Petru Galateanul

Cuviosul Petru Galateanul, numit și Petru Sihastrul sau Petru din Antiohia, a fost un pustnic sirian originar din Galatia, care a trăit între anii 330 și 429, după datele din izvoare, într-⁠un mormânt lângă Antiohia. Viața lui ne este cunoscută de la Fericitul Teodorit al Cirului, a cărui familie a primit binefaceri prin rugăciunile sale. Este pomenit la 1 februarie.

Nevoința

După Teodorit, Petru s-⁠a născut în Pont, în Galatia. A rămas cu părinții până la șapte ani, apoi a ales calea monahală; un izvor sârbesc spune că a părăsit casa părintească în anul al șaptelea și s-⁠a retras în pustie. Mai întâi a viețuit ca monah în Galatia, apoi a pornit spre Palestina, ca să vadă locurile sfinte, iar de acolo a ajuns în Antiohia și a hotărât să se stabilească în ea.

Ca locuință și-⁠a ales un mormânt străin. Deasupra acestuia se afla o încăpere din scânduri, la care oricine putea urca pe o scară. Închis acolo, Petru a petrecut foarte mulți ani, bând numai apă rece și mâncând pâine, și aceea doar din două în două zile.

Faptele și darul tămăduirilor

Teodorit îl vizitase în copilărie. Mama lui îi îngăduia să primească o dată pe săptămână binecuvântarea sihastrului, care îl așeza pe genunchi și îi dădea struguri și pâine. Teodorit povestește multe minuni. Petru l-⁠a vindecat pe un îndrăcit pe nume Daniil, care apoi i-⁠a cerut să-⁠l primească în slujba lui. Cu semnul Crucii a vindecat ochiul bolnav al viitoarei mame a lui Teodorit. Aceasta era o femeie bogată, iubitoare de podoabe, cu cercei, salbă și alte odoare de aur și haine pestrițe; Petru a îndemnat-⁠o să nu schimonosească chipul lui Dumnezeu cu lucruri de prisos.

Tot el a tămăduit un bucătar-⁠rob îndrăcit, aflat în slujba mamei lui Teodorit, și un lucrător de pământ îndrăcit, adus de bunica dinspre mamă. Un fost strateg, om desfrânat și crud, urmărea o fată; sihastrul l-⁠a lovit cu orbire, iar pe fată, care mai târziu s-⁠a îmbolnăvit de cancer, a tămăduit-⁠o. Prin rugăciunea lui a fost scăpată de la moarte mama lui Teodorit în ceasul nașterii. Familia a primit de la el și un brâu care, pus pe locurile bolnave, aducea vindecare.

Sfârșitul și numele de „tăcut”

Petru a ajuns la adânci bătrânețe și a murit în al nouăzeci și nouălea an, în jurul anului 429. În Proloage și în calendare i se spune „Tăcutul”, dar izvoarele ruse arată că nu a făcut jurământ de tăcere. Epitetul vine dintr-⁠o traducere nepotrivită a unui cuvânt grecesc care înseamnă mai ales „liniștit, pașnic, singuratic”. Biserica Sârbă îl pomenește la 1 februarie după calendarul iulian, adică 14 februarie după cel gregorian.