Sofia din Clisura

Sfânta Cuvioasă Sofia din Clisura a fost o ascetă de origine pontică, născută în 1883 și adormită în Domnul la 6 mai 1974, care a trăit aproape cincizeci de ani în Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului de la Clisura, în Macedonia de Vest. Patriarhia Ecumenică a pus-⁠o în rândul sfinților în 2011 și a proclamat-⁠o solemn la 1 iulie 2012.

S-⁠a născut în satul Sari-⁠Popa, din ținutul Ardasa al Trapezuntului, în Pont, într-⁠o familie de creștini; numele ei de fată era Sofia Amanatiu Saulidu. În 1907 s-⁠a căsătorit cu Iordan Hotokoridis, iar în 1910 a născut un copil, pe care l-⁠a pierdut după doi ani, într-⁠un chip tragic. În 1914 și-⁠a pierdut și soțul, luat de turci în batalioanele de muncă, unde se pare că a murit.

Rămasă singură, tânăra văduvă s-⁠a retras la munte, unde a trăit cu post aspru. Sfântul Gheorghe i-⁠a apărut și a prevenit-⁠o de o năvălire iminentă a bandelor turcești, iar ea a înștiințat satul, care s-⁠a ascuns și a scăpat. La schimbul de populații, corabia care ducea în Grecia pe consătenii ei a fost în pericol să se scufunde; Sofia a văzut valurile pline de îngeri și de Maica Domnului, a cerut să se înece ea singură pentru ca ceilalți să se mântuiască, iar Maica Domnului i-⁠a salvat pe toți.

În 1927, îndemnată de Maica Domnului, s-⁠a așezat la Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului din Clisura, de lângă Kastoria. Acolo a găsit un ieromonah virtuos de la Athos, părintele Grigorie, care a îndrumat-⁠o. A trăit ca laică, în haine negre de văduvie, cu fața frecată cu cenușă, desculță și în zdrențe, dormind pe paie sub care așezase pietre ascuțite. Hrana ei era săracă: ciuperci, ierburi sălbatice, frunze, puțin ulei sâmbăta și duminica. Posteau după ambele calendare, ca să nu smintească pe nimeni, și spunea celor care o mustrau pentru asprime: „Îmi muncesc trupușorul”. Mare parte din ani a stat singură, pentru că mănăstirea rămăsese fără călugări, îndurând ierni cu temperaturi de până la minus cincisprezece grade.

Aspră cu sine, era blândă cu ceilalți. Nu a rănit și nu a întristat pe nimeni, nu și-⁠a păstrat banii, ci i-⁠a dat săracilor, și a înzestrat fete sărace ca să se poată căsători. Cine venea la ea cu o povară pleca mângâiat. Se spune că nu osândea pe nimeni, ci zicea: „Să acoperiți, să vă acopere Dumnezeu”. Iubea și animalele: o ursoaică din pădure, pe care o numea „Rusa”, primea hrană din mâna ei. În 1967, bolnavă greu, a fost vindecată după o vedenie în care i-⁠au apărut Maica Domnului, arhanghelul Gavriil și Sfântul Gheorghe.

Maica Sofia a adormit în Domnul la 6 mai 1974. Moaștele ei au fost ridicate la 7 iulie 1981 și revăzute în 1998, când au fost duse în mănăstire de Mitropolitul Serafim al Kastoriei; ele răspândesc bună mireasmă. Marea Biserică a înscris-⁠o în catalogul sfinților în 2011, iar la 1 iulie 2012 Patriarhul Ecumenic a proclamat-⁠o oficial la Kastoria. Este pomenită la 6 mai.