Policronie din Babilon

Sfântul Sfințit Mucenic Policronie din Babilon, episcop al cetății, a pătimit în veacul al III-⁠lea, în vremea prigoanei împăratului Deciu (249-251), împreună cu preoții Parmeniu, Elim și Hrisotel, diaconii Luca și Muc, mucenicii Avdon și Sennis, prinți perși, și mucenicii Olimpie și Maxim.

Deciu, după ce a biruit pe perși și le-⁠a luat țara, a găsit acolo mulți creștini și a început să-⁠i prigonească. Episcopul Policronie, cu preoții Parmeniu, Elim și Hrisotel și cu diaconii Luca și Muc, a fost prins și adus la împărat, care le-⁠a poruncit să jertfească idolilor. Sfântul a răspuns cu îndrăzneală că ei se aduc jertfă pe ei înșiși Domnului Iisus Hristos și nu se vor închina niciodată idolilor făcuți de mâini omenești. Deciu i-⁠a aruncat în temniță. La a doua judecată Policronie a tăcut; Deciu a spus preoților că mai-⁠marele lor a amuțit, iar Parmeniu a răspuns că episcopul nu amuțise, ci nu voia să-⁠și pângărească gura curată și să arunce mărgăritare înaintea porcilor. Împăratul a poruncit să i se taie limba lui Parmeniu, dar acesta, adresându-⁠se lui Policronie, a spus limpede: roagă-⁠te pentru mine, părinte, văd Duhul Sfânt peste tine. Din porunca lui Deciu, episcopul a fost lovit peste gură cu o piatră și, ridicându-⁠și ochii la cer, și-⁠a dat duhul. Trupul lui a rămas în fața templului lui Saturn; noaptea au venit doi prinți perși, Avdon și Sennis, creștini în taină, și l-⁠au îngropat lângă zidul cetății.

Deciu a plecat apoi în Cordula (Cordueni), purtând cu el pe cei trei preoți și pe cei doi diaconi. Acolo îi silea iarăși să jertfească idolilor, dar Parmeniu, deși fără limbă, a răspuns cu glas tare și ferm, în numele tuturor, cu refuz. Deciu, socotind că vorbește prin vrăjitorie, a poruncit să-⁠i ardă cu foc. Atunci s-⁠a auzit din cer un glas: veniți la Mine, cei smeriți cu inima. Împăratul a socotit și acest glas ca vrajă și a poruncit să li se taie capetele. Avdon și Sennis au furat noaptea trupurile și le-⁠au îngropat în satul lor, lângă Cordula. Aflându-⁠se de aceasta, au fost prinși și aduși la împărat, care, văzând tăria lor, i-⁠a închis în temniță. Sfinții se bucurau și slăveau pe Dumnezeu.

În aceeași zi, alți doi perși, Olimpie și Maxim, au fost aduși la Deciu ca creștini; pentru îndrăzneala cu care L-⁠au mărturisit pe Hristos, după chinuri cumplite au fost tăiați cu sabia. Cinci zile trupurile lor au zăcut neîngropate, iar în a șasea noapte creștinii le-⁠au îngropat în taină, cu cinste.

La întoarcerea spre Roma, Deciu i-⁠a dus cu el pe Avdon și Sennis în lanțuri. Acolo a chemat un preot păgân și le-⁠a poruncit să jertfească zeilor, făgăduindu-⁠le libertate și cinste. Ei au răspuns că se aduc jertfă doar pe ei înșiși Dumnezeului lor, iar zeilor săi să le jertfească el însuși. Deciu i-⁠a osândit să fie mâncați de fiare; doi lei și apoi patru urși nu i-⁠au atins și s-⁠au culcat la picioarele lor. Atunci Avdon și Sennis au fost tăiați cu sabia. Trupurile lor au stat trei zile înaintea idolului, spre înfricoșarea creștinilor. Noaptea, un creștin în taină, numit Chirin, le-⁠a luat și le-⁠a îngropat în casa lui. Avdon și Sennis au pătimit în 251, iar moaștele lor se păstrează în biserica Sfântului Marcu din Roma.

Sfântul Policronie este pomenit la 12 august, după stilul nou.