascundă la rude, în Spassk. Preotul a refuzat.

Când nouă oameni înarmați au intrat noaptea în casă și au anunțat arestarea, el era deja îmbrăcat și îi aștepta. S-⁠a așezat în fața icoanelor Mântuitorului și Maicii Domnului, s-⁠a rugat, și-⁠a pus crucea pe piept, și-⁠a luat rămas bun și i-⁠a binecuvântat pe copii. Soției i-⁠a spus: Nu te întrista, roagă-⁠te Împărătesei Cerului, ea nu vă va lăsa. L-⁠au dus în satul vecin Nikitovka, la școala primară, unde a avut loc interogatoriul. Comandantul i-⁠a spus că Dumnezeu nu există, iar popii sunt slujitorii țarului, care L-⁠au născocit ca să țină poporul în frică. I s-⁠a oferit libertatea cu condiția ca în biserică să spună poporului că i-⁠a înșelat pe toți și să-⁠și scoată în văzul tuturor crucea și rasa. Preotul a răspuns ferm că nu se leapădă de Dumnezeu și că este gata să moară pentru Hristos.

A fost împușcat în pădure, lângă Nikitovka, și lăsat greu rănit să moară, în ziua Cincizecimii din 1919 (după unele date 26 mai/8 iunie; în cartea de stare civilă a bisericii din Spasskoe, moartea e trecută la 20 mai/2 iunie 1919). Săteanul și soția lui, aduși sub amenințare să sape mormântul, au văzut că omul mai trăise o vreme. În august 1919 țăranii i-⁠au găsit mormântul tainic; trupul era neatins de stricăciune, dar partizanii nu au îngăduit îngroparea creștinească și au ars rămășițele. La 31 octombrie 1919 s-⁠a făcut slujba oficială de înmormântare. A fost trecut în rândul sfinților prin hotărârea Sfântului Sinod din 26 decembrie 2019.

Este pomenit la 2 iunie (20 mai, stil vechi) și la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse.