Lazăr Bulgarul

Sfântul Nou Mucenic Lazăr Bulgarul (Lazăr din Debel Dial, Lazăr cel Nou) a fost un tânăr păstor bulgar din Gabrovo, ucis în Asia Mică la 23 aprilie 1802 (în ziua Sfântului Gheorghe, după calendarul vechi), la 28 de ani. Este pomenit la 23 aprilie.

După tradiția păstrată, s-⁠a născut în 1774 în satul Debel Dial, la 15 kilometri de Gabrovo; tatăl lui se numea Nedko Enciov. Chipul lui este zugrăvit în picioare în paraclisul Sfinții Arhangheli de la Mănăstirea Rila, unde este însemnat și locul nașterii. După spusele monahiei Valentina Drumeva, a avut o copilărie tristă, rămas orfan și chinuit de mamă vitregă; de aceea a plecat de acasă, încă mic, spre miazăzi, în Anatolia (Asia Mică), unde s-⁠a așezat în satul Soma, aproape de Bergama (Pergam), și s-⁠a făcut păstor. A fost harnic și econom și la 28 de ani avea deja 40 de oi. Păștea și vite străine.

Era un creștin cu credință tare și prin aceasta a atras mânia turcilor. A pierit mai ales din uneltirea unei femei turce din partea locului și a familiei ei, sprijinite de agă și de oamenii lui. După viețile lui, ea l-⁠a clevetit după ce, pe când dormea, câinele lui a atacat-⁠o și i-⁠a sfâșiat haina. Bărbatul ei și alți apropiați cereau fie să primească islamul, fie să moară, făgăduindu-⁠i și o răsplată de 1000 de groși. Fiindcă el a stăruit că este nevinovat și a rămas credincios lui Hristos, l-⁠au dat în judecată, iar cadiul l-⁠a achitat. Feudalul lacom de bani l-⁠a reținut însă de capul lui și a continuat să-⁠l cerceteze și să-⁠l chinuiască cu cruzime deosebită. După multă șovăială a poruncit să fie ucis, fiindcă mita i se făgăduise doar dacă-⁠l convingea să-⁠și schimbe credința sau măcar să se recunoască vinovat. A încercat să scoată și răscumpărare de la prietenii creștini ai lui. Din sfatul învinuitului, ei nu au dat nimic agăi, în afară de unul care i-⁠a dat o sumă mare, tocmai ca să-⁠l ucidă, tot la rugămintea lui Lazăr.

Lazăr însuși ar fi stăruit să fie omorât în numele lui Hristos, care i s-⁠ar fi arătat în chilie și l-⁠ar fi vindecat. Mulți creștini s-⁠au adunat să se roage pentru el, iar turcii, tulburați de curajul și voința lui, nu au îndrăznit să-⁠i pună ștreangul la gât. L-⁠a pus el însuși, după ce s-⁠a rugat fierbinte Sfântului Gheorghe, a cărui pomenire o serbau creștinii în acea zi. După izvorul bulgar, a fost spânzurat; izvorul sârbesc spune doar că a fost ucis. L-⁠au îngropat după ce trupul a stat mult timp în spânzurătoare, dar a rămas nestricat câteva zile. Mai târziu, de la mormânt a început să se simtă bună mireasmă și moaștele au fost mutate în altarul bisericii satului. După datele hagiografice, la moaștele lui s-⁠au petrecut multe minuni, chiar și îndată după moarte. Izvorul bulgar spune că viața și slujba alcătuite în cinstea lui, aflate în biblioteca lui Neofit Rilski, s-⁠au pierdut.