Simeon Stâlpnicul din Lesbos

Cuviosul Simeon Stâlpnicul din Lesbos (765/766-844) a fost un monah din Mitilene care, după pilda Sfântului Simeon Stâlpnicul, s-⁠a nevoit pe un stâlp, iar în a doua perioadă a iconoclasmului (814-842) a scăpat de două ori, în chip minunat, de moarte, mărturisind cinstirea sfintelor icoane în exil și prigoană. Biserica Ortodoxă îl cinstește împreună cu frații săi, Sfântul Gheorghe, arhiepiscopul Mitilenei, și Cuviosul David, la 1 februarie.

Familia și fratele David

La începutul secolului al VIII-⁠lea trăiau la Mitilene Adrian și Constanto, care au avut șapte copii; cinci dintre ei s-⁠au făcut monahi, între care David, Gheorghe și Simeon. Cel dintâi născut, David, venit pe lume pe la 717-718, a învățat puțină carte și păzea oile tatălui său. La șaisprezece ani, pe când păștea oile în timpul unei mari furtuni, i s-⁠a arătat în vedenie Sfântul Antonie cel Mare, care l-⁠a chemat la viața monahală și l-⁠a îndemnat să meargă în Asia Mică, pe muntele Ida, în fața Lesbosului.

David a ascultat cu bucurie și a trăit pe Ida treizeci de ani, într-⁠o peșteră, cu mare nevoință, hrănindu-⁠se cu ierburi sălbatice. Tot printr-⁠o vedenie a fost îndemnat să meargă la episcopul Gargarei, care l-⁠a hirotonit diacon și apoi preot. Întors pe munte, un înger i-⁠a arătat în vedenie să zidească o biserică a Sfinților Chiric și Iulita și o mănăstire, unde s-⁠au adunat curând mulți monahi.

Copilăria și călugăria lui Simeon

După zece ani, murind tatăl lor, mama a venit să-⁠l vadă pe David, aducând cu ea pe cel mai mic copil, Simeon, născut în 765 sau 766, care avea atunci opt ani. Simeon a rămas lângă fratele său, iar mama s-⁠a întors la Mitilene și a murit curând. În mănăstirea fratelui său, Simeon a învățat carte, s-⁠a călugărit la douăzeci și doi de ani, iar la douăzeci și opt a fost hirotonit preot de episcopul Gargarei.

Doi ani mai târziu David și-⁠a cunoscut dinainte moartea, l-⁠a sfătuit pe Simeon să se întoarcă la Mitilene și a trecut la Domnul la șaizeci și șase de ani.

Stâlpnicul din Mitilene

Ascultând porunca fratelui său, Simeon s-⁠a întors la Mitilene, la biserica Maicii Domnului din portul de nord al orașului, la „Ano Skala”. Acolo, ca să urmeze nevoința vechiului Sfânt Simeon Stâlpnicul, s-⁠a urcat pe un stâlp și a trăit în mare asceză, post, aspră răbdare și rugăciune. Numele de stâlpnic vine din grecescul „stylos”, adică stâlp sau coloană.

L-⁠a chemat lângă el și pe fratele său Gheorghe, născut în 763, monah și el, care a fost hirotonit preot. Împreună cu sora lor, monahia Ilaria, și cu alți monahi au zidit o mare mănăstire, la care veneau mulțime de credincioși însetați să audă cuvântul lui Dumnezeu și să primească binecuvântarea sfinților monahi.

În acea vreme fusese exilată pe insula Lesbos împărăteasa Irina, cea care restabilise cinstirea icoanelor la Sinodul al VII-⁠lea și care, după răsturnarea ei, a trăit acolo în sărăcie, torcând ca să se întrețină, până la moartea ei.

Primul exil

Liniștea mănăstirii a fost tulburată de a doua perioadă a iconoclasmului, pornită în 814 de împăratul Leon al V-⁠lea Armeanul, care punea înfrângerile bizantinilor în fața hanului bulgar Krum pe seama cinstirii icoanelor și dorea izbânzile pe care le avusese Constantin al V-⁠lea în primul iconoclasm. Episcopul ortodox al Mitilenei, tot Gheorghe, a fost exilat, iar în locul lui a fost pus un episcop iconoclast, Leon, care s-⁠a ridicat îndată împotriva lui Simeon și a monahilor lui.

Din porunca acestui episcop, Simeon a fost osândit să fie ars de viu, dar a fost salvat printr-⁠o minune și a rămas un timp neatins pe stâlpul lui. Apoi episcopul l-⁠a silit să plece din Mitilene, iar el s-⁠a retras cu monahii pe insulița Sfântul Isidor, în golful Gera, spre Kunturudia și Lutra.

Mai târziu episcopul iconoclast a obținut de la împăratul Mihail al II-⁠lea (820-829) o poruncă de exil, iar Simeon a fost trimis pe Lagusa, o insulă nelocuită în fața ținutului Troiei. A plecat acolo cu șapte ucenici și s-⁠a nevoit iarăși pe un stâlp înalt de zece metri, în timp ce fratele său Gheorghe rămăsese la Mitilene, îngrijindu-⁠se de mănăstire.

Apărătorul celor prigoniți

După o vreme Simeon a plecat spre Constantinopol, înțelegând că poate fi de mare folos Bisericii. S-⁠a așezat la Mănăstirea Medikion a Sfântului Nichita Mărturisitorul, lângă Trilia, pe malul Mării Marmara. De acolo a umblat de la Dardanele până la insulele Mării Egee și la Marea Neagră, întărindu-⁠i cu cuvântul pe creștini și mângâindu-⁠i pe părinții exilați și ascunși de iconoclaști. Pe unde se oprea, lucra ca pescar, ca să agonisească ce era de trebuință nu atât pentru sine, cât pentru cei în nevoie. Umblând așa, nu doar învăța, ci și vindeca bolnavi cu harul lui Dumnezeu, și a întemeiat o mănăstire de maici, unde s-⁠au adunat multe monahii.

Al doilea exil

După moartea lui Mihail al II-⁠lea, urmașul său iconoclast, Teofil, a pornit o prigoană și mai aspră. Simeon și ucenicii lui au fost prinși ca să fie închiși și uciși. A scăpat și de această primejdie prin mijlocirea împărătesei Teodora, soția lui Teofil, dar nu a scăpat de cele o sută cincizeci de lovituri cu toiagul poruncite de împărat și de exilul pe insula Afusia, în Propontida. Acolo a fost împreună cu alți vestiți mărturisitori ai Ortodoxiei, ca frații Teofan și Teodor, numiți „Însemnații”. Și în acest loc de exil Simeon a zidit o biserică a Maicii Domnului și o mănăstire, în care a adunat pe toți părinții prigoniți de iconoclaști.

Între timp, la Lesbos, fratele său Gheorghe avea și el multe necazuri. Episcopul iconoclast l-⁠a apăsat în multe chipuri și, în cele din urmă, l-⁠a izgonit din Mitilene, după ce a luat fără drept mănăstirea și a vândut tot ce era al ei. Gheorghe a plecat cu monahii într-⁠un locușor sărac numit Mirsina, identificat de cercetători cu un loc de lângă golful Gera, unde în secolul al XII-⁠lea s-⁠a ridicat Mănăstirea Panaghia Mirsiniotissa. Dar și acolo îl găseau creștinii, iar el îi învăța și săvârșea minuni.

Biruința Ortodoxiei

După moartea lui Teofil, în 842, împărăteasa Teodora a rechemat din exil pe toți clericii, între care și pe Gheorghe și pe Simeon. Cei doi frați, împreună cu Sfântul Metodie Mărturisitorul, au devenit sfetnicii cei mai apropiați ai împărătesei. Pe la 843, la sfatul lui Simeon, Metodie a fost ales patriarh al Constantinopolului, iar cinstirea icoanelor a fost restabilită. Simeon s-⁠a așezat cu ucenicii săi la mănăstirea de lângă biserica Sfinților Serghie și Vah.

Împărăteasa i-⁠a propus lui Gheorghe să devină mitropolit al Efesului, dar el a refuzat din cauza vârstei, avea optzeci de ani. După multe stăruințe a primit să fie mitropolit al Mitilenei. Împărăteasa Teodora, fratele ei Petronas și nobilul Bardas au dăruit mult săracilor din insulă, iar Gheorghe a intrat în port cu flota împărătească, însoțit de generali și de dregători ai curții. A fost primit cu mare bucurie, iar monahii și-⁠au redobândit mănăstirea, prăznuind Nașterea Maicii Domnului la 8 septembrie 843. La 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci, Gheorghe a fost întronizat în biserica Sfintei Teodora, catedrala mitropoliei.

Trecerea la Domnul

Un an mai târziu, pe la 844, Cuviosul Simeon Stâlpnicul a trecut la Domnul și a fost îngropat în mănăstirea Maicii Domnului. Fratele său Gheorghe a mai trăit puțini ani: a vizitat ținutul goților ca să vadă un prieten bolnav, care s-⁠a vindecat, a mers iarna la Smirna, la fiii săi duhovnicești și la mănăstirile întemeiate acolo, iar după ce un înger i-⁠a vestit sfârșitul, s-⁠a întors la Mitilene și a trecut la Domnul în noaptea Sâmbetei celei Mari, pe la 845-846. A fost îngropat lângă fratele său Simeon. Moaștele celor doi sfinți nu au fost aflate niciodată, dar se află undeva în insula Lesbos; Cuviosul David este îngropat, se pare, în alt loc.

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește împreună pe cei trei frați, Sfântul Gheorghe, arhiepiscopul Mitilenei, Cuviosul Simeon Stâlpnicul din Lesbos și Cuviosul David, la 1 februarie.