Sisinie din Nicopole

Sfântul Mucenic Sisinie din Nicopole a fost unul dintre cei patruzeci și cinci de mucenici din Nicopolea Armeniei, uciși pe vremea împăratului Liciniu (307-324).

Liciniu, coîmpărat cu Constantin cel Mare, prigonea cu cruzime pe creștini și în ținutul răsăritean a dat un decret ca toți cei care nu se întorc la păgânism să fie chinuiți și omorâți. Când a început prigoana la Nicopole, peste patruzeci de urmași ai lui Hristos au hotărât să se înfățișeze de bunăvoie prigonitorilor, să-⁠L mărturisească pe față pe Fiul lui Dumnezeu și să primească chinurile. Mărturisitorii erau conduși de Leonție, Mavriciu, Daniel, Antonie și Alexandru, cunoscuți pentru viața lor virtuoasă. Guvernatorul Lisias, înaintea căruia au stat, a fost uimit de unanimitatea și de vitejia unor oameni care se osândeau singuri la chin și la moarte. A încercat să-⁠i convingă să se lepede de Hristos și să jertfească zeilor păgâni, dar sfinții au rămas neclintiți și au răsturnat toate argumentele guvernatorului, arătând că zeii păgâni sunt urâți și plini de păcate și duc la pieire pe cei ce li se închină. Guvernatorul a poruncit ca mărturisitorii să fie loviți cu pietre peste față, apoi încătușați și aruncați în temniță.

În temniță sfinții se bucurau și cântau psalmii lui David. Leonție îi încuraja și îi întărea pe frați, pregătindu-⁠i pentru noi chinuri, povestindu-⁠le vitejia tuturor celor pătimiți mai înainte pentru Hristos. Dimineața, după a doua refuzare de a jertfi idolilor, sfinții au fost iarăși dați la chinuri. Leonție, văzând suferințele mucenicilor și temându-⁠se ca unii să nu-⁠și piardă tăria, se ruga lui Dumnezeu să trimită tuturor curând sfârșitul nevoinței. La miezul nopții, pe când mucenicii cântau psalmi, li s-⁠a arătat un înger al Domnului și temnița s-⁠a luminat. Îngerul le-⁠a vestit că nevoința lor se apropie de sfârșit și că numele lor sunt scrise în ceruri. Doi paznici, Menei și Virilad, au văzut cele întâmplate și au crezut în Hristos. A doua zi, guvernatorul a hotărât moartea martorilor lui Hristos. După chinuri cumplite au fost arși, iar oasele aruncate în râu (în jurul anului 318). Credincioșii le-⁠au găsit, le-⁠au adunat și le-⁠au păstrat. Mai târziu, când Biserica a fost lăsată liberă, în acel loc s-⁠a ridicat o biserică în numele celor patruzeci și cinci de mucenici.

Sisinie este pomenit la 23 iulie, după stilul nou.