Solomon I cel Mare

Sfântul Solomon I cel Mare a fost rege al Imeretiei, în vestul Georgiei, între anii 1752 și 1766 și din nou din 1768 până la adormirea sa, în 1784. Este cinstit ca apărător al neamului său împotriva stăpânirii otomane și a negoțului cu oameni. Biserica Ortodoxă Georgiană l-⁠a canonizat la 22 decembrie 2016 și l-⁠a pomenit la 23 aprilie.

S-⁠a născut în 1735, fiul regelui Alexandru al V-⁠lea al Imeretiei și al reginei Tamar, din neamul Abașidze. A urcat pe tron la moartea tatălui său, în 1752, într-⁠o țară sfâșiată de lupte ale marilor feudali și de războaie civile. Imediat a pornit măsuri aspre împotriva nobililor răzvrătiți și a negoțului cu robi, de care se foloseau aceștia împreună cu stăpânirea otomană, interzicând comerțul cu oameni în 1754. În 1752 nobilimea a făcut o lovitură de stat, dar el și-⁠a recâștigat repede coroana și a început reforme pentru a întări regatul, între care o oaste de „oameni legați prin jurământ” și desființarea autonomiei ducatului Rachei.

Otomanii, care socoteau Imeretia în sfera lor, au trimis o oaste. Solomon a adunat nobilii în jurul său și i-⁠a înfrânt la Hresili, în 1757. În același an a făcut alianță cu Heraclie al II-⁠lea, care domnea în Georgia de răsărit, și cu Teimuraz al II-⁠lea. A mai respins două invazii otomane și a luptat cu năvăliri ale triburilor din Caucazul de Nord, instigate de turci. În 1765 otomanii au luat Kutaisi și au pus pe tron pe vărul său Teimuraz, dar în 1767 Solomon s-⁠a întors și a eliberat din nou țara. Prin tratatul din 1767 Imeretia nu mai era vasală, ci țară sub „ocrotire” otomană, iar tribut în oameni nu se mai cerea.

În războiul ruso-⁠turc din 1768 s-⁠a întâlnit în 1769 la Tbilisi cu Heraclie al II-⁠lea. Cei doi regi au cerut cinci regimente rusești, în schimbul garanției că interesele georgiene vor fi apărate la pacea finală. Rușii au trimis o mică oaste sub generalul Totleben, dar asprimea lui i-⁠a înstrăinat pe georgieni și a fost rechemat. Solomon a luat parte la asediul Șorapani din 1769 și la cel al Poti din 1770 până în 1771. După război și-⁠a supus vasalii care căutau autonomia, pe prinții Mingreliei și ai Guriei, iar la 1779 a înăbușit o răscoală din Abhazia, instigată de otomani. Pacea de la Küçük Kaynarca din 1774 a fixat renunțarea Imperiului Otoman la tribut în oameni, libertatea mărturisirii creștine și neamestecul în treburile Imeretiei. Din pricina capacității lui de a sta singur în față Imperiului Otoman și a dobândi independența de fapt a regatului, istoriografia georgiană l-⁠a numit „cel Mare”.

A fost căsătorit de trei ori, cu Tinatin Șarvașidze, cu Mariam, fiica lui Otia Dadiani, prințul Mingreliei, și cu Gulkan Țulukidze. În 1778 fiul său Alexandru s-⁠a răsculat împotriva lui, dar s-⁠au împăcat. A adormit în aprilie 1784 și a fost înmormântat la mănăstirea Gelati.