Sever de Neapole

Sfântul Ierarh Sever de Neapole a fost episcop al Neapolelui din februarie 363 până la adormirea sa, la 29 aprilie 409. Este socotit al unsprezecelea episcop legitim al orașului, după Maxim, între ei fiind intercalat un episcop arian, Zosim, condamnat ca eretic.

A fost prieten al Sfântului Ambrozie, pe care l-⁠a cunoscut la sinodul din Capua, în 392. I se atribuie ridicarea baptisteriului San Giovanni in Fonte, lângă bazilica Santa Restituta, precum și a bazilicii San Fortunato, în afara zidurilor, unde a mutat moaștele predecesorului său, Maxim. I se mai atribuie prima mutare a trupului Sfântului Ianuarie de la Pozzuoli la Neapole, în anul 367.

Moaștele sale au fost duse în secolul al IX-⁠lea din baptisteriu în cartierul Sanità, în ceea ce se numește Catacombele San Severo. În 1310 arhiepiscopul Uberto d'Ormont le-⁠a așezat în altarul principal al bisericii San Severo, sub un baldachin de marmură. Calendarul de marmură al Neapolelui, sculptat în secolul al IX-⁠lea, trece pomenirea lui la 29 aprilie.

O Viață legendară, scrisă în secolul al XI-⁠lea, povestește că Sever l-⁠a înviat pe un om mort ca să mărturisească pentru văduva lui. Omul datora unui stăpân de băi un ou, dar după moarte stăpânul a cerut femeii o sumă mare, iar un judecător a osândit-⁠o să fie vândută robă împreună cu copiii. Sever a mers la mormânt, mortul a deschis ochii și a spus că datorează un singur ou, apoi a căzut la loc. Mulțimea s-⁠a năpustit asupra pârâșului, dar sfântul l-⁠a ocrotit.