Trifon

Sfântul mucenic Trifon, numit și Trifon din Apameea sau din Campsada, a fost un tânăr creștin din veacul al III-⁠lea, vindecător și făcător de minuni, care a murit pentru credință în vremea împăratului Deciu, în jurul anului 250, la Niceea. Biserica îl cinstește ca mare mucenic și ca doctor fără de arginți, iar poporul îl socotește ocrotitor al viilor, al grădinilor și al holdelor.

Viața și darul vindecării

Potrivit Vieții sale, s-⁠a născut în jurul anului 232, din părinți creștini săraci, în satul Campsada de lângă Apameea Kibotos, în Frigia. Alte izvoare îl așază la Lampsac, în Misia. Numele său vine din grecescul tryphe, care înseamnă blândețe sau desfătare. Încă din copilărie a fost cunoscut pentru evlavia lui și își câștiga pâinea păzind gâște, dar a avut din tinerețe plecare spre Sfânta Scriptură și a primit darul vindecării. Vindeca bolnavi, mai ales animalele, scotea demonii din cei stăpâniți de ei și îi aducea pe oameni la credință. Evhologhionul grecesc păstrează tradiția că, prin rugăciunea sa, viețuitoarele dăunătoare și insectele au fost alungate, iar locuitorii din Campsada au fost scăpați de foamete.

Tradiția mai spune că, în timpul împăratului Gordian al III-⁠lea, fiica acestuia, Gordiana, era chinuită de un duh necurat. Duhul a mărturisit prin gura fetei că numai tânărul Trifon îl poate izgoni. Împăratul l-⁠a chemat la Roma, iar Trifon a vindecat-⁠o. Împăratul a vrut să-⁠l răsplătească cu cinstiri și avere, dar sfântul le-⁠a lepădat, alegând smerenia și slujirea lui Dumnezeu. Unele versiuni spun că, la porunca împăratului, diavolul a fost silit să se arate, iar prin aceasta mulți au crezut în Hristos.

Mucenicia

În vremea lui Deciu, care a pornit prigoană aprigă împotriva creștinilor și cerea tuturor să aducă jertfe zeilor, Trifon a fost prins și adus în fața judecătorilor, la Niceea. A mărturisit că slujește numai lui Hristos și nu recunoaște norocul, ci purtarea de grijă a lui Dumnezeu. A fost chinuit în chip cumplit, între altele i-⁠au fost bătute cuie în tălpi și a fost purtat prin oraș, dar nu s-⁠a lepădat de Hristos. Unele izvoare îl pomenesc împreună cu Respiciu, cel dimpreună cu el chinuit. Condamnat să fie decapitat, s-⁠a rugat mulțumind lui Dumnezeu, iar Domnul i-⁠a primit sufletul, după Viață, chiar înainte ca călăii să împlinească sentința. Tradiția apuseană pomenește și că l-⁠ar fi adus la credință pe prefectul Licius.

Moaștele și cinstirea

Moaștele sale au fost așezate mai întâi în Campsada, locul nașterii. Se spune că au fost mutate mai apoi la Constantinopol, iar de acolo, parțial, la Roma. Capul său se păstrează în catedrala din Kotor, în Muntenegru, al cărei ocrotitor este sfântul. O părticică din moaște a fost dăruită în 1803 unei biserici din Moscova închinate sfântului, iar el este socotit și unul dintre ocrotitorii Moscovei.

Împăratul Leon al VI-⁠lea Înțeleptul a rostit o cuvântare de laudă în cinstea lui, și multe biserici i-⁠au fost închinate. Sfântul este cinstit de vieri în Serbia, Macedonia de Nord și Bulgaria, unde ziua lui este sărbătoarea tăierii viței de vie, cunoscută ca Trifon Zarezan. Și în Grecia viticultorii păstrează obiceiuri ale zilei. În Rusia este cinstit ca ocrotitor al păsărilor și al vânătorilor, iar rugăciuni către el se citesc împotriva rozătoarelor și a lăcustelor. Pe icoane este adesea înfățișat cu un șoim în mână, după o legendă din Moscova despre un șoimar care și-⁠a pierdut șoimul împăratului și l-⁠a regăsit prin rugăciunile sfântului. Praznicul său este la 1 februarie.