Perpetua și Felicitas

Sfintele mucenițe Perpetua și Felicitas (Felicitata) au pătimit la Cartagina, în provincia romană Africa, în jurul anului 203, de ziua de naștere a lui Geta, fiul și coîmpăratul lui Septimiu Sever. Povestea lor se păstrează în „Pătimirea sfintelor Perpetua și Felicitas și a celor care au pătimit cu ele”, unul dintre cele mai vechi acte mucenicești păstrate, în care povestirea la persoana întâi a Perpetuei este înglobată în text. Sunt pomenite la 7 martie în Apus, iar în calendarul ortodox la 1 februarie.

Cine erau

După „Pătimire”, Perpetua era o femeie de familie aleasă, bine educată, în vârstă de douăzeci și doi de ani, mamă care își alăpta pruncul; izvorul englez o numește recent măritată, iar cel rus văduvă, căci textul nu pomenește un soț. Felicitata era roaba ei, însărcinată în clipa arestării. Au pătimit împreună cu ele doi oameni liberi, Saturnin și Secund, și un rob, Revocat; toți cinci erau catehumeni în Biserica Cartaginei și se pregăteau să primească botezul. Edictul împăratului Septimiu Sever lăsa creștinilor libertatea de a-⁠și mărturisi învățătura, dar oprea pe străini să se alăture Bisericii; în aplicarea lui, cei cinci catehumeni au fost arestați și păziți într-⁠o casă particulară. Curând li s-⁠a alăturat învățătorul lor Satur, care a vrut să împartă soarta ucenicilor lui. Înainte de a fi dus în temniță, toți cinci au primit botezul. „Pătimirea” are patru părți: scurta introducere (capitolele I-⁠II), istoria și vedeniile Perpetuei (III-⁠IX), vedeniile lui Satur (XI-⁠XIII) și împrejurările morții mucenicilor, scrise de martori (XIV-⁠XXI). S-⁠a păstrat în originale grecești și latine.

Închisoarea și judecata

Perpetua povestește că primele zile ale întemnițării au fost umbrite de grija pentru pruncul ei. Curând doi diaconi din Cartagina au izbutit să-⁠i mituiască pe paznici și să-⁠i aducă mamei copilul; i s-⁠a îngăduit să-⁠l țină cu ea, iar temnița a ajuns pentru ea ca un palat. Tatăl Perpetuei, păgân de neam ales, a venit la fiica sa cerându-⁠i să se lepede de Hristos și să nu ocărască cinstea numelui lor, dar ea a rămas neclintită. La judecată tatăl a fost prezent din nou; luând de la mucenică copilul, a rugat-⁠o să se lepede de Hristos măcar pentru prunc. La fel a făcut procuratorul roman, dar Perpetua a refuzat să aducă jertfă, chiar și în aparență, pentru sănătatea împăratului. Toți șase mucenicii și-⁠au mărturisit încă o dată credința și au fost osândiți la moarte, la sfâșiere de fiare. În ajun i-⁠au vizitat creștinii, apoi iarăși tatăl Perpetuei, care a încercat în zadar să-⁠i schimbe hotărârea.

Vedeniile

Perpetua a avut mai multe vedenii. În prima a văzut o scară de aur pe care urcau drepții la cer, înconjurată de arme tăioase, cu un balaur pe jos, la picioarele scării. În a doua, mucenița a călcat capul balaurului, apoi a urcat scara de aur la o pajiște verde, unde Păstorul cel Bun păștea turma de oi; Păstorul i-⁠a dat să guste din mâna lui, iar cei din jur au zis „Amin”, semn al muceniciei viitoare și al fericirii din rai. În a treia, fratele ei nebotezat, Dinocrate, mort în copilărie de o boală care l-⁠a desfigurat, se afla într-⁠un loc întunecat și posomorât; după rugăciune, Perpetua l-⁠a văzut din nou sănătos și fericit, doar o mică cicatrice amintind de boala de odinioară (vedenie povestită de fericitul Augustin). În a patra, mucenița a învins un egiptean sălbatic, înțelegând că va birui nu fiare, ci pe diavol. În ajun, a văzut iarăși scara spre cer pe care urcau creștinii, și un șarpe care îi înțepa.

Satur s-⁠a văzut pe sine și pe Perpetua duși de patru îngeri spre Răsărit într-⁠o grădină minunată, unde i-⁠au întâmpinat alți mucenici africani: Iocund, Saturnin, Artai și Quint. Într-⁠o altă vedenie Satur a văzut pe sfinții ierarhi Optat al Cartaginei și pe preotul Aspaziu, care îl chemau să se mângâie cu ei. Descrierea palatului, a îngerilor care cântă „Sfânt, sfânt, sfânt” și a celor douăzeci și patru de bătrâni este asemănătoare cu vedeniile Sfântului Ioan Teologul din capitolul al patrulea al Apocalipsei.

Mucenicia

Secundul a murit în închisoare. Felicitata, în ultima lună de sarcină, se temea că nu i se va îngădui să moară pentru Hristos, pentru că legea romană oprea uciderea unei femei însărcinate. Dar cu două zile înainte de execuție a născut o fată, pe care a izbutit s-⁠o dea unei creștine libere. Perpetua povestește că temnicerii i-⁠au spus Felicitatei, istovită de naștere: „Iată, acum suferi atât; ce va fi cu tine când te vor arunca fiarelor?” Felicitata a răspuns: „Acum sufăr eu, dar acolo va suferi cu mine Altul, pentru că eu sufăr cu El.” În ajun, orășenii curioși au venit să-⁠i vadă pe mucenici, iar Satur le-⁠a zis: „Priviți-⁠ne bine chipurile, ca să ne cunoașteți în ziua Judecății.”

Execuția a avut loc la 7 martie, de ziua nașterii lui Geta. După programul sărbătorii, bărbații trebuiau să fie îmbrăcați ca preoții lui Saturn, iar femeile ca ai Cererei. Dar Perpetua a zis călăilor că creștinii merg la moarte tocmai ca să nu se închine zeilor romani, și le-⁠a cerut să respecte voia lor liberă; călăii au cedat. Asupra celor trei bărbați (Saturnin, Revocat și Satur) au slobozit un mistreț, un urs și un leopard; asupra Felicitatei și a Perpetuei, o vacă sălbatică. Fiarele i-⁠au rănit, dar nu i-⁠au ucis. Mucenicii răniți și-⁠au dat sărutarea frățească, apoi au fost decapitați. Călăul neîndemânatic al Perpetuei a izbutit s-⁠o taie abia din a doua lovitură, și ea însăși i-⁠a pus sabia la gât. Creștinii au răscumpărat trupurile și le-⁠au îngropat la Cartagina.

Cinstirea

După prigoană s-⁠a ridicat deasupra mormântului Felicitatei și Perpetuei din Cartagina o mare bazilică. Legătura strânsă dintre Bisericile Romei și Cartaginei a făcut ca numele mucenițelor să fie cunoscut la Roma, iar în secolul al IV-⁠lea ele sunt deja pomenite în calendarul roman. Perpetua și Felicitas sunt amintite în canonul euharistic al liturghiei romane. Ziua de 7 martie a fost mutată de papa Pius al X-⁠lea la 6 martie, pentru că ea a devenit sărbătoarea Sfântului Toma d'Aquino, dar după reforma calendarului din 1969 pomenirea lor a revenit la 7 martie. Sunt amintite la 7 martie și în Bisericile anglicane și luterane. O cutie cu părți din moaștele mucenițelor se păstrează la biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Bochum, în Germania.