Sari la conținut

Sfântul Mucenic

Severian din Galia

Creștin din Galia, mucenicit pentru credința în Hristos.

Prăznuire
4 iuniestil vechi 17 iunie
Epoca
necunoscută

Viața

Sfântul Mucenic Severian din Galia a fost trimis să propovăduiască Evanghelia în sudul Galiei și a primit cununa muceniciei, împreună cu Frontasie, Severin și Silan, pe vremea împăratului Claudiu (41-54).

Cei patru au fost trimiși să predice Cuvântul lui Dumnezeu de episcopul Fronton de Petrocorii. Guvernatorul păgân Sciridon i-⁠a prins și a cerut să se lepede de Hristos, dar ei au mărturisit cu tărie că au o singură dorință, să trăiască sau să moară pentru Hristos. Mâniat, guvernatorul a poruncit să fie scoși din oraș, țintuiți de stâlpi și să li se bată în cap cuie, ca o cunună de spini, apoi li s-⁠au tăiat capetele. După tradiție, cu puterea lui Dumnezeu au înviat, și-⁠au luat capetele în mâini și au mers până la biserica Maicii Domnului, unde se ruga episcopul care îi trimisese. Punând capetele la picioarele episcopului, au trecut la Domnul.

Sfântul este pomenit la 17 iunie, după stilul nou.

Prăznuiți în aceeași zi 4 iunie