Perpetua

Sfânta Muceniță Perpetua din Cartagina a fost o tânără creștină din Cartagina, ucisă în anul 203; Pătimirea ei păstrează însemnările pe care le-⁠a ținut în închisoare. Este pomenită la 6 martie, împreună cu Felicitas și cu tovarășii lor de mucenicie.

Vibia Perpetua era o femeie nobilă, de curând căsătorită și învățată, despre care se spune că avea douăzeci și doi de ani la moarte și era mama unui prunc pe care îl alăpta. Felicitas, o roabă închisă împreună cu ea, însărcinată pe atunci, a pătimit odată cu ea. Au fost date morții împreună cu alții la Cartagina, în provincia romană Africa. Pătimirea Sfintelor Perpetua și Felicitas povestește moartea lor. După acest text, cinci oameni au fost arestați și executați în jocurile militare date pentru ziua de naștere a Cezarului Geta, fiul împăratului Septimiu Sever: pe lângă Felicitas și Perpetua, doi bărbați liberi, Saturninus și Secundulus, și un rob, Revocatus; toți erau catehumeni, adică oameni care învățau credința, dar nu fuseseră încă botezați. La acest grup de cinci s-⁠a adăugat al șaselea, Saturus, care s-⁠a înfățișat de bunăvoie înaintea magistratului și s-⁠a mărturisit creștin. Povestirea la persoana întâi a Perpetuei a fost publicată după moartea ei, ca parte a Pătimirii.

Relatarea Perpetuei începe cu conflictul dintre ea și tatăl ei, care voia să o facă să se lepede de credință. Perpetua a refuzat și curând a fost botezată, apoi dusă în închisoare. În zilele de dinaintea muceniciei a descris în jurnalul ei ce a răbdat: chinul trupesc din pricina căldurii, a paznicilor aspri și a încetării alăptării regulate, și suferința sufletească. Condițiile s-⁠au îmbunătățit când a izbutit să mituiască paznicii, ca ea și ceilalți mucenici să fie mutați într-⁠o altă parte a închisorii, cu pruncul ei; chinul i s-⁠a ușurat și după ce a putut să-⁠și alăpteze copilul. La îndemnul fratelui ei, Perpetua cere și primește o vedenie, în care urcă o scară primejdioasă, cu felurite arme atârnate de ea. La poalele scării este un șarpe, înfruntat mai întâi de Saturus, apoi de ea. Șarpele nu o vatămă și ea urcă într-⁠o grădină. La sfârșitul visului, Perpetua înțelege că mucenicii vor pătimi. În ziua dinainte de mucenicie se vede biruind un egiptean sălbatic și înțelege că va trebui să lupte nu numai cu fiare sălbatice, ci și cu diavolul.

La Cartagina s-⁠a ridicat peste mormântul mucenicilor o bazilică, Basilica Maiorum, în care s-⁠a găsit o veche inscripție cu numele Perpetuei și al Felicitei. Sfintele Felicitas și Perpetua se numără între mucenicii pomeniți pe nume în Canonul Romei, la Sfânta Liturghie.