Adalbert

Sfântul Adalbert al Pragăi (în cehă Vojtěch, în poloneză Wojciech) a fost episcop al Pragăi și misionar la unguri, la poloni și la prusieni, ucis de păgâni pe țărmul Mării Baltice la 23 aprilie 997. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite din Apus, unde este ocrotitor al Boemiei, al Poloniei și al arhiepiscopiei Esztergom, iar pomenirea lui este la 23 aprilie, inclusiv în calendarul sfinților latini folosit de comunitățile ortodoxe de rit occidental.

S-⁠a născut în jurul anului 956 (unii spun 952), la Libice, în Boemia, în familia Slavnicilor, una dintre cele două familii cele mai puternice ale țării. Mama lui, Střezislava, a făcut poate parte din casa Přemyslizilor. Copil fiind, a scăpat dintr-⁠o boală grea, iar părinții au hotărât să-⁠l închine slujirii lui Dumnezeu. A studiat vreo zece ani la Magdeburg, sub arhiepiscopul Adalbert, al cărui nume l-⁠a luat la Mirungere. După moartea dascălului său, în 981, s-⁠a întors în Boemia, a fost sfințit preot de episcopul Dietmar al Pragăi și în 982, deși era sub vârsta canonică, a fost ales să-⁠i urmeze ca episcop.

Deși venea dintr-⁠o familie bogată, a ocolit confortul și luxul și a fost cunoscut pentru milostenie și asprime față de sine. Șase ani a predicat și s-⁠a rugat, dar boemii păstrau obiceiuri păgâne adânc înrădăcinate și el a avut puțin rod. S-⁠a ridicat împotriva negoțului cu sclavi, a poligamiei și a idolatriei și a întâmpinat împotrivire din partea puterii lumești și a clerului. În 988 a plecat la Roma și a viețuit doi ani în mănăstirea benedictină Sfinții Bonifaciu și Alexie de pe Aventin.

În 992, arhiepiscopul Willigis de Mainz, de care depindea Praga, i-⁠a poruncit să se întoarcă, ceea ce a făcut. La 14 ianuarie 993, cu monahi benedictini din Italia, a întemeiat mănăstirea Břevnov, aflată atunci în afara Pragăi. O nouă încercare de a-⁠și converti poporul a eșuat, iar în 995 s-⁠a întors pe Aventin. Curând după aceea, ducele Boleslav al II-⁠lea a ucis pe cei cinci frați ai lui și a nimicit Libice, așa încât nu mai putea trăi în siguranță în Boemia.

Papa i-⁠a poruncit să-⁠și reia scaunul, dar Adalbert credea că nu va fi lăsat și a cerut în schimb să fie misionar. În iunie 996 a pornit într-⁠o călătorie prin Franța și Germania și a stat la curtea împăratului Otto al III-⁠lea, care i-⁠a devenit prieten. A mers apoi în Ungaria, unde probabil i-⁠a botezat pe ducele Géza și pe fiul său Ștefan. În martie 997 a ajuns la curtea ducelui Boleslav Cel Viteaz, la Gniezno.

De acolo a pornit spre Prusia cu fratele său vitreg Radim (Gaudențiu) și cu preotul Benedict. A botezat la Gdańsk, duminică, la 11 aprilie, și a intrat în ținutul prusienilor în jurul zilei de 17 aprilie. Și-⁠a trimis înapoi însoțitorii. Prusienii i-⁠au primit rece, au ținut o adunare și le-⁠au poruncit să plece, ceea ce au făcut. Adalbert s-⁠a întors curând. La 22 aprilie, misionarii au trecut din nou spre o altă așezare, unde un paznic i-⁠a recunoscut ca pe cei izgoniți mai înainte. Oamenii s-⁠au arătat ostili. Cele mai vechi relatări diferă în amănunte despre ce a urmat. Ele sunt de acord că Adalbert a fost ucis la 23 aprilie 997, că însoțitorii lui nu au fost răniți și că i s-⁠a tăiat capul. O viață pomenește un preot păgân, Sicco, care a lovit întâi cu sulița. Pricinile nu sunt clare. Boleslav a răscumpărat trupul, după tradiție cu aur cât greutatea lui.

A fost canonizat la Roma, cel mai probabil la 29 iunie 999, la numai doi ani după moarte. Otto al III-⁠lea a ridicat în cinstea lui biserici la Aachen, la Roma și în alte locuri și a primit un braț al sfântului, așezat în biserica de pe Insula Tibrului din Roma. În anul 1000, Otto a venit la Gniezno să cinstească moaștele, iar orașul a devenit sediul unei arhiepiscopii, ceea ce a dat Poloniei o provincie bisericească proprie. În 1038, ducele ceh Břetislav I a luat moaștele de la Gniezno și le-⁠a dus la Praga, unde au fost așezate în catedrala Sfântul Vit. Ușile de bronz ale catedralei din Gniezno, făcute în jurul anului 1175, înfățișează viața lui în optsprezece scene. Cele mai vechi cântări ale cehilor și polonezilor, Hospodine, pomiluj ny și Bogurodzica, i se atribuie tradițional, deși aceasta nu e dovedită.